Dacă Dumnezeu te-a creat smerit, de ce te înalți?

Smerenia este starea noastră firească, pe care o avem încă de la naștere. Ea se vede mai cu seamă la ieșirea noastră din această viață, când plecăm fără a lua nimic cu noi.

Trupul se desface, iar în urmă rămân doar faptele noastre bune și ceea ce am lăsat în inimile celor pe care i-am cunoscut.

Despre smerenie

Despre smerenie

Iată smerenia noastră! Suntem făpturi zidite, și nu Ziditorul. Suntem parte din creație și nu Creatorul.

Citește și – Dumnezeu stă tăinuit cu smerenie în spatele lucrărilor Sale, iar omul se MÂNDREȘTE prostește – Sfântul Nicolae Velimirovici

Chiar dacă Dumnezeu ne-a înzestrat cu inteligență, daruri și creativitatea de a crea și făuri diverse lucruri, statutul nostru este de ființă creată.

Așa stând lucrurile, de ce dar ne fălim și voim mereu să ne înălțăm?

Cugetând la cuvintele Sfântului Dimitrie al Rostovului, înțelegem cât de trecători suntem pe acest pământ. Străini, călători, neavând nimic al nostru.

„Ține minte chipul smereniei: trupul tău este luat din pământ și în pământ va merge iarăși. Ai fost adus întru ființă din neființă și neștiut îți este unde vei merge – unde vei fi rânduit de Dumnezeu. Nu tu însuți te-ai adus la ființă și nu știi unde te vei strămuta după ființarea vremelnică de aici”.

Chiar dacă în viață agonisim multe, ne ridicăm case înalte și ne stabilim într-un loc anume, nimic nu ne aparține cu adevărat. Toate sunt ale lui Dumnezeu, după cum spune în slujba Sfintei Liturghii: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate”.

„Așadar, fii smerit și mereu grăiește dimpreună cu Proorocul: „Doamne, nu s-a mândrit inima mea, nici nu s-au înălțat ochii mei, nici n-am umblat după lucruri mari, nici după lucruri mai presus de mine. Dimpotrivă, mi-am smerit și mi-am domolit sufletul meu” (Ps. 130, 1-2).

Atunci când suntem copii ne purtăm cu mai multă delicatețe, simplitate și smerenie. Suntem conștienți de neputința noastră.

Când creștem mari, voim să ne înălțăm, să dobândim, să câștigăm, să reușim în toate. În fiecare dintre noi crește, într-o măsură mai mică sau mai mare, mândria.

De aceea Mântuitorul ne îndeamnă să Îi urmăm exemplul, adică să avem inima blândă și smerită. Dacă vom asculta și vom împlini cuvintele Sale, vom găsi odihnă sufletelor noastre.

Dacă însă ne vom mări și înălța, vom avea mereu tulburare în suflet și neliniște. Smerenie înseamnă libertate în fața patimilor, în fața robiei păcatului și a viciilor.

„Cum să nu fii smerit, când de la tine nu ai nimic? Cum să te înalți pe tine însuți, când fără ajutorul lui Dumnezeu nimic plăcut Lui nu poți săvârși? Dumnezeu te-a zidit smerit, iar tu te înalți!”

Citește și – Smerenie înseamnă că sunt liber de patimi, de complexele mele, de egoismul meu

Nimic din cele pe care le facem nu le-am putea face dacă nu ar ajuta Dumnezeu. Cu toate acestea, uităm de Dumnezeu și toate izbânzile noastre ni le atribuim nouă – puterii noastre, inteligenței noastre, eforturilor noastre.

„Dumnezeu nu ți-a îngăduit ție să faci ceva plăcut fără El, iar tu toate ți le socotești ție – te înalți pe tine însuți!”

În toate depindem de Dumnezeu. Căci o clipă dacă și-ar lua mâna de pe noi, ne-am pierde cu toții.

Să ne aducem aminte de cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care zice:

„Și ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te fălești, ca și cum nu l-ai fi primit?” (I Corinteni 4, 7).

Smerenia nu înseamnă înjosirea noastră, ci supunerea și dragostea noastră față de Dumnezeu. Să nu uităm că Dumnezeu a zic că celor smeriți le dă har, iar celor mândri le stă împotrivă.

Citește și – „Pe cât puteți, să trăiți în smerenie. Să vă gândiți că nu avem nimic al nostru, ci pe toate ni le-a dat Dumnezeu” – Părintele Paisie Aghioritul

Sursă: Altarul Credinței, Cum să nu fii smerit, când de la tine nu ai nimic? https://altarulcredintei.md/cum-sa-nu-fii-smerit-cand-de-la-tine-nu-ai-nimic/

 

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

loading...
Loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.