Rugăciunea are o putere atât de mare încât poate să scoată un suflet din iad

Atât de mare este puterea rugăciunii, încât poate să scoată și un suflet din iad, spune Părintele Efrem Katunakiotul. Nici o altă faptă bună pentru aproapele nu îi aduce mai multă mângâiere și ajutor decât rugăciunea.

Pe semenii noștri îi putem milui cu daruri materiale, îi putem scăpa din diferite necazuri. Rugăciunea însă, este mai mare decât toate deoarece ea atrage direct ajutorul lui Dumnezeu.

Rugaciunea poate sa scoata un suflet din iad

Rugaciunea poate sa scoata un suflet din iad

Și trebuie să știm că ajutorul omenesc nu se poate compara cu ajutorul divin.

Citește și – Știți ce putere are rugăciunea făcută cu durere? – Sfântul Paisie Aghioritul

Mila lui Dumnezeu este nemărginită. Noi suntem zgârciți, îndoielnici, uneori fățarnici și iubitori de sine. Nu iubim pe fratele nostru deplin, desăvârșit, astfel încât ajutorul nostru să fie complet dezinteresat.

Dumnezeu însă, ne iubește necondiționat și nu dă cu măsură, ci miluiește cu generozitate.

Mai mult decât atât, ajutorul lui Dumnezeu este întotdeauna mai mare deoarece El știe mai bine decât noi ce are nevoie cu adevărat fratele nostru.

Citește și – Puterea lui Dumnezeu o primim numai prin rugăciune

Dumnezeu nu vrea să ne ajute doar în această viață, să dobândim un lucru sau altul. El vrea să ne mântuiască. Să ne salveze sufletele de moartea cea veșnică și să ne dăruiască viața cea fără de sfârșit, pe care ne-a adus-o Mântuitorul Hristos prin răstignirea Sa.

Să ne străduim să ne rugăm mai mult pentru ceilalți, fie că sunt părinți, frați, rudenii sau prieteni, fie că sunt vecini, colegi, sau necunoscuți.

Să ne rugăm cu durere pentru necazul lor și cu credința că Dumnezeu îi mai milui după cum știe El mai bine.

„Nici o rugăciune pe care o faci pentru fratele tău, pentru ruda ta, nu se pierde. Dumnezeu îl va ajuta atunci când se va afla într-o situație grea”.

Cu atât mai mult trebuie să ne rugăm pentru cei adormiți, care nu se mai pot ruga pentru ei înșiși. Cei care s-au mutat din această viață au mare nevoie de rugăciunile și milosteniile noastre, pe care le facem în numele lor. Dumnezeu le primește pe acestea ca și cum ar fi fost fapte bune făcute de dânșii și le trece în „contul” lor.

„Rugăciunea nu numai că ajută, dar poate să scoată chiar și un suflet din iad. Atâta putere are rugăciunea”.

Ori de câte ori avem un deces în familie sau între prieteni, să facem rugăciune pentru cel adormit, ca Dumnezeu să îi ierte păcatele și să îi rânduiască un loc de odihnă.

Citește și – Chiar și o rugăciune scurtă, făcută din totul sufletul, te ajută dacă o zici cu putere – Părintele Arsenie Boca

Este cea mai mare faptă a milei creștine și a dragostei pe care o putem săvârși pentru el. Pentru osteneala și dragostea noastră, Dumnezeu îl va milui pe acela.

„Rugăciunea, metania, milostenia atrag mila lui Dumnezeu. Nici un păcat nu poate birui mila lui Dumnezeu”.

Sursă articol: Altarul Credinței, Rugăciunea poate să scoată un suflet din iad: https://altarulcredintei.md/rugaciunea-poate-sa-scoata-un-suflet-din-iad/

 

 

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.