Despre viaţa veşnică şi nemurirea sufletului omenesc – Părintele Iustin Popovici

Este greu ca viaţa veşnică să-şi croiască drum în sufletul omenesc atât de îngustat și micșorat de grijile vieții.

Prins în temniţa timpului şi a spaţiului, omul nu poate – din pricina inerţiei sau a temerii, să primească ceva ce vine de dincolo de timp şi de spaţiu, ceva care este veşnic.

Despre viaţa veşnică şi nemurirea sufletului omenesc - Părintele Iustin Popovici

Despre viaţa veşnică şi nemurirea sufletului omenesc – Părintele Iustin Popovici

Omul de azi – atacat de molia timpului

Cui nu-i este greu să cugete la veșnice? 

Omul se simte mai în siguranţă să ştie că pământul şi cerul acesta sunt tot ce există, şi că nu mai este o altă lume necunoscută pe care trebuie să o descifreze şi să o facă vizibilă pentru mintea şi sufletul său.

De multe ori, cel care îndrăzneşte să se aşeze în faţa divinităţii şi a veşniciei ei se simte mic, îşi vede propria sa micime.

De aceea îi este greu să trăiască sub această lupă a lui Dumnezeu, şi să fie conştient că toate mişcările lui sunt observate şi până la urmă ghidate de Marele Meşter.

Alteori, se poate întâmpla ca cel care se gândeşte la viaţa cea veşnică să se simtă nepregătit pentru ea, fiind mult prea legat de pământ.

Călător fără bilet spre lumea de dincolo

Cufundat trupeşte în materie, legat prin forţa gravitaţională de timp şi spaţiu, desprins cu duhul de veşnicie, omul plictisit de lume nu-şi găseşte plăcerea în acele călătorii trudnice către veşnicie, către ceea ce se află în lumea de dincolo.

Prăpastia care se află între timp şi veşnicie este pentru el de netrecut.

Cu totul asaltat de moarte, el priveşte cu dispreţ pe cei care îi spun: „omul este nemuritor, este veşnic”. Nemuritor din ce punct de vedere? În ceea ce priveşte trupul său cel muritor?

Din ce punct de vedere veşnic? În ceea ce priveşte plăpândul său duh?

Omul trebuie să se simtă nemuritor chiar în miezul cel mai adânc al fiinţei sale, chiar în toul vieţii acesteia fiind.

Şi dacă omul a avut cu adevărat acest simţământ al nemuririi şi conştiinţa veşniciei, el le-a avut atât de demult, încât acestea s-au risipit sub povara morţii.

Cum am putea oare reaprinde acel sentiment adormit? Cum am putea reînvia acea conştiinţă pierdută?

Reîmbrăcarea cu firea divină

Făcându-se om pentru noi, Hristos şi ne-a adus aminte de firea noastră cea divină, nemuritoare. Doar în Hristos s-a simţit şi se poate simţi omul nemuritor şi s-a cunoscut pe sine a fi veşnic.

Doar cel ce se uneşte în chip organic cu Hristos Dumnezeu-omul, gustând Sfântul Său Trup şi Sângele Său prin Sfânta Împărtăşanie, se poate simţi cu adevărat nemuritor.

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.