Când ai vreo durere sau tristețe, gândește-te că Dumnezeu a socotit că îți este folositor să suferi

„Avându-mi eu trupul mamă, iar tina tată și țărâna strămoș, prin înrudirea cu acestea, la pământ neîncetat caut; ci dă-mi, ajutătorul meu, ca fără frică să mă uit vreodată și în sus la frumusețea cerului”.

Aceste cuvinte, regăsite în Canonul către Îngerul Păzitor, arată cât de legați suntem noi, oamenii de pământ.

Însă dincolo de această „înrudire”, se află și libertatea noastră de a alege. Dumnezeu ne-a zidit din țărână, însă ne-a dat și suflet.

De aceea trupul se întoarce în pământul din care a fost luat, iar sufletul la Dumnezeu, acolo de unde ființă și-a luat.

Așadar, pe cât suntem de pământești, pe atât suntem de cerești. Din păcate, lumea în care trăim astăzi este orientată numai spre pământ.

Societatea în care trăim ne stimulează doar simțurile, nu și sufletul. De aceea am ajuns atât de aplecați spre pământ și greu de urechi la cuvântul lui Dumnezeu.

Chemarea la sfințire nu o mai auzim decât în Biserică, în Sfânta Evanghelie, în sfaturile părinților duhovnici și a sfinților.

Sfântul Nicodim Aghioritul spune că ori de câte ori trecem printr-un necaz, trebuie să depășim partea văzută sau simțitoare a lucrurilor și să accedem spre acele înțelesuri de taină ale proniei divine.

Nimic nu se petrece pe principiul coincidențelor sau la modul întâmplător. Dumnezeu rânduiește ce este de folos în viața noastră. Trebuie doar să avem ochii sufletului larg deschiși pentru a vedea acest lucru.

„Când, de pildă, ești strâmtorat de vreo durere ori tristețe, sau suferi căldura, frigul ori altceva, înalță-ți mintea la voința lui Dumnezeu, Care a socotit că-ți este folositor să suferi, atunci în astfel de măsură, acea boală și amărăciune”.

Este cel mai bun sfat pe care îl putem urma în situațiile dificile prin care trecem. Pentru a nu adăuga și mai multă suferință peste suferința pricinuită de necazul prin care trecem, trebuie să ne ridicăm ochii spre Dumnezeu și să ne rugăm.

Citește și – Nu-mi este frică de moarte, pentru că nu m-am născut pentru această viață – o fetiță de 11 ani bolnavă de cancer

Prin rugăciune se vor opri toate gândurile de răzvrătire, de mânie, de supărare, de îndreptățire de sine. Se va risipi toată tulburarea – care ne vine numai și numai de la cel rău.

Rugăciunea risipește sfaturile diavolului, deoarece prin rugăciune ne unim cu Dumnezeu și Duhul Sfânt atinge ființa noastră, luminând-o, curățind-o și vindecând-o.

În orice dramă putem afla un sens, un rost mai presus de înțelegere sau de rațiune.

În orice situație trebuie să ne ridicăm deasupra celor văzute și concrete pentru a putea dobândi o înțelegere mai profundă. Pentru a putea ajunge la o maturitate duhovnicească și la înțelepciune.

Trebuie să ne aducem mereu în memorie faptul că suntem nemuritori și că destinația noastră finală nu este acest pământ, ci Împărăția Cerurilor, pe care Dumnezeu o dă tuturor celor care cred în El și fac voia Lui cea sfântă.

„Privind cerul, ridică-te cu ochii sufletului mai sus, la cerul de foc, acolo fixează-ți gândul, fiindcă-i locașul tău de bucurie gătit pentru totdeauna, dacă vei trăi pe pământ cu nevinovăție”.

Pentru a câștiga Împărăția cerurilor sau raiul desfătării și al odihnei veșnice, nu trebuie decât să trăim după poruncile lui Dumnezeu. Ele sunt lumină și călăuză în această lume plină de ispite și primejdii.

Așa cum spune Sfântul Nicodim, trebuie să viețuim în curăție – atât în privința trupului și a simțurilor, cât și a cugetului și a sufletului.

Natura ne ajută să ne aducem aminte de obârșia noastră divină și să ne ridicăm gândirea de la cele create la Creator.

„Primăvara, când auzi cântecul păsărilor în pădure, și orice altă cântare dulce, ridică-ți mintea la acele dulci cântări ale paradisului și cugetă că acolo neîncetat răsună „Aliluia!” și celelalte doxologii îngerești, și roagă-te lui Dumnezeu să te învrednicească a-I cânta totdeauna cu duhurile cerești […]”.

Este bine să cugetăm nu doar la frumusețile și dulceața Raiului, ci și la înfricoșătoarea Judecată la care vom fi chemați de Dumnezeu.

„Iarna, când se ridică vânturi mari, ori vara fulgere și tunete, adu-ți aminte de ziua cea înfricoșată a Judecății. Pleacă-ți genunchii, roagă-te lui Dumnezeu să-ți dea har și timp a te pregăti bine, ca să stai cu îndrăzneală înaintea slavei Celui Preaînalt”.

Citește și – Nu-mi este frică de moarte, pentru că nu m-am născut pentru această viață – o fetiță de 11 ani bolnavă de cancer

Sursă: Sfântul Nicodim Aghioritul, Gândul tău să urce mereu: de la creație, la Creator, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/gandul-tau-sa-urce-mereu-de-la-creatie-la-creator

Citeşte mai multe despre:

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.