Patru păcate pe care le fac unii oameni care merg la Biserică – Părintele Filip Marius

Orice loc din lume poate fi un loc al săvârșirii răului sau al binelui.

Biserica – cel mai sfânt lăcaș de pe pământ, poate fi și ea un loc în care oamenii fac mai degrabă păcate decât ceea ce se cuvine să facă în Biserică.

Patru păcate pe care le fac unii oameni care merg la Biserică - Părintele Filip Marius

Patru păcate pe care le fac unii oameni care merg la Biserică – Părintele Filip Marius

Patru păcate pe care le fac unii oameni care merg la Biserică 

Părintele Filip Marius vorbește despre patru păcate mari pe care cei care merg regulat la Biserică le săvârșesc fără să își dea seama.

Oamenii din Biserică nu trăiesc bucuria întâlnirii cu Dumnezeu

Biserica este spital duhovnicesc, în care oamenii se vindecă prin Sfintele Taine de patimile și viciile lor.

Slujbele Bisericii sunt dătătoare de nădejde, de întărire și de bucurie.

Or, mulți dintre noi nu simțim nimic în timpul slujbelor. Suntem complet absenți la ceea ce se întâmplă.

„Venim triști și tot triști plecăm înapoi acasă, pentru că nu lăsăm pe Dumnezeu ca să ne bucure inima”.

Nu ne adunăm în numele Domnului, ci îndeplinim un ritual exterior, fără să luăm aminte la cele ce se petrec în timpul slujbei.

La Biserică trebuie să ne împărtășim de adevăr, de dreptate, de dragoste, de compătimire și milă, de blândețe și îndelunga răbdare, de credință, după cuvântul Mitropolitului Antonie de Suroj.

Oare se întâmplă aceasta cu noi?

Pentru ca Biserica și ceea ce se întâmplă în ea să fie bineplăcută lui Dumnezeu trebuie să ne schimbăm lăuntric.

Primul păcat

Un prim păcat pe care îl facem în Biserică este păcatul fiului cel mare din pilda Fiului Risipitor.

Mulți dintre noi ne considerăm creștini practicanți. Mergem în fiecare duminică și sărbătoare de la Liturghie, aprindem lumânări, dăm pomelnice.

Însă aceste fapte exterioare nu sunt suficiente pentru a ne arăta credința.

Citește și – De unde veți lua putere să trăiți creștinește dacă nu mergeți la Biserică?

Privind la fiul cel mare, vedem că el nu poate primi cu dragoste pe fratele său care a păcătuit.

Același lucru îl fac și unii oameni din Biserică. Nu pot să îi accepte pe păcătoșii care intră în Biserică.

Precum arată în pildă, tatăl, adică Dumnezeu, s-a bucurat de întoarcerea fiului său risipitor. I-a arătat cinstirea cea dintâi și l-a repus în starea de dinainte de cădere.

Auziți, Dumnezeu se bucură pentru pocăința celui păcătos și îl primește cu dragoste și cu cinste, iar noi nu suferim acest lucru.

Ne arătăm scârbiți de cei vicioși, nu numai în Biserică, ci în general.

Faptul că un om se pocăiește este o veste bună care Îl bucură pe Dumnezeu, dar care pe noi ne întristează.

„Nu suntem primitori cu ortodocșii care n-au mai călcat în biserică de zeci de ani”.

Creștinii trebuie să își exprime dragostea, deschiderea față de oricine îi calcă pragul bisericii. Trebuie să fie atenți cu noii-veniți.

Dacă nu pot face acest lucru, ci judecă și osândesc pe cei păcătoși, sunt ca fariseul cel semeț care se considera mai bun decât vameșul smerit.

De multe ori se întâmplă ca păcătoșii care intră în Biserică să plângă și să se pocăiască atât de mult încât să devină mai buni decât cei care vin în mod regulat la slujbe dar nu au trăire duhovnicească.

„Trebuie să fim o Biserică primitoare cu cei care nu Îl cunosc pe Dumnezeu”.

Al doilea păcat

Un alt păcat al oamenilor din biserică este acela că Îl slujesc pe Dumnezeu ca pe un stăpân și nu ca pe un tată.

Fiul cel mare din pildă îi slujea tatălui nu ca fiu, ci ca slugă.

„Fiul nu slujește tatălui, fiul lucrează pentru tata […] Dar sluga, slujește”.

Oamenii au diferite motive pentru care vin la Biserică. Sau mai bine zis, au diverse interese.

Unii vin pentru doar ca să împlinească o poruncă pentru că se tem de iad. Alții din lăcomia de a moșteni raiul.

„Dar noi ar trebui să venim la Biserică pentru că Îl iubim pe Iisus Hristos, pe Dumnezeul nostru. Acesta ar trebui să fie unicul motiv”.

În casa Lui trebuie să venim cu mult dor și evlavie. Cu ascultare, cu smerenie, pentru a ne împărtăși de sfințenia și harul Lui.

La Biserică trebuie să mergem din dragoste față de Dumnezeu.

Al treilea păcat

Biserica este locul în care sălășluiește Însuși Dumnezeu.

De aceea, venirea noastră la Biserică trebuie să însemne o împărtășire din sfințenia Lui, din harul Lui.

Este bine că ne cunoaștem unii pe alții și că ne bucurăm de întâlnirea cu ceilalți. Însă acesta nu trebuie să fie singurul câștig pe care îl dobândim venind la Biserică.

La Biserică trebuie să avem comuniune cu Dumnezeu și nu cu oamenii.

„De multe ori, venitul nostru la biserică este doar o socializare. Mă bucur să mă întâlnesc cu Gheorghe, cu Ghiță, să mai povestim […] Dar noi nu ne întâlnim cu Hristos”.

Ne lăsăm furați de peisaj, de mișcările oamenilor, de îmbrăcămintea lor, fără să fim atenți la Dumnezeu, la semnificația slujbelor.

Mai sunt și oameni care vin să ceară mereu ceva.

„Intrăm în Biserică doar ca să-I cerem ceva lui Dumnezeu. Noi nu intrăm în Biserică ca să-L lăudăm pe Dumnezeu, să-I zicem:

„Doamne, astăzi nu-Ți mai cer nimic pentru mine, pentru că dacă Tu ești Tatăl meu, Tu Te ocupi de mine. Tu vezi de toate problemele mele și nu mă tem pentru ziua de mâine. Eu știu că o să ai grijă”.

Aceasta este atitudinea care Îl bucură pe Dumnezeu. El vrea să vadă credința noastră, devotamentul nostru față de El.

Și mai vrea să vadă jertfelnicia noastră. Când mergem la Biserică ar trebui să ne rugăm și pentru semenii noștri. Să nu fim egoiști.

Rugăciunea pentru cei bolnavi, pentru cei aflați în necazuri, în încercări, este o dovadă de dragoste.

„Să cădem în genunchi duminică și să zicem: „Doamne, eu nu mai cer nimic pentru mine, dar cer pentru vecinul, că-i în spital și are nevoie de ajutorul Tău. Du-Te după el și ajută-L să se vindece!”

Văzând această dispoziție a noastră de a ne ruga pentru alții, inima lui Dumnezeu se bucură și zice:

„Am un fiu în Biserică, nu am un cerceștor”.

Al patrulea păcat

Fiul cel mare din pildă se referă la fratele lui întors acasă ca la „fiul tatălui”. Nu îl consideră frate al său.

Iată o altă atitudine greșită pe care o întâlnim la mulți din Biserică.

„Oricine intră pe ușa aceea, este fratele și sora noastră. Trebuie să îi iubim ca și cum ne iubim frații”.

Biserica este trupul lui Hristos, iar noi suntem mădulare unii altora. Noi toți formăm un singur trup. Iar dacă un mădular, adică un frate al nostru suferă, întreg trupul suferă.

„Noi în Biserică suntem o familie. Dacă cineva are probleme, sărim toți și ne ajutăm. Dacă cineva cade în păcate, ne ducem și îl ajutăm: „Măi frate, nu e bine pe ce cale ai apucat”.

Unii însă nu suportă nici măcar să stea lângă cineva în Biserică.

„Viața noastră e ca un cerc. Hristos e în mijloc. Și noi, suntem undeva pe linia cercului. În momentul în care și eu și tu ne apropiem de Hristos, ne apropiem și unul de altul.”

De ce nu mai există iubire în Bisericile noastre? Pentru că noi nu ne mai apropiem de Hristos.

Dacă ne regăsim în aceste păcate, să încercăm să ne schimbăm. Să punem început bun. Să ne apropiem mai mult de Dumnezeu prin Biserică.

Prin Sfintele Taie Dumnezeu ne curăță de patimi și ne dă harul Lui ca să putem să devenim așa cum Îi place Lui.

„Să ne lăsăm curățiți de rănile și sângele lui Iisus Hristos, care se varsă în fiecare Sfântă Liturghie”.

Citește și – Rugăciuni la intrarea și la ieșirea din Biserică

Sursă: Pr. Filip Marius 4 păcate ale unor creștini care frecventează biserica, Căutătorul de Aur: https://www.youtube.com/watch?v=TiokVZZQ-MQ

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.