4 secrete ale oamenilor fericiți

Câtă vreme vom căuta fericirea în exteriorul nostru, vom rămâne nefericiți. Satisfacția pe care ne-o dă dobândirea unor lucruri materiale, anumite persoane sau evenimente, nu trebuie confundată cu fericirea.

Aceasta este plăcere, și ea are la bază iubirea de sine. Or, fericirea este o stare spirituală pe care o dobândim atunci când ne smerim.

4 secrete ale oamenilor fericiti

4 secrete ale oamenilor fericiti

Este dovedit științific faptul că urmărirea plăcerilor și a dobândirii de lucruri ne gâdilă simțurile, însă nu ne aduce fericirea pe termen lung.

Citește și – „Putem avea toate bunurile, toate averile și plăcerile acestei lumi, dar ele nu dau fericirea sufletului”

Omul nu poate fi împlinit decât atunci când sufletul lui Îl descoperă pe Dumnezeu.

Nimic din lumea aceasta nu ne poate împlini, deoarece sufletul nostru a fost creat de Dumnezeu să își afle odihna numai în El.

Oamenii cu adevărat fericiți în viață sunt cei care au înțeles sensul existenței lor.

Preotul ortodox Alexandru Schmemann spune foarte frumos că fericirea adevărată „este o fericire adâncă, care nu vine dintr-o pricină unică și personală, ci din aceea că sufletul nostru – citând cuvintele lu Dostoievski – a atins „altă lume”.

Iar această lume este plăsmuită din lumină, din pace și bucurie.

Dacă vrei să fii fericit, trebuie să împlinești poruncile lui Dumnezeu și să ai cugetare smerită.

Cel care face acestea, gustă încă din această viață împărăția lui Dumnezeu, care nu este mâncare sau băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt (Pavel 14, 17).

4 secrete ale oamenilor fericiti

În rândurile următoare îți prezentăm 4 secrete pe care le poți practica concret pentru a-ți îmbunătăți considerabil starea de spirit.

Fii prezent!

Trăiește clipa! – spun sloganele publicitare. Însă ele se referă la satisfacerea unor gusturi și plăceri.

A trăi clipa înseamnă a fi conștient de tot ceea ce gândești, spui și faci.

Starea de prezență, spunea Părintele Arsenie Papacioc, înseamnă să trăiești, să fii viu, să ai mintea trează, să te rogi.

„Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieții, de problemele cărărilor vieții, ale unuia și ale altuia”.

Noi de cele mai multe ori ne petrecem timpul în trecut sau în viitor. Rareori suntem cu adevărat prezenți.

Nu trebuie să lăsăm mintea să zboare unde vrea ea, să se hrănească din amintiri sau din vise și iluzii.

Singurul moment care există este acum.

Zâmbește!

Persoanele fericite emană o stare de bine în jur. Avem foarte multe motive să fim mereu cu zâmbetul pe buze.

Părintele Elpidie din Grecia spunea că trebuie să folosim cuvinte puține și mult zâmbet.

Citește și – Secretul relațiilor pașnice acesta este: puține cuvinte și mult zâmbet – Părintele Elpidie

Zâmbetul este el însuși un gest care aduce fericirea, la propriu. Studiile au arătat că atunci când zâmbim – cu sau fără un motiv întemeiat – corpul nostru eliberează serotonina – hormonul fericirii.

Chiar și atunci când suntem triști, ne putem aduce aminte de un lucru plăcut care ne va face să zâmbim. Astfel ne vom îmbunătăți considerabil starea de spirit.

Părintele Arsenie Papacioc îi îndemna pe oameni să aibă mereu un zâmbet ascuns în inimă.

Mulțumește!

Așa cum avem multe motive să zâmbim, așa avem motive să mulțumim.

Cel smerit trăiește întotdeauna în pace și bucurie deoarece este mulțumit cu ce are.

Când îți dorești mereu ceva sau vrei ca lucrurile să fie altfel decât sunt, ești nefericit. Ești tulburat, ești nemulțumit.

Așadar, trebuie să ne mulțumim cu ce avem și să mulțumim totodată pentru ce avem, pentru că toate sunt daruri ale lui Dumnezeu.

În plus, atunci când aducem mulțumire lui Dumnezeu, ne aducem aminte de toate lucrurile bune din viața noastră. Și iarăși apare starea de bine, de bucurie, de împlinire.

Citește și – Sfântul Nectarie – Unde este adevărata fericire

Ieși în natură!

Petrecerea timpului în natură aduce întotdeauna o înviorare a minții și a sufletului.

Este dovedit științific că spațiile verzi și plimbările prin pădure îmbunătățesc considerabil starea de spirit.

„Natura este combustibil pentru suflet”, spunea Richard Ryan – autorul unui studiu realizat pe efectele naturii asupra dispoziției.

Sunt suficiente 20 de minute de stat în natură pentru a ne înveseli.

Sănătatea noastră mentală este profund vătămată de sedentarism, de petrecerea timpului în casă, în birouri, în spații închise.

Expunerea la soare este un alt mod de a ne crește în mod natural nivelul de serotonină.

A fi bucuros, vesel și fericit este o opțiune a noastră, și nu o stare care vine la noi din exterior. Filozoful francez Volatire ajunsese la această concluzie:

„Am ales să fiu fericit pentru că este un lucru bun pentru sănătatea mea”.

Așadar, stă în puterea noastră să fim mereu voioși. Putem face acest lucru schimbându-ne modul de a trăi și de a percepe lucrurile.

Trebuie să facem ordine în viața noastră și să aruncăm tot ce este urât, inutil și vătămător.

Trebuie să ne umplem mintea de gânduri bune, optimiste și luminoase. Să alegem doar lucrurile care ne aduc un folos sufletesc și să ne îndepărtăm de cele rele.

Necazurile nu ne provoacă întotdeauna un rău atât de mare pe cât ne provocăm noi cu gândurile, grijile și frământările noastre.

Să avem credință și nădejde în Dumnezeu, și viața noastră va fi mult mai frumoasă, mai simplă și plină de lumină.

Surse articol:

1. Paul Lenda, 4 Qualities of Truly Happy People, The Art of Healing: https://theartofhealing.com.au/2020/09/4-qualities-of-truly-happy-people/
2. Averea Bisericii, Pr Arsenie Papacioc: „Recomand o stare de prezență continuă”: http://avereabisericii.ro/pr-arsenie-papacioc-recomand-o-stare-de-prezenta-continua/
3. Parohia „Sfânta Treime” din Dusseldorf, Despre plăcere și fericire: https://www.parohia-duesseldorf.net/index.php/ortodoxia/familia/19-despre-placere-si-fericire

 

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.