Nu-mi este frică de moarte, pentru că nu m-am născut pentru această viață – o fetiță de 11 ani bolnavă de cancer

Dacă nu vă veți întoarce și nu veți fi precum copiii, nu veți intra în Împărăția lui Dumnezeu – ne spune Mântuitorul. Copiii au, într-adevăr, o curăție a sufletului și a minții care îi „califică” pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Nimic nu pare mai revoltător și mai dureros decât moartea unui copil. Părinții care au trecut printr-o astfel de dramă fie primesc aceasta cu smerenie și au încredere în pronia lui Dumnezeu, fie ajung să își piardă credința.

Despre moarte

Despre moarte

O fetiță de 11 ani din Brazilia, bolnavă de cancer în ultimul stadiu, i-a uimit pe toți cu modul de a privi moartea, de a o îmbrățișa și a o explica medicilor și părinților ei.

„Atunci când eu voi muri, cred că mama mea va fi cuprinsă de nostalgie, dar nu-mi este frică de moarte. Nu m-am născut pentru această viață!”

Iată câtă înțelepciune se află în cuvintele acestui copil! De unde această tărie în fața morții? Cum se poate explica lipsa temerii de moarte a acestei fetițe bolnave?

Răspunsul îl dă ea însăși, spunând că destinația ei eternă nu este acest pământ, ci cerul.

Ea a înțeles că nu s-a născut pentru a trăi veșnic în această lume, ci pentru a merge la Dumnezeu. Acolo de unde sufletul ei și sufletele noastre, ale tuturor, și-au luat ființă.

Sufletele care se deschid spre Dumnezeu primesc luminare și înțelepciune. Este clar că sufletul acestui copil era locuit de Duhul Sfânt. Altfel nu se poate explica înțelegerea ei profundă asupra vieții și a morții.

Citește și – „Dacă am fi convinși de existența lui Dumnezeu și a lumii de dincolo n-am mai avea frică de moarte” – Părintele Iustin Pârvu

Doctorul care a avut grijă de fetița bolnavă de cancer – dr. Rogério Brandão a avut multe de învățat din această experiență.

Pentru un medic oncolog, suferința bolnavilor este o dramă proprie. El trăiește cot-la-cot cu pacienții durerea și neputința lor.

„Am asistat la drama pacienților mei, mici victime nevinovate, afectate de cancer. […] până în ziua în care un înger a venit la mine!”

Este vorba de această fetiță de 11 ani care se apropia de final, după o serie de tratamente chimice îndurate timp de 2 ani.

Într-o zi, dr. Rogério ajunsese mai devreme la spital și a găsit-o pe fetiță singură. A întrebat-o unde este mama ei, iar răspunsul îngerașului l-a impresionat profund:

„Uneori, mama iese din cameră pentru a plânge în ascuns pe hol. Atunci când eu voi muri, cred că mama mea va fi cuprinsă de nostalgie, dar nu-mi este frică de moarte. Nu m-am născut pentru această viață!”

A întrebat-o apoi ce înseamnă moartea pentru ea, iar fetița a zis:

„Câteodată, când suntem mici, mergem la culcare în patul părinților noștri, iar a doua zi ne trezim în patul nostru, nu-i așa? Așa este și moartea. Într-o zi voi dormi, iar Tatăl meu va veni să mă ia. Mă voi trezi în casa Sa, în adevărata mea viață! Iar mama mea va fi cuprinsă de nostalgie”.

La auzul acestor cuvinte pline de înțelepciune duhovnicească, medicul a rămas șocat.

„Am rămas uimit de maturitatea cu care suferința a accelerat spiritualitatea acelui copil”.

Iar când a întrebat-o ce reprezintă nostalgia pentru ea, fetița a dat o definiție neașteptată, care arată că dragostea nu piere niciodată, ci are caracter veșnic:

„Nostalgia este iubirea care rămâne!”

Experiența trăită alături de această fetiță a reprezentat o lecție pentru medic.

„Îngerașul meu a plecat în urmă cu mulți ani, dar mi-a lăsat o mare lecție, care m-a ajutat să-mi îmbunătățesc viața, să încerc să fiu mai uman, mai afectuos cu pacienții mei și să-mi reconsider valorile”.

Conștientizând care este adevărata noastră destinație și adevărata noastră viață, ne putem pregăti pentru marea trecere. Fără teamă, fără drame. Ci cu multă credință și dor.

„Noaptea, când cerul este senin și văd o stea, o numesc „îngerașul meu”, care strălucește și luminează în cer”.

Citește și – Ce se întâmplă cu sufletul după moarte în primele 3 zile și până la 40 de zile

Sursă articol: Produse Mănăstirești, Moartea explicată de o fetiță cu cancer în fază terminală: https://www.produsemanastiresti.ro/blog/credinta-si-medicina/moartea-explicata-de-o-fetita-cu-cancer-in-faza-terminala

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.