De unde vine frica și care este leacul ei – Sfântul Ioan Scărarul
Frica nu este o trăsătură a omului înduhovnicit. Ea îl tulbură pe om atunci când acesta nu este întărit în credință.
De multe ori, frica este semnul lipsei de credință în ajutorul, sprijinul și purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
De unde vine frica si care este leacul ei
Cel care și-a predat sufletul în mâna lui Dumnezeu nu se mai teme de nimic. Nici măcar de moarte. Se teme numai de păcatele sale și de dreapta Judecată a lui Dumnezeu.
Când se referă la frică, Sfântul Ioan Scărarul spune „frică lașă”.
O consideră o simțire copilărească, a omului care este cuprins de slava deșartă.
„Frica lașă este o slăbire a credinței, arătată în așteptarea plină de spaimă a unor lucruri neprevăzute”.
Ea este rodul închipuirilor, și nu a unei minți curate, care practică rugăciunea.
Cel fricos se înspăimântează de ceea ce va urma. Și aceasta arată lipsa credinței, pentru că nu se încrede în pronia lui Dumnezeu.
De aici vin grijile excesive, de aici stresul, supărarea și bolile.
Citește și – Cum să devenim neînfricați, fără spaime, fără depresii, fără atacuri de panică
„Frica lașă este o primejdie mai înainte de frică”.
La gândul unor „nenorociri îndoielnice”, omul se tulbură, se pierde cu firea. Se clatină, tremură și ajunge la deznădejde.
Frica este un simptom al mândriei, al iubirii de sine.
„Sufletul mândru este robul fricii lașe, pentru că se bizuie pe sine și se teme de zgomotele lucrurilor și de umbre”.
Cunoscându-ne neputința și slăbiciunea, se cuvine să petrecem în smerenie. Smerenia înseamnă lăsarea în grija Părintelui ceresc.
Ea risipește frica și aduce liniștire și pace.
Smerenia pare-se că dă și bucurie. Iată ce frumos spune Sfântul Ioan:
„Trupul se înfricoșează când stă lângă noi în chip nevăzut un duh rău; dar când sufletul se veselește, smerindu-se, stă de față un înger”.
Smerenie nu înseamnă naivitate, dimpotrivă. Ea este rodul înțelepciunii și a credinței neclintite în Singurul Atotputernic.
Sfântul Ioan Scărarul arată legătura dintre smerita cugetare și lipsa fricii.
„Toți cei fricoși sunt iubitori de slavă deșartă”.
Rugăciunea ne întărește sufletul și cugetul și ne îmbărbătează împotriva spaimelor, fricilor și a întunericului.
„Mergând, înarmează-te cu rugăciunea. Ajungând acolo, întinde mâinile în sus și biruiește pe vrăjmași cu nunele lui Iisus, căci nu e în cer și pe pământ armă mai tare”.
Frica, tulburarea și îngrozirea ne vin de la diavol. Dacă am ști câtă putere are rugăciunea lui Iisus, ne-am ruga neîncetat și am birui pe cel potrivnic.
De câte ori ne lăsăm mânați de frică, ne facem robi ai celui rău.
„Cel ce s-a făcut rob Domnului nu se va teme decât numai de Stăpânul său”.
Dumnezeu este Singurul de Care trebuie să ne temem. Dar și această teamă se referă la teama de a nu-L întrista și mânia cu păcatele noastre.
Sfântul Ioan Scărarul spune că cei care nu se tem de Dumnezeu, sunt fricoși. Aceștia se tem și de propria lor umbră.
Frica de Dumnezeu ne ajută să vedem limpede calea vieții noastre. Ne ajută să distingem răul de bine și să înlăturăm păcatul și fărădelegea.
Cel ce păzește poruncile lui Dumnezeu nu va umbla în întuneric. Pentru că lumină sunt poruncile Lui pe pământ, spune în Cartea Psalmilor.
„Domnul este luminarea mea și mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieții mele; de cine mă voi înfricoșa?” (Ps. 26, 1-2)
„Cel ce a biruit frica lașă e vădit că și-a predat viața și sufletul lui Dumnezeu”.
„Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul. Domnul este ajutorul meu și eu voi privi cu bucurie pe vrăjmașii mei”, spune în Cartea Psalmilor (Ps. 117, 6-7).
„De s-ar rândui împotriva mea oștire, nu se va înfricoșa inima mea. De s-ar rândui împotriva mea război, eu în El nădăjduiesc” (Ps. 26, 5-6).
Sursă articol: Sfântul Ioan Scărarul, Cel ce a biruit frica lașă și-a predat sufletul lui Dumnezeu, Urcuș Spre Înviere: https://www.urcusspreinviere.ro/2645/cel-ce-a-biruit-frica-lasa-si-a-predat-sufletul-lui-dumnezeu/
