Pământul de la mormintele sfinților face minuni

Moaștele sfinților sunt adevărate izvoare de vindecări. Însă nu numai trupurile lor au primit de la Dumnezeu și al facerii de minuni, ci și lucrurile care intră în contact cu ei.

De aceea se obișnuiește ca în chilia părinților cuvioși să se pună spre închinare epitrahilele lor și să se așeze la vedere metaniile lor sau alte lucruri pe care ei le-au folosit.

Pamantul de la mormantul sfintilor face minuni

Pamantul de la mormantul sfintilor face minuni: Sinaxa.net

Creștinii merg la mormintele sfinților să se roage, să aprindă lumânări și să lase pomelnice.

La întoarcere, mulți dintre ei iau pământ de la mormânt sau ulei din candela care arde acolo.

Citește și – Mai demult, oamenii când se îmbolnăveau, se ungeau cu ulei din candelă, acum candela o au numai de formă – Sfântul Paisie Aghioritul

Acest gest îl fac pentru că au credință în harul pe care acei sfinți l-au primit de la Dumnezeu.

Ei cred că și țărâna lor, și uleiul din candela lor sunt sfinte și au putere sfințitoare.

Starețul Efrem Vatopedinul a povestit recent o întâmplare care confirmă această credință.

O doamnă aristocrată din Cipru s-a dus la mormântul Sfântului Paisie Aghioritul din localitatea Suroti, Grecia.

Și a văzut că dintre pelerinii care se închinau, unii luau pământ de la mormânt.

I-a judecat în sinea ei și a zis: „Oamenii aceștia de ce iau pământ? Acestea sunt superstiții!”

Când s-a aplecat să se închine și ea la mormânt, fiindcă plouase în ziua aceea, a alunecat și a căzut cu cotul în pământul ud.

Când a ajuns la hotelul unde era cazată, a văzut că pe cot avea lipit pământ de la mormânt.

S-a mirat de această pățanie și s-a gândit să pună pământul acela într-o cutiuță în care își păstra inelele.

Când s-a întors la Limasol, a luat și cutiuța cu ea.

După douăzeci de zile, când și-a amintit că a pus pământ de la mormântul Sfântului Paisie în acea cutie, s-a uitat să vadă ce s-a întâmplat cu el.

Când a deschis cutia, a văzut că în acel pământ crescuse un crin. Floarea era proaspătă, ca și cum abia se deschisese.

„Sfântul a vrut să-i spună: „Și pământul meu este viu!”

Creștinii folosesc pământul de la mormintele sfinților pentru a se tămădui de boli sau pentru a avea binecuvântarea lor.

Iată ce frumos vorbește Sfântul Nicolae Velimirovici despre țărâna mormintelor, într-un cuvânt către mama sa:

„Al lui Dumnezeu este pământul și toate câte sunt într-însul. Oriunde ar fi mormântul fiului tău, e pe pământul lui Dumnezeu. Când atingi pământul negru dinaintea pragului casei, ai atins o margine a mormântului fiului tău”.

Citește și – Simplificarea vieții ne eliberează de stres și de neliniște – Sfântul Paisie Aghioritul

Sursă articol:

1. Doxologia: Arhim. Efrem Vatopedinul, în dialog cu adolescenții români și tinerele cupluri: https://www.youtube.com/watch?v=T9xQfQ_pMx8
2. Sfântul Nicolae Velimirovici, Nu te întrista – oriunde ar fi mormântului celui drag, e pe pământul lui Dumnezeu, Doxologia: https://doxologia.ro/editorialistii-bisericii/nu-te-intrista-oriunde-ar-fi-mormantul-celui-drag-e-pe-pamantului-lui

 

 

 

 

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.