Dacă nu ai dragoste, nu poți avea nici răbdare
Toate virtuțile își trag rădăcina din dragoste. Dacă nu iubești, nu poți avea nici răbdare, nici blândețe, nici îngăduință, nici iertare.
Lipsa de răbdare este una din cele mai mari probleme ale omului modern.
Graba, iureșul, zgomotele din jur, mulțimea lucrurilor de făcut într-o zi, aglomerația din trafic – toți acești factori sporesc agitația noastră lăuntrică și starea de stres.
Iar dacă mai ai de-a face și cu persoane irascibile sau nervoase, îți este și mai greu să îți păstrezi pacea lăuntrică și să nu te tulburi.
Sfântul Paisie Aghioritul spune că pe cel nervos trebuie să-l tratezi cu răbdare. Dar de unde iei această răbdare? Toți avem resurse suficiente interne. Trebuie doar să le descoperim.
Trebuie să înțelegem problema celuilalt și să ne gândim ce efect va avea reacția noastră negativă asupra lui și asupra situației.
Cu toții știm că un om nervos mai rău se întărâtă atunci când îi răspunde cineva împotrivă. De aceea, cel mai important lucru pe care trebuie să îl facem în prima fază este să nu vorbim.
„Ascultați, atunci când celălalt e mânios, orice i-ai spune nu poți face nimic. Este mai bine ca în clipa aceea să taci și să te rogi. Prin rugăciune, acela se va calma, se va liniști, și după aceea te vei putea înțelege cu el”.
Oamenii de azi nu mai au răbdare pentru că nu au pace în suflet. Iar Mântuitorul ne spune că răbdarea este una din condițiile mântuirii:
„Cel care va răbda până în sfârșit, acela se va mântui” (Matei 24, 13).
În această răbdare trebuie să ne antrenăm cu toții, în fiecare clipă.
„De aceea Dumnezeu îngăduie greutăți și diferite încercări, pentru ca oamenii să se exerseze în răbdare”.
Ne putem antrena în răbdare în cele mai ușoare situații de viață. De pildă, atunci când stăm la rând undeva, să nu ne impacientăm, să nu devenim anxioși, ci să ne liniștim. Să citim ceva folositor, să ne gândim la ceva bun și frumos, să facem rugăciune în minte.
Citește și: Răbdarea și calmul ne pot ușura foarte mult viața
Dar mai mult decât din alt lucru, răbdare pornește de la dragoste, spune Părintele Paisie.
„Ca să-l rabzi pe celălalt, trebuie să te doară pentru el. Și văd că numai prin răbdare se menține familia. Am văzut fiare care au devenit mielușei”.
Iată cât de mult poate face răbdarea noastră la momentul potrivit! Trebuie să înțelegem că nu câștigăm nimic dacă devenim nerăbdători și nemulțumitori. Dimpotrivă, putem suferi pierderi mari.
Citește și: Cum să dobândim răbdarea în relațiile cu cei din jur – Sfântul Paisie Aghioritul
Părintele Paisie povestea odată cazul unei femei care avea un soț ce repede se înfuria. Când se ducea la muncă și cineva îi spunea că trebuie să facă altfel, se enerva, rupea sculele și abandona lucrul.
Nevasta lui însă, nu se plângea de purtarea bărbatului ei. Ci pe toate le suferea cu smerenie. Răbdarea ei era împletită cu bunătatea și noblețea sufletească. Niciodată nu clevetea.
„De aceea Dumnezeu îi dăruia mereu harul Său, încât fața îi strălucea. A reușit să-i crească și pe cei cinci copii ai ei, care apoi au devenit niște oameni foarte buni”.
Cum de reușea această femeie să rabde și să îndure fără să cârtească sau să osândească? Pentru a înfrunta situația rea, ea punea gândul cel bun:
„Este bărbatul meu. O fi spus și el vreun cuvânt. Eu dacă aș fi fost în locul lui, poate aș fi făcut la fel”. Punea în lucrare Evanghelia, și de aceea Dumnezeu îi trimitea harul Său”.
Dumnezeu celor smeriți le dă harul, adică ajutorul Său, iar celor mândri le stă împotrivă. Iată cum logica acestei lumi este biruită de logica duhovnicească.
Este greu de crezut, dar răbdarea, îngăduința și smerenia sunt virtuțile care îi ajută pe oameni să păstreze relații bune între ei, să nu se războiască de la nimicuri, și să rămână împreună în pace și înțelegere.
Citește și: Biruința împotriva oricărei ispite stă în smerenie și răbdare
Sursă: Familia Fericită, Răbdarea Pornește de la Dragoste: https://familiafericita.wordpress.com/2016/05/12/rabdarea-porneste-de-la-dragoste/