Sfântul Pantelimon readuce la viață o femeie din infarct

Mari mai sunt minunile sfinților! Unul din cei mai mari vindecători pe care creștinii îi cheamă în ajutor este Sfântul Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.

Așa cum îl arată numele, acest mare mucenic este milostiv și doctor celor bolnavi.

Sfantul Pantelimon readuce la viata o femeie din infarct

Sfantul Pantelimon readuce la viata o femeie din infarct: Freepik – www.freepik.com

Este imposibil să nu fi auzit de el și de minunile lui! Mulți se roagă lui la vreme de boală și se fac grabnic auziți.

Sfântul Pantelimon a săvârșit prima minune încă din timpul vieții sale pământești, înviind un copil mușcat de viperă. Nu era nici măcar botezat.

Dar ascultând cuvintele preotului creștin Ermolae, tânărul Pantelimon s-a rugat cu credință lui Dumnezeu, dorind să vadă dacă cele auzite sunt adevărate.

Îndată Dumnezeu i-a primit rugăciunea și l-a sculat din morți pe copilul acela.

Învierile din morți sunt minuni rare, dar nu străine de credința noastră ortodoxă.

O înviere din morți neașteptată a făcut Sfântul Pantelimon în zilele noastre.

Mărturia aceasta o dă chiar medicul care s-a rugat lui pentru o femeie care făcuse infarct mortal.

Cardiologul Vasilios Karoghiannis din Grecia a fost cel care a „provocat” această minune și totodată un martor de netăgăduit.

Acesta spune că este nu este singura vindecare minunată care s-a petrecut în spitalul Sotiria din Atena în care lucra.

Minunea relatată în continuare s-a petrecut prin 2000-2001, în zorii zilei de 27 iulie, de praznicul Sfântului Mucenic Pantelimon. Era ultima zi de lucru înainte de concediu pentru dr. Karoghiannis.

Acesta era de gardă și aștepta să se facă ora 6 ca să plece. În ultimele minute o ambulanță a adus o femeie cu dureri mari în piept.

Era o femeie de serviciu de la spitalul Ghenimata din apropiere. Când i s-a făcut rău, a cerut să fie adusă la spitalul Sotiria ca să fie văzută de un cardiolog. Ea însăși l-a rugat pe șoferul de pe ambulanță să o aducă la gardă.

Acela i-a spus medicului Karoghiannis să nu se îngrijoreze, pentru că femeia este tânără. Are 45 de ani și e posibil să fie doar o tulburare neurovegetativă.

La scurt timp de la sosirea ei, femeia a făcut un atac de cord. Dr. Karoghiannis a fost strigat repede de o infirmieră. A început imediat să o resusciteze.

Nici una din intervențiile sale nu a reușit să schimbe starea pacientei. Electrocardiograma arăta o linie dreaptă. Nu exista nici un indiciu că inima, creierul sau plămânii au vreun semn de viață.

Femeia murise și era deja pregătită a fi dusă la pentru morgă.

Din acea mâhnire profundă care l-a cuprins în fața acestui caz, dr. Karoghiannis și-a adus aminte brusc că în acea zi este prăznuit Sfântul Pantelimon.

Însulfețit de acest gând, a luat defibrilatorul și a început din nou manevrele de reanimare, chemându-l în ajutor pe Sfântul Pantelimon:

„Sfinte Pantelimoane, ești medic, ajut-o de ziua ta pe această tânără femeie!”

Deși resuscitarea nu mai avea nici un sens pacienta fiind deja decedată, doctorul a continuat să facă defibrilarea.

Deodată, pe monitorul aparatului au început să apară semnale vitale.

A chemat imediat ambulanția și au transporat-o la secția de infarcturi.

Medicul a spus că acea femeie nu l-a văzut niciodată la față.

Citește și – Sfântul Pantelimon – adăpost deznădăjduiților, ajutor celor încercați, doctor bolnavilor

În dimineața în care a revenit la serviciu din concediu a întrebat infirmierele dacă respectiva bolnavă mai trăiește și dacă se mai află în spital.

A aflat că fix în ziua aceea trebuia să fie externată. Fără să apuce să se schimbe de haine, dr. Karoghiannis a alergat în salonul în care se afla femeia și a văzut-o stând pe pat și mâncând.

Imediat cum l-a văzut, i s-a luminat chipul și i-a mulțumit pentru că i-a salvat viața.

Medicul i-a spus că nu el este cel care a salvat-o, ci altcineva.

Atunci femeia a lăcrimat și i-a arătat o icoană pe care o avea pe noptieră. Era icoana Sfântului Pantelimon.

Aceasta era dovada clară că salvarea bolnavei venise din cer, pe calea sfinților.

Din această minune putem desprinde numeroase învățături. În primul rând, așa cum a mărturisit și medicul respectiv, minunile sunt o adeverire a „prezenței vii a lui Dumnezeu și a Sfinților Săi în viața noastră”.

În al doilea rând, această întâmplare arată cât de puternică este rugăciunea făcută cu credință. Și mai ales, în acest caz, cât de important este ca medicul să se roage pentru pacienții săi.

Doctorul este împreună-lucrător cu Dumnezeu și are permanentă nevoie de ajutorul Lui. De multe ori, acest ajutor vine prin intervenția sfinților, a doctorilor celor fără de arginți.

Citește și – Minune recentă: Sfântul Luca și Sfântul Pantelimon au fost „văzuți” într-o sală de operație, ajutând medicii

Sursă articol: Vasilios Karoghianis, Marea Minune a Sfântului Pantelimon, mărturisită de un medic, Mărturie Atonită: https://marturieathonita.ro/marea-minune-a-sfantului-panteleimon-marturisita-de-un-medic/

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.