Postul intră în cura de însănătoșire a tuturor bolilor

Postul este unul din cele mai folositoare leacuri pentru sufletul și trupul omului. Postul rânduit de Biserică nu a fost inventat pur și simplu, ci este întemeiat pe Sfintele Scripturi.

În realitate, postul este vechi de când lumea. În Geneză se arată că Dumnezeu le-a poruncit primilor oameni să postească, adică să nu se atingă de roadele unui anumit pom – pomul cunoștinței binelui și răului.

Postul intra in cura de insanatosire a tuturor bolilor

Postul intra in cura de insanatosire a tuturor bolilor: Freepik.com – Tomasrobertson

Dacă postul era necesar în Rai, cu atât mai mult avem nevoie de el acum.

Să nu uităm că încălcarea postului a fost pricina pentru care Adam și Eva au fost izgoniți din Rai, și odată cu ei întreaga umanitate.

Iată deci, cât de important este postul și respectarea lui.

„Cine disprețuiește și tăgăduiește postul, disprețuiește și tăgăduiește  un așezământ limpede și hotărâtor al Domnului nostru Iisus Hristos, dat omului spre mântuire”.

Dacă Însuși Mântuitorul a postit când a fost pe pământ, noi de ce nu vom posti?

Starețul Efrem Vatopedinul din Sfântul Munte spune că Duhul Sfânt L-a mânat pe Hristos Domnul în pustie ca să postească.

Acel post de 40 de zile ni l-a lăsat ca pildă de curățire.

Postul, la fel ca toate celelalte porunci ale Domnului, au un caracter vindecător, spune Starețul Efrem.

Ele nu trebuie privite ca niște îngrădiri, ci ca niște sfaturi părintești, menite să ne păzească de uneltirile celui viclean.

Omul care împlinește poruncile se află mereu sub protecția Duhului Sfânt. În porunci el află luminare, tămăduire și întărire.

Citește și – Postul – cel mai bun mijloc pentru păstrarea sănătății trupești și sufletești – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Postul este de altfel utilizat în lumea medicală pentru a vindeca boli grele ale trupului.

„Știința medicală confirmă pe deplin trebuința și folosul strunirii trupului. Nimeni nu s-a îmbolnăvit din pricina postului, pe când necumpătarea și lăcomia aduc după ele un nesfârșit cortegiu de boli”.

Cei care se tem să postească trebuie să știe că, din punct de vedere biologic, trupul reacționează mai bine la puțină mâncare decât la multă mâncare.

Cele mai multe boli actuale au la bază supraalimentare, îmbuibarea, mâncarea fără măsură. Iar alimentele pe care le găsim astăzi în magazine sunt atât de procesate și pline de aditivi, încât pot dăuna sănătății dacă sunt consumate în exces.

„Postul și regimul cumpărat intră în cura de însănătoșire a tuturor bolilor și sunt tot mai recomandate și celor sănătoși”.

În vremea postului învățăm să mâncăm cu măsură, echilibrat și fără să facem excese.

Mulți dintre noi avem obiceiul să mâncăm mai mult decât ne trebuie.

Bine ar fi alimentele pe care le consumăm să fie proaspete și cât mai naturale. Să evităm pateurile din comerț și alte surogate ale produselor animale.

În loc să ne ajute să ne curățăm, postul cu astfel de produse mai mult ne încarcă organismul cu toxine.

Citește și – „Postul înseamnă asceză, mâncare cât mai simplă, făcută în casă” – dr. Simona Tivadar

Protosinghelul Petroniu Tănase spune că există trei „S” care ne afectează sănătatea astăzi mai mult ca oricând. Aceștia sunt:

1. Supraalimentare
2. Sedentarismul
3. Suprasolicitarea

Așadar, postul trebuie să ne stimuleze să ne corectăm nu doar dieta, ci întregul nostru stil de viață.

Este important să ne hrănim sănătos, atât cu alimente, cât și cu somn. Privarea de somn duce la stres și implicit la tulburări de alimentație.

Lipsa de mișcare cuplată cu abundența de mâncăruri duce la obezitate și alte boli asociate.

Postul ne ajută să ne curățim de vicii, de patimi, de pofte, de tot ce înseamnă exces sau dezechilibru.

Trupul omului este templu al Duhului Sfânt. Acest lucru arată cât de curat trebuie să fie pentru a putea primi pe Duhul Sfânt.

Când postim, nu doar trupul se curăță, ci și sufletul și gândurile.

„Postul duhovnicesc aduce sănătate trupească și limpezește mintea. […] Prin post, vasul sufletului și al trupului se spală de cuprinsurile necurate ale poftelor și viciilor lumești, prin rugăciune, harul Duhului Sfânt Se pogoară în sufletul astfel golit, astfel limpezit […]”.

Cel care postește trebuie să practice totodată și rugăciunea, pentru ca înfrânarea lui să nu-i fie spre mândrie.

„Postul și rugăciunea sunt cei doi stâlpi ai credinței. Sunt două făclii vii care îi ard pe diavoli”.

Efectele binefăcătoare ale postului asupra sufletului le enumeră Sfântul Nicolae Velimirovici:

„Prin post se potolesc și se nimicesc patimile, mai ales desfrâul, prin rugăciune se potolesc toate celelalte patimi ale sufletului, ale inimii și ale minții: cugete viclene, fapte rele, răzbunare, ură, invidie, răutate, mândrie, ambiție și toată cohorta acestora”.

Cel care postește este mai lesne atras spre rugăciune, spre slujbele bisericești și spre Sfintele Taine.

Posturile de peste an sunt un prilej bun pentru primenirea trupului și a sufletului prin înfrânare, spovedanie și Împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului.

„Biserica Ortodoxă a arătat întotdeauna postul drept leac încercat, bun la toate patimile trupești și drept armă tare împotriva duhurilor rele”.

Citește și – Postul nu este înfricoșător pentru noi, ci pentru diavoli – Sfântul Ioan Gură de Aur

Surse articol:

1. Părintele Petroniu Tănase, Cei trei „S” care ne consumă energia în fiecare zi, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/folosul-deplin-al-postului
2. Sfântul Nicolae Velimirovici, Postul și rugăciunea, Dicționarul Vieții Veșnice, Editura Egumenița, trad. din limba sârbă de Monahia Domnica Țelea, Galați, 2014, p. 369

 

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.