Toată lumea încearcă să găsească explicații la cauzele pandemiei de coronavirus, căutând soluțiile în lumea medicală.
Starețul Efrem Vatopedinul spunea că acest virus a reușit să rușineze lumea medicală, deoarece nimeni nu-i poate da de cap.

Oamenii s-au împărțit în diferite tabere. Unii nu cred deloc în existența acestui virus. Alții acuză liderii politici și conducerile statale pentru apariția pandemiei.
Nici unul din aceste puncte de vedere nu este corect. Este important să abordăm această problemă din punct de vedere duhovnicesc.
Este ușor să dăm vina pe cineva când apare o situație dificilă. Pe politicieni, pe președinți, pe medici, pe oamenii de știință, pe oamenii de rând și așa mai departe.
Vina însă, este comună. Toți avem partea noastră de vină pentru apariția acestei pandemii.
Citește și – Dumnezeu a pus piciorul pe frână, pentru că omenirea se îndrepta rapid către prăpastie – Părintele Chiril din Muntele Athos
Nimic nu se întâmplă în mod accidental. Totul are un sens. Se vede limpede că Dumnezeu a îngăduit această problemă la nivel mondial.
Trebuie doar să înțelegem care este scopul.
„Dumnezeu cel perfect a îngăduit ca nouă să ni se întâmple acest lucru. Nimic nu este întâmplător. Deci cauza suntem noi, păcatele noastre”.
Aceasta o putem deduce din faptul că pandemia este globală.
„De vreme ce este vorba de o durere generală, e vădit că păcatul este unul general”.
Numai printr-o oprire în loc a tuturor activităților noastre zilnice ne putem opri din goana noastră spre păcat, spre plăceri, spre pieire.
Păcatul general care a cauzat apariția acestei pandemii este „indiferența față de cele duhovnicești, indiferența față de Dumnezeu”.
Citește și – Leacuri duhovnicești pentru suflet și trup în vreme timp de pandemie
Oamenii se plâng de faptul că au fost rupți de Biserică, de slujbe și de Sfintele Taine. Dar poate că și aceasta s-a făcut pentru că nu apreciem lucrurile sfinte așa cum ar trebui.
Mulți dintre noi merg la Biserică ca la un spectacol. Nu avem pocăință. Nu deplângem starea căzută în care ne aflăm noi și întreaga lume.
„Da. Trebuie să plângem și să ne rugăm cu intensitate, așteptând cu răbdare și nădejde soluția”.
Pricina tuturor necazurilor este păcatul. Lumea s-a îndepărtat de poruncile lui Dumnezeu și nu mai știe să deosebească lumina de întuneric și păcatul de virtute.
Păcatul nu mai este un lucru rușinos, ci un motiv de laudă, de mândrie.
De aceea oamenii nu se pocăiesc și nu își schimbă viața. Pentru că nu conștientizează că trăiesc în păcat.
„Când păcatul trece drept virtute, omenirea se îndreaptă fără opreliște spre autodistrugere și deci legea duhovnicească este obligată să intervină”.
Oamenii nu mai trăiesc astăzi decât pentru trup. Pentru confort și plăceri. De aceea s-au înmulțit patimile și viciile, dar odată cu ele și suferința.
„De vreme ce această ispită ne vine în trup, păcatele care sunt cauzele pandemiei sunt păcatele trupești pe care astăzi le vedem ca o virtute”.
Motivele pentru care suntem puși la încercare nu sunt exterioare. Nu trebuie să mai căutăm vinovați în afara noastră. Fiecare dintre noi trebuie să ne cercetăm și să vedem unde am greșit și ce putem îndrepta.
Nu contează dacă unii oameni își au rolul lor în această pandemie. Acuzarea unora sau altora nu face decât să întrețină și mai mult răul din lume.
Creștinii trebuie să fie atenți să nu cadă în capcana de a judeca și de a osândi. Acest lucru „nu va rezolva situația, ci mai degrabă va crește vrajba dintre noi”.
În concluzie, trebuie să înțelegem că principala cauză a pandemiei este păcatul și lipsa noastră de virtute.
Pandemia și celelalte încercări se vor sfârși când ne vom pocăi și ne vom întoarce la Dumnezeu. Pocăința înseamnă schimbarea minții, a modului nostru de a gândi, de a vorbi, de a ne comporta, după poruncile lui Dumnezeu.
„Soluția este pocăința, plânsul, postul și rugăciunea intensă cu răbdare și nădejde”.
Păzirea poruncilor este calea care duce la mântuire. Calea păcatului duce doar la suferință și la moarte veșnică.
Iubirea de sine și indiferența sunt cauzele pandemiei. Să cugetăm la aceste lucruri cu mai multă responsabilitate și să acționăm în consecință.
Sursă articol: Ascetic Experience, Cauzele Pandemiei – Fotoreportaj din Duminica Crucii: https://ro.asceticexperience.com/2020/03/22/cauzele-pandemiei-fotoreportaj-din-duminica-crucii/
Cratiță de înaltă calitate Schmitter, 25L din aluminiu ceramic, perfectă pt. gemuri, sarmale și zacuscă+lingură silicon