Importanța ispitelor și a încercărilor în viața noastră

Ispitele și răul au un rol important în viața noastră duhovnicească. În primul rând, prin intermediul lor ajungem să ne cunoaștem propriile neputințe și patimi.

Atunci când totul merge bine, avem tendința să punem totul pe seama noastră, să ne purtăm cu semeție, să uităm de smerenie și de Dumnezeu.

Rolul ispitelor din viata noastra

Îndată ce vin necazurile, inima noastră începe să se înmoaie, să se deschidă spre a căuta ajutor. Și așa se smerește.

Dar din nou pierde smerenia, și atunci cade din nou în ispite. Și iarăși sufletul își aduce aminte de Dumnezeu și se smerește.

Acesta este traseul pe care mulți dintre noi mergem, nădăjduind ca într-o zi să ajungem la smerita cugetare, când nu ne vor mai supăra ispitele.

„Dumnezeu îngăduie ispitele așa încât să ne poată deștepta spre a ne aminti de El. Atunci când Îl chemăm, El acționează ca și cum nu ne-ar auzi, în așa fel încât să ne înmulțim rugăciunile și să chemăm mereu sfântul Său nume, de teama feluritelor patimi”.

Când inima se umple de durere din pricina greșelilor, ea se înalță cu multă smerenie către Dumnezeu și așa din această experiență învață multe.

În primul rând, își vede slăbiciunile, își cunoaște neputințele și înțelege că fără Dumnezeu nu poate face nimic.

Noi avem impresia că toate le facem singuri. Însă Dumnezeu ne ajută să stăm în picioare, ne ferește de ispite, ne apără de păcate. Dacă și-ar lua mâna de pe noi, am cădea imediat.

De aceea nu trebuie să gândim niciodată ceva bun despre noi, deoarece firea omului este mereu înclinată spre păcat.

„Harul lui Dumnezeu pleacă și vine din nou, dar experiența nu pleacă niciodată, căci a fost întipărită înăuntrul inimii”.

Iată de ce sunt folositoare ispitele și încercările. Prin ele ne antrenăm pentru dobândirea virtuților.

„Dacă nu ar fi existat ispite, mândrie și alte patimi, ne-am fi transformați în alți luciferi.

Dar Bunul nostru Părinte, Dumnezeu, îngăduie necazurile să vină asupra noastră așa încât să putem fi păziți de smerenie, care va ușura povara păcatelor noastre”.

Cele mai multe încercări apar în perioada tinereții, când sufletul este cel mai ușor de distras prin plăceri. Însă ele vor înceta atunci când vom dobândi smerenia.

Așadar, trebuie să avem răbdare dar și râvnă, și curaj să luptăm cu propriile patimi.

„Dumnezeu îl iubește pe cel ce este luptat și nu se lasă înfrânt”.

Întotdeauna avem la îndemâna rugăciunea, prin care ne putem ridica din nou la luptă, întăriți cu ajutorul harului lui Dumnezeu.

Sursă: Altarul Credinței, Dacă nu ar fi existat ispite, ne-am fi transformat în alţi luciferi: http://altarulcredintei.md/daca-nu-ar-fi-existat-ispite-ne-am-fi-transformat-in-alti-luciferi/

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.