Fă rugăciune din tot ce simți, din orice durere sau bucurie – Maica Siluana Vlad

Rugăciunea este o artă. Arta de a-L chema pe Dumnezeu în toate problemele noastre. Dar mai ales în toate trăirile noastre.

Monahia Siluana Vlad spune că trebuie să transformăm tot ce simțim în rugăciune.

Fa rugaciune din tot ce simti

Fa rugaciune din tot ce simti

Inima noastră are capacitatea de a deveni un laborator de rugăciune.

Acolo au loc cele mai profunde trăiri și simțăminte. Dacă le orientăm pe toate spre Dumnezeu, ele se vor transforma din simple sentimente în rugăciune.

Este un proces simplu prin care putem preface întreaga noastră viață într-o rugăciune continuă.

Acesta de altfel și scopul vieții noastre. Inima a fost creată pentru a-L odihni pe Dumnezeu în ea.

Mântuitorul ne îndeamnă să priveghem asupra noastră și să ne rugăm neîncetat, ca să nu cădem în ispită.

Rugăciunea nu ne păzește doar de ispite, ci ne aduce mai aproape de Dumnezeu. Acesta este cel mai mare câștig. Să păstrăm o legătură vie și neîntreruptă cu Dumnezeu.

Unii se silesc să citească multe acatiste și rugăciuni scrise. Acestea sunt foarte bune și folositoare. Însă nu trebuie să ne rezumăm doar la o astfel de rugăciune, preluată din altă parte.

Să ne îngrijim ca rugăciunea noastră să nu fie doar de tipc. Cum spunea Părintele Arsenie Papacioc –  „Tipic, tipic și la inimă nimic”.

„Cine se roagă numai când se roagă, acela nu se roagă”.

Adică să nu ne rugăm numai atunci când ne așezăm la rugăciune, la o anumită oră și într-un anumit loc.

Efectul unei astfel de rugăciuni, spune Părintele Arsenie, este de durată scurtă durată.

„Doamne, am zis rugăciunea, acum dă-mi, că eu am zis, mi-am făcut datoria”.

Nu este important doar să spunem rugăciunile de dimineață, de seară și la vremea mesei.

Rugăciunea adevărată este cea de toată vremea. Este silința inimii de a rămâne în comuniune cu Dumnezeu pe tot parcursul zilei.

Așa cum spunea Părintele Arsenie, este o stare de prezență. Este o necesitate pentru suflet, la fel cum este aerul și apa pentru trup.

Trebuie să ne rugăm din nevoia de a trăi, de a simți viață în sufletul nostru.

Rugăciunea permanentă trebuie să izvorască din iubire față de Dumnezeu.

Dumnezeu ne-a zidit din iubire și de aceea trebuie să-I acordăm toată atenția și toate gândurile noastre.

„Dă-mi, fiule, mie inima ta” (Solomon 23, 26).

„Dumnezeu are nevoie de adâncurile noastre, nu de suprafața mișcării noastre, pe care obișnuim să o facem”.

Este foarte ușor să dobândim rugăciunea de toată vremea dacă vom face din toate trăirile și întâmplările noastre scară spre cer.

Citește șiRugăciunea care îți aduce bucurii pe care nu le-ai simțit niciodată – Părintele Efrem Katunakiotul

Rugăciune înseamnă orice simțire pe care i-o arătăm lui Dumnezeu și Îi cerem să o curețe, să o vindece, să o îndrepteze.

Maica Siluana spune că inclusiv trăirile negative trebuie transformate în rugăciune, pentru ca Dumnezeu să le prefacă în trăiri bune.

„Dacă simt frică, nu fug de simțirea fricii cu ajutorul rugăciunii, ci fac din simțirea ei trupul rugăciunii, cu scopul de a o trăi împreună cu harul, de a mă vindeca de ea”.

Ne rugăm nu ca să scăpăm de ceva rău, ci ca să ne vindecăm de el.

Unora li se pare greu să se roage tot timpul pentru că se forțează să rostească anumite cuvinte care pe care nu le simt.

Rugăciunea devine greoaie deoarece plecăm dintr-un punct greșit. Nu trebuie să ne forțăm să trăim rugăciunea pe care o spunem. Ci sura rugăciunii noastre trebuie să fie propriile noastre trăiri.

Să-I spunem lui Dumnezeu tot ce simțim, tot ce experimentăm, tot ce ni se întâmplă. Doar așa rugăciunea noastră este vie și autentică.

„Fac din ceea trăiesc „carnea”, suportul viu al rugăciunii”.

„Eu îi dau lui Dumnezeu tot ce am, și El limpezește, El face. Noi pornim greșit de multe ori, pornim de la „eu pot, eu trebuie să pot”. Dar începutul convertirii este mișcarea inversă: „Doamne, eu nu pot: Tu poți, vino!”

Trebuie să ne rugăm din durerea și din neputința noastră. Din adâncurile noastre, după cum spune Psalmistul:

„Dintru adâncuri am strigat către Tine Doamne, Doamne, auzi glasul meu!” (Ps. 129, 1).

Cu siguranță Dumnezeu aude această strigare sinceră, adevărată și smerită a noastră.

Să-I dăruim lui Dumnezeu toate neputințele, dorurile și grijile noastre. Astfel vom fi mereu în legătură cu El, cerând, așteptând și primind ajutorul Lui.

Maica Siluana spunea foarte frumos către între rugăciunea noastră și Dumnezeu se face un schimb:

Noi Îi dăm lui Dumnezeu viața noastră – așa cum este ea, plină de păcate, de răutăți și neputințe, și El ne dă harul Lui.

Așa cum spune preotul la Sfânta Liturghie: „Toată viața noastră lui Hristos să o dăm!”

Orice durere pe care o avem I-o vom arăta, I-o vom spune Lui. Chiar și bucuriile și împlinirile noastre trebuie să I le dăm Lui, să-I mulțumim pentru ele.

„Și din acestea să facem „carne de rugăciune”. Astfel, ele se transformă din trăiri sufletești, psihicie, în trăiri duhovnicești”.

Citește șiCu cât mai mare este credința, cu atât mai simplă este rugăciunea

Surse articol:

1. Monahia Siluana Vlad, Doamne, unde-i rana? Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 55-61
2. Arhimandritul Arsenie Papacioc, „Cine se roagă numai când se roagă, acela nu se roagă”, Gânduri din Ierusalim: https://www.ganduridinierusalim.com/cine-se-roaga-numai-cand-se-roaga-acela-nu-se-roaga/

Citeşte mai multe despre:

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.