Bărbatul trebuie să stăpân, dar mai întâi pe el însuși

Marele scriitor Dostoievski spunea că omul devine liber atunci când se poate controla pe el însuși. Iar despre bărbat, el își dovedește bărbăția prin aceea că are stăpânire de sine.

„Bărbăția […] se manifestă prin capacitatea de a stăpâni, care începe cu stăpânirea de sine”.

Stapanirea de sine

Criza familiei de astăzi nu vine din căderea femeii de la condiția de a se supune soțului, ci din faptul că bărbații nu ajung să-și activeze darul stăpânirii de sine”.

Părintele Constantin Coma spune foarte frumos că fiecare dintre soți trebuie să se așeze cu fermitate în propria lui fire.

„Însoțirea bărbatului cu femeia va fi cu atât mai reușită cu cât bărbatul este mai așezat în firea sa bărbătească […] și cu cât femeia este mai așezată în firea sa femeiască”.

Acest lucru înseamnă că fiecare trebuie să cunoască trăsăturile propriile sale firi și să și-o asume. Din păcate, în familie nu mai există nici o ierarhie și implicit nici o sporire duhovnicească.

Stăpânirea de sine nu înseamnă doar abținere, abstinență sau înfrânare, ci mai cu seamă un control deplin asupra gândurilor, simțurilor, cuvintelor și a gesturilor. Un astfel de om nu poate fi înrobit de patimi și vicii.

Cel stăpân pe sine nu se lasă ușor condus de sentimente amăgitoare și de plăceri. Are o voință puternică, știe să deosebească binele de rău și este conștient de consecințele alegerilor greșite.

Mai ales în relațiile de familie, este extrem de important să știi să îți stăpânești limba și să nu vorbești la mânie sau la supărare.

Despre lipsa de stăpânire de sine vorbește Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, considerând-o o trăsătură negativă a societății actuale și o carență spirituală importantă.

„Cred că unul din păcatele care macină și divizează societatea noastră este tocmai această lipsă de stăpânire de sine”.

Indiferent de cine suntem, unde ne aflăm și ce facem, avem nevoie de acest control asupra propriilor gânduri, cuvinte și fapte.

„Oamenii nu mai reușesc să se controleze. Când sunt în situații dificile, delicate, se lasă prinși în iureșul impulsurilor, în acest carusel al mâniei, al emoțiilor, și nu acționează în mod înțelept”.

Sfinții în schimb, prin multa înfrânare și rugăciune, au reușit să ajungă la auto-control și discernământ. Aceste virtuți nu vin de la sine, nici nu te naști cu ele, ci trebuie să le practici, să exersezi mult și să le dobândești prin multă trudă.

„Stăpânirea de sine este un dar care vine în sufletul omului care este blând și se roagă foarte mult […]. Omul care se roagă știe să se interiorizeze și știe să cumpănească foarte bine când ia o decizie”.

Însă din păcate, cei mai mulți dintre noi vrem să îi stăpânim pe alții, fără să reușim stăpânirea de sine mai întâi. Un om nu îi poate conduce pe alții dacă nu a dobândit el însuși stăpânirea de sine și nu s-a curățat de patimi.

Prin auto-control el arată că are tărie de caracter, că are toate dotările necesare să fie exemplu și conducător pentru ceilalți din jur.

„Să ne gândim, atunci când suntem foarte agitați, neliniștiți, că dacă nu reușim să ne controlăm pe noi înșine, nu putem avea pretenția să stăpânim pe ceilalți”.

Surse:

1. Altarul Credinței, Pentru a avea o căsnicie fericită: http://altarulcredintei.md/pentru-a-avea-o-casnicie-fericita/

2. Episcopia Hușilor, PS Ignatie: “Unul din păcatele care macină şi divizează societatea este lipsa stăpânirii de sine. Omul care se stăpâneşte pe sine însuşi nu are nevoie să domine pe cel de lângă el”: https://episcopiahusilor.ro/ps-ignatie-unul-din-pacatele-care-macina-si-divizeaza-societatea-este-lipsa-stapanirii-de-sine-omul

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

loading...
Loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.