Rugăciune pentru pruncul din pântece
Această rugăciune pentru pruncul din pântece este o mângâiere pentru toate femeile însărcinate. Este deosebit de profundă și lucrătoare și aduce asupra sufletului mamei și asupra pruncului harul și protecția lui Dumnezeu.
Orice femeie ar trebui să înceapă să se roage pentru pruncii pe care îi va naște încă de la zămislirea lor. Ba chiar mai înainte, când copilul este doar un gând, o dorință.
Este foarte important ca mama să se roage pe perioada sarcinii, pentru că bebelușul simte tot ce vine de la mamă. El simte starea ei bună, simte bucuria ei din vremea rugăciunii, nădejdea și senzația de ocrotire.
Oricât de multă grijă și apărare îi poate oferi mama, pruncul din pântece are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pentru a crește, a se dezvolta și a se naște bine.
Citește și: Rugăciune pentru ajutor la naștere și pentru sănătatea pruncilor, către Maica Domnului
Despre aceasta este vorba în rugăciunea pentru pruncul din pântece pe care o veți citi mai jos. Despre conștientizarea faptului că un copil este darul lui Dumnezeu. De la Dumnezeu vine și la El se va întoarce.
De aceea părinții trebuie să dea dovadă de înțelepciune în creșterea și educarea copiilor lor și să nu se bizuie doar pe puterile și cunoștințele lor.
Copilul nu are nevoie numai de hrană trupească, de îmbrăcăminte și de jucării. El are nevoie de ocrotirea lui Dumnezeu, are nevoie de harul lui Dumnezeu.
Pruncul are nevoie de comuniunea cu Dumnezeu, pe care părinții i-o pot da ducându-l la Biserică și împărtășindu-l cât mai des.
Rugăciune pentru pruncul din pântece
„O, Mult-milostive Doamne, Ziditorul și Creatorul cerului și al pământului și al tuturor făpturilor, Care ai revărsat binecuvântarea Ta asupra soților creștini: iată că moștenirea și darul Domnului sunt copiii.
Mulțumesc Ție, Doamne, că m-ai făcut să mă împărtășesc de această binecuvântare și de darul Tău, și Te rog, binecuvântează rodul pântecelui meu, sfințește-l cu Duhul Tău cel Sfânt, ca să intre în rândul copiilor Tăi iubiți.
Și învrednicește-l să se împărtășească cu Sfintele Taine ale Bisericii iubitului Tău Fiu și Dumnezeului meu Iisus Hristos. Ca prin ele să se sfințească și să se curățească de păcatul strămoșesc.
Doamne, Dumnezeul meu, eu și rodul pântecelui meu suntem copiii neascultării, dar Tu Părinte, milostivește-Te de noi și stropește cu isop pruncul acesta, ca să se curețe, și mai alb decât zăpada să se facă.
Întărește-l și păzește-l în pântecele meu până în ceasul nașterii sale. El nu a fost ascuns de ochii Tăi când a fost zămislit. Mâinile Tale l-au zidit. Tu i-ai dat viață și suflare. Păzește-mă de frică și de duhurile rele care vor să nimicească lucrul mâinilor Tale.
Dăruiește-i înțelepciune, și trupul să-i crească sănătos, curat și întreg, ca la ceasul cuvenit, să-l nasc cu bine. Dă-mi tărie și putere pentru a naște, trimite-ne grabnic ajutorul Tău și ușurează durerile mele, pentru că aceasta este făptura Ta, zidirea puterii Tale minunate, lucrarea milei și milostivirii Tale.
Adu-ți aminte de cuvintele Tale, Tu m-ai scos din pântecele mamei mele, Ție Îți aparțin de la naștere, Tu m-ai alinat la sânul mamei. Tu ești Dumnezeul Care știi și vezi nevoile oamenilor. Tu ai spus: femeia în durei va naște pentru că a sosit ceasul ei.
Doamne, pentru multă milostivirea Ta, mă rog Ție să binevoiești a-mi alina durerea pe care mai dinainte ai cunoscut-o, și adu pe lume pruncul acesta viu și sănătos. În mâinile Tale îl încredințez, Doamne, Iisuse Hristoase, ca să binecuvântezi rodul pântecelui meu, așa cum altădată binecuvântai copiii care erau aduși la tine, spunând: „Lăsați copiii să vină la Mine, căci a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor!”
Mântuitorule, așa aduc și eu înaintea Ta pruncul acesta, întinde asupra lui mâna Ta. Binecuvântează-l cu Duhul Sfânt și sfințește-l la vremea cuvenită, când va fi binecuvântat și botezat. Înnoiește-l și curățește-l cu Sângele Tău, ca să fie curat și mădular al Trupului Tău și al Sfintei Tale Biserici, ca din buzele lui să înalțe laudă Ție, și să fie moștenitorul vieții veșnice prin sfintele Tale pătimiri, și întru numele Tău cel Sfânt, Iisus Hristos. Amin.
Doamne și Mântuitorul meu, dă-mi putere ca să nasc cu bine acest prunc pe care îl iubesc, ca să-l cresc în învățătura creștină și să-l închin slujirii Tale și Sfintei Tale Biserici. Amin”.
Citește și: Rugăciune pentru sănătatea copilului
Sursă: Carte de Rugăciuni Pentru Familie, Rugăciune pentru pruncul din pântece, pp. 55-59