10 superstiții despre Postul Mare – să credem sau nu în ele?

De regulă, în jurul marilor evenimente se țes multe superstiții, zvonuri și mituri. Inclusiv legat de Postul Mare există superstiții.

Cu siguranță veți găsi și voi în rândurile care urmează cel puțin o superstiție în care credeți, ați crezut la un moment dat sau ați auzit pe alții vorbind despre ea.

Superstitii despre Postul Mare

Superstitii despre Postul Mare

Superstiția este o prejudecată sau o concepție greșită despre un anumit lucru. Haideți să vedem care sunt cele mai cunoscute superstiții despre Postul Mare și ce răspuns ne dau clericii.

1. Trebuie să postești exact cum scrie în Tipic

Este adevărat că Postul Mare are anumite reguli sau rânduieli tipiconale, care țin de ora la care mănânci, tipul și cantitatea de hrană consumată.

Rânduiala postirii, așa cum apare ea în Tipicul Bisericesc, este foarte grea, și a fost întocmită pentru cinul monahal.

Tipicul spune ca în Postul Mare să se ajuneze în fiecare zi de luni până vineri, să se mănânce o dată în zi, doar hrană uscată, fără fiertură, fără ulei, iar sâmbăta și duminica să se mănânce de 2 ori pe zi, mâncare cu ulei.

Există și mireni care pot ține un astfel de post aspru, însă ei fac aceasta cu binecuvântarea părintelui lor duhovnic.

Iată ce răspuns ne dau preoții cu privire la această superstiție:

„Desigur că puteți să respectați postul cu strictețea cerută, doar că v-am îndemna să aveți grijă ca nu cumva râvna excesivă să ne aducă la serbarea triumfului Ortodoxiei (Învierea Domnului) pe patul de spital”.

Fiecare trebuie să postească după putere și după cuvântul duhovnicului. Dacă cineva poate posti mai aspru, să nu impună aceasta altor persoane.

2. Trebuie să citești cu atenție eticheta produselor de post, sau să întrebi duhovnicul

Aceasta este o practică des întâlnită. Oamenii se uită cu atenție pe ambalaj să vadă dacă nu cumva produsul conține vreo urmă de lapte sau de ou.

Este bine să mâncăm cât mai natural în vremea Postului, astfel încât să nu fim nevoiți să cumpărăm produse îndoielnice.

Iar dacă nu suntem siguri de compoziția unui produs, nu trebuie să îl mai împovărăm pe părintele duhovnic cu această preocupare.

„Măsura postirii ar trebui să o stabilim în linii generale, fără a căuta dacă melanjul din biscuiți este de post sau nu”.

3. În timpul postului trebuie să fii serios, să nu râzi, să nu spui glume

Postul Mare este o perioadă marcată de multă rugăciune și liniștire sufletească. Fiecare ar trebui să caute să se liniștească mai mult, să se roage mai mult, să renunțe la discuțiile nefolositoare.

Însă Mântuitorul ne spune că nu trebuie să ne arătăm triști că postim, ca să vadă oamenii ce nevoințe facem noi.

Cei care postesc sunt de regulă veseli și bucuroși, nu posomorâți și amărâți din cauza înfrânării.

„Dacă v-ați propus drept obiectiv să le arătați celor din jur că postul ortodox nu e o glumă, ci o perioadă tristă și fără de bucurii, sunteți binevenit. Puțin probabil însă că acest comportament al dumneavoastră vă va apropia prietenii de creștinism”.

Creștinii au mereu în suflet bucuria Învierii și a nădejdii în Dumnezeu.

4. Nu este bine să sărbătorim ziua de naștere în Post

Slujbele care au loc în vremea Postului și mulțimea rugăciunile așează sufletul într-o anumită stare, de tihnă, de pace. De aceea unele persoane nu simt nevoia să serbeze.

„În cazul în care aveți totuși această dorință, o puteți face. Astăzi nu este o problemă să pregătești o masă de sărbătoare de post. Totodată, cu acest prilej s-ar putea înfăptui o faptă bună, desigur, în cazul în care și invitații ar fi de acord”.

5. Nu trebuie să spui nimănui că ții post

Aceasta este o credință oarecum corectă, întemeiată pe cuvintele Domnului, Care spune că nu trebuie să ne arătăm oamenilor că postim.

Nu este bine să trâmbițăm peste tot că noi ținem post, sau să reproșăm celorlalți că ei mănâncă de frupt și astfel să iscăm conflicte.

Trebuie să avem grijă să păstrăm pacea cu orice preț cu toți oamenii.

„În cazul în care cei din jur nu postesc, sau chiar au o atitudine negativă față de credință, nu e nevoie să discutați despre aceasta. cel mai probabil se va porni o ceartă și îi va tulbura și mai mult pe toți. Însă în cazul în care sunteți întrebat direct, ar fi bine să răspundeți sincer”.

6. Nu este bine să te operezi în Post sau să începi o activitate nouă

Aceasta este o superstiție „gogonată”. Sigur că dacă ne îmbolnăvim, trebuie să mergem la medic, la spital sau la operație, indiferent că este post sau nu.

Sănătatea este un dar de la Dumnezeu și avem datoria de a o păzi.

Iar dacă la locul de muncă ni se dă de făcut ceva nou, nu trebuie să refuzăm pe motiv că ținem post, decât dacă este vorba despre o activitate care încalcă legea creștinească sau principiile morale.

„Răspunsul este evident: nu trebuie să căutăm motive pentru a nu face ceva, iar în cazul dacă nu suntem siguri cum să procedăm, poate ar fi mai bine să ne rugăm”.

7. Copiii zămisliți în zilele de post se nasc bolnavi și cu patimi

Există anumite reguli ale postului pe care se cuvine să le respectăm. Însă acest aspect trebuie discutat cu părintele duhovnic, pentru că fiecare familie are taina și rânduiala sa.

Doar un duhovnic iscusit va putea să ofere sfaturi în această problemă și lămuririle necesare.

„Biserica nu a fixat soților un program de conviețuire, căci nu poate intra în aceste amănunte, ci a lăsat totul la știința lor și la posibilitatea de a se iconomisi unul pe altul, potrivit cu natura, cu mijloacele și cu idealul fiecăruia”.

8. Nu se fac botezuri în post

Unii cred că în perioada posturilor de peste an nu se fac botezuri. Este o concepție greșită, pentru că această Sfântă Taină se poate săvârși oricând.

Discutați cu părintele duhovnic sau cu părintele paroh despre această problemă.

9. Trebuie să te împărtășești doar o dată pe an, în Postul Mare

Mulți dintre noi am crescut în această „tradiție”. Părinții noștri ne duceau doar o dată pe an la spovedit și Împărtășit, iar aceasta se întâmpla de regulă în Postul Paștelui.

„Este total neîntemeiată afirmația și reprezintă o superstiție răspândită, care oferă oamenilor o frică că dacă se vor împărtăși mai des, poate să li se întâmple ceva rău”.

Programul de spovedanie și împărtășanie trebuie stabilit cu părintele duhovnic. Acesta poate spune cât de des ne putem apropia de Sfântul Potir.

„Dacă nu are duhovnicul, credinciosul trebuie să adreseze întrebările legate de împărtășanie preoților de la biserica unde vrea să se împărtășească”.

10. În timpul Postului apar multe ispite

Se spune că fiecare este ispitit de propriile sale patimi. Ispita este o întrebare, o încercare pentru noi, o provocare. Iar răspunsul nostru la ea depinde doar de noi.

„Viața în genere nu este ușoară, unii însă consideră că în post greutățile sporesc. Probabil că în timpul postului devenim mai sensibili, încercând să ducem o luptă cu patimile și păcatele.

De exemplu, încercăm să nu strigăm, să nu ne supărăm, însă nu mereu ne reușește, iar aceste insuccese le suportăm mai greu ca în alte perioade”.

Pentru orice alte nelămuriri legate de post, este bine să discutăm cu părintele duhovnic și să nu ne încredem orbește în tot ce auzim.

Pentru că unele din informațiile colectate de ici și de acolo pot fi superstiții sau concepții eronate. Iar cunoașterea adevărului este o datorie a noastră, a creștinilor.

Sursă: Produse Mănăstirești, 10 Superstiții și concepții greșite despre Postul Mare: https://www.produsemanastiresti.ro/blog/articole-duhovnicesti/10-superstitii-si-conceptii-gresite-despre-postul-mare

Citeşte mai multe despre:

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

loading...
Loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.