Slujirea aproapelui este scopul căsniciei creștine – Părintele Pavel Gumerov
Părintele Pavel Gumerov – care a dedicat o carte întreagă tratării conflictelor familiale, le poate da soților sfaturi foarte utile.
Esențiale chiar, am putea spune, pentru păstrarea păcii în familie sau chiar salvarea căsniciei.
Pentru ca o căsătorie să dureze, iar familia crească armonios, soții trebuie să știe de la bun început un lucru. Anume că s-au unit nu numai pentru plăceri, ci și pentru a îndura necazurile și greutățile împreună.
Căsătoria înseamnă slujire, spune părintele Gumerov. Ambii parteneri au datoria de a-și sluji unul altuia. Căsătoria este, din acest punct de vedere, o cruce.
Nu este ușor să porți sarcinile celuilalt, să împarți totul cu el și să îl suporți în clipele dificile ale sale.
Însă dacă aceasta se face cu dragoste, lucrurile devin ușoare, firești. Nu îți va părea greu să fii alături de soț când acesta trece prin momente tensionate sau prin încercări.
Citește și – Cum să eviți conflictele în familie
În virtutea dragostei care v-a unit la început vei putea să înduri totul, să rabzi cu seninătate și să salvezi căsnicia când vânturi puternice suflă în ea.
„Dragostea, slujirea aproapelui – a soțului sau a soției, a copiilor – este scopul căsniciei creștine”.
Cei care se căsătoresc trebuie să își aleagă bine partenerul de viață. Celălalt trebuie să fie conștient că scopul suprem al căsătoriei și al familiei este mântuirea.
Căsătoria te ajută să te mântuiești prin faptul că, ușor-ușor, înveți să îți lași orgoliul în spate și să te smerești. Să te dai după celălalt, să nu mai ții la dreptatea ta. Să dobândești răbdare și îngăduință, bunătate și credință.
Celălalt te poate ajuta să te mântuiești prin faptul că te ajută să îți vezi patimile, viciile, slăbiciunile și lipsa virtuților, și să te vindeci sufletește. Să te maturizezi, să crești duhovnicește.
După ce l-a făcut pe Adam, Dumnezeu a văzut că este singur și a zidit-o pe Eva. Femeia este așadar un ajutor pentru bărbat. Nu numai în treburile care țin de viața de familie și de gospodărie. Ci mai ales un ajutor pentru mântuire.
Vedem așadar, că prin căsătorie se înțelege mai mult decât o simplă depășire a singurătății.
Citește și – Bucuria în căsnicie vine atunci când soții pun umărul și trec împreună prin necazuri
Căsătoria este o școală duhovnicească, în care soții și toți membrii familiei învață să trăiască în pace, în înțelegere, în dragoste, în comuniune și în credință.
„Familia este o remarcabilă școală de perfecționare duhovnicească, în care omul nu mai este singur, și prin urmare nu mai poate trăi numai pentru sine”.
Odată ce te-ai căsătorit, nu mai poți sluji doar propriilor interese, ci trebuie să te pui în slujba celuilalt sau a celorlalți membri ai familiei.
„Pentru a interacționa cu cei apropiați, el trebuie să se lupte cu propriile neajunsuri, să devină mai bun și – principalul – să învețe dragostea, principala virtute creștină”.
A nu se înțelege greșit că această slujire în familie înseamnă slugărie. Iată ce spune Părintele Gumerov:
„Până și prin faptul că, venind obosiți de la muncă, fără să apucăm să ne fi odihnit, am ajutat aproapelui nostru să spele vasele, am slujit lui Dumnezeu Însuși, am împlinit porunca privitoare la dragoste […]”.
Această slujire a aproapelui se aplică și în alte tipuri de relații, inclusiv cele de prietenie, de colegialitate. Însuși Mântuitorul ne-a arătat că această slujire este plăcută lui Dumnezeu.
„După cum și Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți” (Matei 20, 28).
Dacă Mântuitorul Hristos, Dumnezeu fiind, n-a pregetat să slujească aproapelui (făpturilor pe care Însuși le-a zidit), noi cu atât mai mult datori suntem să ne punem în slujba aproapelui.
„Purtați-vă sarcinile unii altora” – ne spune Sfântul Apostol Pavel – „și așa veți împlini legea lui Hristos” (Pavel 6, 2).
Citește și – Rugăciune pentru o căsnicie fericită
Sursă articol: Pr. Pavel Gumerov, Slujirea aproapelui – scopul căsniciei creștine, Doxologia: https://doxologia.ro/familie/casatorie/slujirea-aproapelui-scopul-casniciei-crestine