Din ce cauză suferim de lipsa răbdării

Ieroschimonahul Ambrosie spunea foarte frumos că răbdarea este casa sufletului, iar smerenia este hrana care dă sufletului sănătate.

În momentul în care casa sufletului este lipsită de această hrană, omul se îmbolnăvește.

Despre rabdare

Despre rabdare

Altfel spus, motivul principal pentru care nu avem răbdare este că nu suntem smeriți. Sau devenim nerăbdători în momentul în care pierdem smerenia.

„Dacă nu este hrană în casă, cel care viețuiește acolo iese afară – adică dacă omul nu are smerenie, el își iese din răbdări”.

Unii cred că smerenia înseamnă naivitate, credulitate, slăbiciune sau lipsă de caracter. Dimpotrivă, smerenia înseamnă să fii stăpân pe tine însuți. Să te supui nu oamenilor, ci lui Dumnezeu.

Mântuitorul ne îmbie să luăm exemplu de la El – „Învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihna sufletelor voastre”.

Iată deci, că smerenia nu este o dovadă de slăbiciune, ci o virtute divină, pe care Dumnezeu ne-o cere. Iată, de asemenea, că smerenia este o condiție a păcii, a liniștii interioare, a odihnei sufletești, cum spune Domnul.

Este lesne de înțeles că nerăbdarea este dovada unei tulburări lăuntrice, care vine de cele mai multe ori din mândrie, răzvrătire, învârtoșare sau egoism.

„O condiție însemnată pentru hrănirea vieții duhovnicești este răbdarea. Aceasta este adăpostul în care îi este dat sufletului să viețuiască”.

Răbdarea ne ține la adăpost de mânie și de orice pornire iute sau rea împotriva semenilor noștri.

Răbdarea ne este de folos în orice împrejurare, dar mai ales în acele situații dificile, în care un cuvânt blând sau simpla noastră tăcere pot aplana conflicte și certuri regretabile.

Răbdarea ne poate ajuta să sporim duhovnicește chiar și în împrejurările cele mai nefavorabile vieții duhovnicești.

De ce deseori ne ieșim din fire, izbucnim cu furie sau ne pierdem răbdarea? Deoarece ieșim din casa sufletului nostru, din adăpostul binecuvântat al smereniei.

Iar acest lucru se întâmplă pentru că înlăuntrul sufletului nostru nu este destul de plăcut ca să rămânem acolo. Pentru ca în suflet să fie bine și să vrem să stăm acolo, trebuie să practicăm rugăciunea și liniștirea.

Acestea ne dau pace și o așezare duhovnicească de nezguduit. Răbdarea ne păzește în vremea ispitelor și a furtunilor.

„Fiecare locuință este plăcută atunci când este primenită, aerisită și când într-însa se găsește ceva cu care omul să se hrănească. Astfel este și în viața duhovnicească.

Omul trăiește în răbdare dacă Îl pomenește neîncetat pe Dumnezeu, aerul cel mai curat pentru suflet, și dacă își hrănește inima cu harul faptelor bune și cu simțământul dulce al smereniei”.

În clipa în care devenim delăsători și întrerupem rugăciunea, pierdem legătura cu Dumnezeu și slăbim duhovnicește.

Omul care nu se roagă izbucnește la cea mai mică ispită. Orice prilej neplăcut îl va face să își „iasă din răbdări”.

Se cuvine așadar să luăm aminte la aceste învățături prețioase și să încercăm să le aplicăm în viața noastră de zi cu zi.

Să ne îndeletnicim cu lucrarea rugăciunii și a smereniei și așa vom aduna mai multă pace și răbdare în sufletul nostru.

Sursă articol: Arhimandritul Serafim Alexiev, Casa sufletului este răbdarea, iar smerenia îi este hrană spre sănătate, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/casa-sufletului-este-rabdarea-iar-smerenia-ii-este-hrana-spre-sanatate

 

 

Citeşte mai multe despre:

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.