Pământul este mama noastră vitregă

„Avându-mi eu trupul mamă, iar tina tată și țărâna strămoș, prin înrudirea cu acestea la pământ neîncetat caut”.

Acest fragment, regăsit în Canonul de rugăciune către Îngerul Păzitor arată legătura noastră permanentă cu pământul în această viață.

Pamantul este mama noastra vitrega

Din pământ am fost luați și în același pământ vom merge. Însă ființa noastră este alcătuită nu doar din trupul acesta stricăcios și muritor, ci și din suflet – partea nemuritoare din noi.

Citește și – „Suntem străini și călători pe pământ. Nimeni nu rămâne în lumea aceasta. N-am venit să stăm aici” – Părintele Cleopa

De aceea truda noastră este să ne mutăm gândul și poftele noastre de la pământ la cele de sus.

„Ființă am din amestecătură de pământ, de tină și de țărână, pentru aceea de pământ m-am lipit. Ci, o, folositorul meu, îndreaptă dorirea mea spre cele cerești!”

Iar în alt loc din același canon către îngerul păzitor, îi cerem Maicii Domnului să ne ajute să ne suim mintea la cele cerești.

„Ceea ce ești mai sfântă decât sfinții îngeri și mai presus de heruvimi și de serafimi, mintea mea cea tărâtoare pe pământ și de cele pământești râvnitoare, mai presus decât pofta cea pământească și trupească o arată, ridicând-o de la pământ către dragostea cea cerească”.

Chiar dacă suntem locuitori ai pământului, viețuirea noastră aici trebuie să se ridice la asemănarea celor fără de trup, adică a îngerilor.

Sfântul Nicolae Velimirovici spune că pământul este mama noastră vitregă.

Ea se poartă cu noi ca și cu niște străini, căci cu adevărat pribegi suntem pe acest pământ până când ne vom strămuta în patria noastră cerească.

Bunurile ei sunt trecătoare. Bucuriile pe care ni le oferă sunt amăgitoare. „Avuțiile” ei sunt „păcatele, bolile și moartea”.

„Oricine trăiește doar din pâinea ei nu va fi niciodată sătul”.

Pentru că cele pământești hrănesc doar trupul, iar sufletul îl lasă flămând.

Citește și – Postul ne aduce aminte că trebuie să devenim cerești, nu pământești

Lumea această este vrăjmașă lumii cerești. Ea cere de la noi totul și ne dă în schimb moarte.

„Pământul cere de la noi jetfe mult mai mari și nu ne făgăduiește nici o răsplată după moarte”.

Cei care trăiesc doar pentru trup și pentru acest pământ nu vor lua nimic cu ei dincolo.

În schimb, dacă trăim pentru suflet și pentru cer, Dumnezeu ne va răsplăti cu viața veșnică.

„Pământul ne cere să-i aducem ca jetfă pe Dumnezeu, sufletul nostru, cugetul nostru, mintea și toată mărirea cea omenească și dumnezeiască”.

De aceea pământul se poartă cu noi ca o mamă vitregă, care vrea să jertfim pentru ea timpul mântuirii noastre, căutând să ne înrobească definitiv în țarinile ei.

„În schimb, ne pune înainte un mormânt întunecat și putred, ca sfârșit a toate și ca răsplată pentru toate”.

Dumnezeu ne cere să jertfim toate cele ale lumii, toate cele materiale și trecătoare, pentru a moșteni Împărăția cea de sus.

„Hristos ne cere să jertfim numai pământul, întinăciunea și păcatul, patima și toată răutatea”.

Nu este aceasta oare un schimb bun? Căci și mucenicii au dat la schimb slava și frumusețea lor trupească pentru bunătățile cele veșnice: „Crudă este iarna, dar dulce este Raiul!”

„Dumnezeu ne făgăduiește învierea și viața cea veșnică a Raiului”.

Cum să nu căutăm așadar să ne întoarcem la casa noastră părintească din cer, care ne așteaptă cu brațele deschise.

Ea îi primește și pe cei care s-au ostenit neîncetat pentru ea, dar și pe fiii cei risipitori care se întorc acasă cu pocăință și smerenie.

Citește și – Pământul de la mormintele sfinților face minuni

Surse articol:

1. Doxologia, Canonul Îngerului Păzitor al Vieții Omului: https://doxologia.ro/canon-cantari/canonul-de-rugaciune-catre-ingerul-pazitor-al-vietii-omului
2. Sfântul Nicolae Velimirovici, Pământul, Dicționarul Vieții Veșnice, Traducere de Monahia Domnica Țalea, Editura Egumenița, București, 2014, pp. 341-343