Hristos este Lumina lumii, lumina Învierii noastre

Nu soarele, nu lumina zilei, nu lumina aprinzătorilor pământești sau cerești este adevărata noastră sursă de lumină.

Lumina noastră este Domnul și cuvintele Sale cele de viață aducătoare.

Eu sunt Lumina lumii

Eu sunt Lumina lumii: Randy Greve

„Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit” (Matei 4, 16; Isaia 9, 1).

Iată ce frumos spune în slujba Miezonopticii:

„De noapte mânecă duhul meu către Tine, Dumnezeul meu, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ”.

Poruncile lui Dumnezeu luminează ca niște faruri parcursul vieții noastre, arătându-ne calea spre viața cea veșnică.

Sfântul Apostol Iacob vorbește despre această însușire de Luminător al lui Dumnezeu:

„Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare” (Iacob 1, 17).

Iar în Sfânta Treime, Fiul este „strălucirea slavei și chipul ființei” Lui (Evrei 1, 1-3).

Mântuitorul Și-a arătat slava cerească atunci când S-a suit pe Muntele Tabor. S-a descoperit înaintea ucenicilor ca ei să cunoască slava Lui:

„Și S-a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2).

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan vorbește despre Mântuitorul ca fiind lumina lumii.

„Întru El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o.

Fost-a om trimis de Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el.

Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume” (Ioan 1, 4-11).

Însă când această Lumină a venit în lume, oamenii nu au cunoscut-o. Nu au văzut-o cum strălucește și risipește toată negura păcatului și întunecimea iadului.

„În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 10-11).

Iar în alt loc, Mântuitorul spune: „Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume și oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina.

Citește și – Apăsați „întrerupătorul” rugăciunii, ca să vină lumina lui Dumnezeu în sufletul vostru – Părintele Porfirie

Să fim cu luare aminte la viața noastră. Este ea luminată de poruncile Domnului? Este ea căluzită de farul credinței?

Slujim noi Domnului Luminii sau domnului întunericului?

Sunt căile noastre scăldate în lumina faptelor bune? Sau ne este rușine de fărădelegile noastre și de aceea nu voim să ne arătăm.

„Că oricine face rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească.

Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârșite” (Ioan 3, 19-21).

Dumnezeu este ascuns în poruncile Sale, și cine le face pe ele, acela Îl găsește și dă de iubirea Lui.

Cei care se silesc la împlinirea poruncilor va fi curățit de orice păcat și se vor uni cu lumina lui Hristos.

„Și aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El și v-o vestim: că Dumnezeu este Lumină și nici un întuneric nu este întru El.

Dacă zicem că avem împărtășire cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu săvârșim adevărul.

Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este lumină, atunci avem împărtășire unul cu altul și sângele lui Iisus, Fiul lui, ne curățește pe noi de orice păcat”.

Nimeni să nu se vadă pe sine curat mai înainte de a fi curățit. Nimeni să nu se creadă fără de păcat, pentru că numai și o zi de ar trăi omul pe pământ, tot ar păcătui. Lumina lui Hristos vădește păcatul din noi.

„Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi.

Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea” (Ioan I, 5-9).

Mântuitorul Își va descoperi slava Sa la a doua venire, când toate se vor lumina și se vor da pe față.

„Pentru că întunericul se duce și lumina cea adevărată începe să răsară” (Ioan 2, 8).

Să fim așadar cu luare aminte la scurtul răstimp al vieții noastre, să nu-l petrecem în întuneric.

„Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8-12).

„Că cine zice că este în lumină și pe fratele său îl urăște, acela este în întuneric până acum. Cine iubește pe fratele său rămâne în lumină și sminteală nu este în el” (Ioan 2, 9-10).

A umbla în lumină înseamnă a săvârși faptele dreptății.  Mântuitorul ne spune că tot cel ce împlinește poruncile Lui va fi căluzit de lumina Sa, de lumina Învierii.

„Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii. Eu, Lumină am vent în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric” (Ioan 12, 35-36, 46).

Citește și – Cum vine Lumina Sfântă la Ierusalim – o negrăită minune

Sursă articol: Pr. Lector Dr. Cătălin Vătămanu, Hristos – Lumina Lumii, Doxologia: https://doxologia.ro/studiul-sfintei-scripturi/hristos-lumina-lumii

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.