Rugăciune pentru pace în suflet și în lume

Ori de câte ori ne simțim tulburați din pricina necazurilor, putem citi această rugăciune pentru pacea sufletului.

Ce poate fi mai de preț decât să ai pace în cuget și în inimă? Cel care o are pe aceasta nu se mai simte rănit de nimic din cele care se petrec în afara lui.

Rugaciune pentru pacea sufletului

Rugaciune pentru pacea sufletului

Pot să îl mustre oamenii sau să îl acuze pe nedrept. Poate să fie război în lume. Pot să cadă bombe în jurul lui. Pot să fie cutremure și dezastre teribile. El își păstrează acea pace care nu vine, pesemne din exterior, ci de la Dumnezeu.

Ea vine din credința în pronia lui Dumnezeu, Care pe toate le rânduiește spre folosul nostru. 

Omul nu poate ajunge singur la o astfel de stare. Echilibrul interior și alte stări „înalte” pe care le propun ezotericii, budiștii și alții asemenea sunt o amăgire.

Deși un om poate atinge o stare de calm lăuntric, el va poate avea pacea Duhului Sfânt decât dacă se smerește și se curăță de patimi.

Creștinii primesc această pace după o îndelungată luptă cu viciile și cu mândria. Pentru că smerenia, blândețea și pacea vin numai după ce omul își înfrânge orgoliul și iubirea de sine.

 „Pacea Mea o dau vouă”, ne spune Mântuitorul. „Nu precum dă lumea”, zice mai departe. Adică nu este o pace adusă de bucuriile vieții acesteia pământești.

Această pace nu o poate lua nimeni de la noi. Adică ea nu dispare și nu se împuținează nici atunci când vin peste noi necazuri și încercări.

Citește și – Oamenii caută pacea pe pământ, dar ea izvorăște din cer

Pacea aceasta ne-o poate da numai Dumnezeu. Este vorba despre pacea Sfântului Duh. Ea se așază ca o boare peste sufletul celui care s-a lepădat de sine și L-a lăsat pe Dumnezeu să intre și să lucreze în el.

Înainte de a ne tulbura de evenimentele exterioare catastrofale, trebuie să ne preocupăm de dobândirea păcii lăuntrice. Trebuie să învățăm să ne liniștim și să ne detașăm de tot ce este negativ și nefolositor.

Să ne concentrăm doar pe aspectele pozitive, care sunt nădejdea, dragostea și credința. Acestea ne ajută să depășim situațiile dificile fără să ne pierdem cumpătul sau sănătatea.

Citește și – Nu mai lua asupra ta grijile acestei lumi, păzește-ți pacea sufletului!

Rugăciune pentru pacea sufletului și pentru lume

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ești izvorul vieții și al păcii în cer și pe pământ, revarsă harul păcii Tale în lume, în familii și în inimile tuturor oamenilor. Și mai ales în inimile celor ce Te mărturisim și ne închinăm Ție.

Stinge neînțelegerile și războaiele dintre oameni. Liniștește țara noastră și lumea întreagă. Mângâie inimile întristate. Dă ajutorul Tău celor năpăstuiți, scoate-i din tot necazul și dă pacea Duhului Sfânt în inimile noastre.

Suntem tulburați pentru că nu Te-am ascultat nici în Rai și nu Te ascultăm și nu împlinim voia Ta nici pe pământ.

Suntem în griji pentru că ne cheltuim zilele vieții fără pocăință și îndreptare. Îndurerați suntem, fiindcă n-am făcut cele ce am făgăduit, și conștiința ne mustră pentru timpul pierdut.

Ajută-ne, Doamne, să punem început bun pentru Duhul Tău cel Sfânt! Ajută-ne, Mântuitorule bun, să păzim cuvântul Evangheliei Tale.

Ajută-ne, Preasfinte Duhule, să începem o viață nouă de rugăciune, de smerenie, de înfrânare și de curăție, și de slujire cu dragoste a semenilor noștri, ca să ajungem la liniștea simțirilor și la pacea inimii, atât de dorită, dar cu anevoie de dobândit.

Dăruiește-ne pacea Ta care covârșește toată mintea, ca să ne bucurăm de viață, să nu ne plângem în suferință și să nu ne temem de moarte.

Cu ajutorul Tău cel atotputernic să biruim ispitele diavolului și să dobândim de la Tine tăria statorniciei în bine și în virtute.

Pentru că în inima în care odihnești Tu, Doamne, nu mai este frică, nici neorânduială, ci mângâierea Duhului Sfânt și viață fără de moarte, de care învrednicește-ne pe toți.

Că Tu ești izvorul păcii și Mântuitorul sufletelor noastre și Ție slavă înălțăm, împreună și Tatălui și Sfântului Duh. Amin”.

Citește și – Dacă vrei să afli pacea, încredințează-te întru totul lui Dumnezeu

Sursă: Rugăciune pentru pacea sufletului și pentru lume, Carte de Rugăciuni, Editura Felicitas, Stockholm, 2019, pp. 123-124

 

Citeşte mai multe despre:

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.