Rugăciune către Maica Domnului „chezașa celor păcătoși”

Această rugăciune către Maica Domnului „chezașa celor păcătoși” a fost alcătuită în cinstea icoanei cu același nume din Moscova. Este vorba, desigur, despre o icoană făcătoare de minuni.

Nu doar icoanele originale s-au arătat izvorâtoare de mir sau făcătoare de minuni, ci și copiile lor. Așa se face că și această icoană este de fapt o copie, zugrăvită la cererea unui locotent evlavios din Moscova, pe nume Dimitrie Bonșeskul.

Icoana Maicii Domnului Chezasa celor pacatosi

Icoana Maicii Domnului Chezasa celor pacatosi: sfintisiicoane.wordpress.com

Este cunoscută după denumirea – „Chezașa celor păcătoși” deoarece pe ea a fost găsită următoarea inscripție:

Eu sunt chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei, iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor, vor primi bucurie veșnică prin mine”.

Nu există informații cu privire la icoana originală, unde și când a apărut și de către mâinile cărui pictor a fost realizată.

Se spune însă că ea ar fi fost zugravită după un verset din Acatistul Acoperământului Maicii Domnului care o înfățișează pe Maica Domnului ca o mijlocitoare fierbinte pentru oameni: „Bucură-te, cea care întinzi mâinile pentru noi în rugăciune către Dumnezeu”.

Primind o copie după această icoană, colonelul Dimitrie a pus-o la loc de cinste în casa lui. La scurtă vreme, din această icoană a început să curgă un mir frumos mirositor. Iar cei care se ungeau cu el se tămăduiau de bolile lor.

Citește și: Icoane Făcătoare de Minuni în România ale Maicii Domnului

Icoana însăși exprimă chezășia Maicii Domnului pentru toți păcătoșii care se pocăiesc și îi cer ajutorul. Degetul mare de la mâna dreaptă a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu este ținut de mâna dreaptă a Pruncului Iisus, iar degetul ei mic este ținut de mâna stângă a Lui.

Această zugrăvire arată că Maica Domnului se află în strânsă legătură cu Fiul ei, și că duce rugăciunile noastre la Mântuitorul Hristos. Ea mijlocește, sau se pune gaj pentru toți cei care o cheamă în rugăciune.

Icoana Maici Domnului „Chezașa celor păcătoși” este prăznuită de 3 ori pe an: o dată pe 7 martie, a doua pară pe 29 mai și a treia oară în prima joi de după Duminica Tuturor Sfinților.

Citește și: Rugăciune către Maica Domnului – izvorul tămăduirilor în necazuri și suferințe

Rugăciune către Maica Domnului „chezașa celor păcătoși”

O, podoaba cetelor îngerești și lumina celor ce călătoresc în pământul mântuirii, vasul cel preafrumos, plin de mirul tuturor darurilor Duhului, oglinda sufletelor umilite, veșmântul celor iubitori de feciorie, buna povățuitoare a maicilor, biruința sihaștrilor, dorul mucenicilor, nădejdea neclintită a păcătoșilor, Preasfântă Fecioară și Maica Cuvântului, adapă-ne pe noi cei însetați de mântuire din izvorul minunilor tale, și cu starea ta de față înaintea tronului Treimii mijlocește iertarea păcatelor noastre.

Nu avem nici o picătură de umilință în vasul sufletelor noastre, și cu totul ne-am cufundat în adâncul nelegiuirilor. Nu avem gând de întoarcere, și în mormântul lenevirii ne-am așezat. Am lepădat mila Domnului, și cu mulțime de păcate ne-am împovărat. Pentru aceasta te rugăm, Preacurată Maică a Domnului, să ne fii apărătoare nebiruită la judecată, și mai înainte de a sosi ceasul înfricoșător al morții, să ne solești pocăință.

Ca una ce ai născut pe Cel de pe scaunul heruvimilor, pe noi, cei pierduți în temnița păcatelor, ne slobozește, apropiindu-te cu cheia rugăciunii tale. Nu ne părăsi în vremea primejdiilor, ci ca una ce ești izvor al milostivirii credincioșilor, adapă-ne cu picăturile îndurărilor tale.

Surpă toate ispitele vrăjmașilor nevăzuți cu mâna ta cea puternică, ca una ce ai ținut în brațele tale pe Cel ce cu mâna Sa a zidit toată făptura, și așază pe cerul minților credincioșilor stele de gânduri dumnezeiești.

Înțelepțește-ne pe noi, ca în toată vremea să îți aducem jertfe de rugăciuni, și mai ales să-ți împletim cununa laudelor, ca să dobândim și noi cununa mântuirii și viața cea veșnică, spre slava lui Dumnezeu, în veci. Amin”.

Citește și: Rugăciune către Maica Domnului a celor care caută vindecarea trupului sau a sufletului

Surse:

1. Doxologia, Rugăciune la Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”: https://doxologia.ro/rugaciune/rugaciune-la-icoana-maicii-domnului-chezasa-celor-pacatosi
2. Doxologia, Icoana Maicii Domnului din Moscova „Chezașa celor păcătoși”: https://doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/icoana-maicii-domnului-din-moscova-chezasa-celor-pacatosi

Citeşte mai multe despre:

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.