Ce distruge si ce salveaza o casnicie

Atunci când o relație nu funcționează, trebuie să știm că problema este la noi. Ea ar putea funcționa foarte bine dacă am îngădui aceasta. Cum? – veți întreba. Simplu, prin renunțarea la orgoliu și mândrie.

„Prima patimă, mândria, sau mai bine zis egoismul, este izvorul și rădăcina tuturor patimilor”.

Cine se poate arăta fără de vină în această privință? Veți spune că celălalt este vinovat, că din cauza lui nu vă puteți înțelege. Dar dacă unul singur ar încerca să se schimbe, să echilibreze relația, cu siguranță ar putea exista mai mult loc de comunicare.

Când celălalt este nervos, tu fii calm. Când celălalt este înstrăinat, apropie-te de el. Când celălalt ține la dreptatea lui, renunță la dreptatea ta. Când celălalt te ocărăște, nu-i răspunde nimic.

Iată cum se poate păstra sau chiar salva o relație care merge prost din cauza amândurora. Dacă celălalt este vinovat pentru că are un comportament nepotrivit, tu ești la fel de vinovat pentru că agravezi problema cu o atitudine potrivnică. Balanța trebuie echilibrată pentru a ajunge la punctul de armonie.

La smerenie se ajunge prin tăierea voii, care se practică în monahism. Iar călugăria nu este diferită foarte mult de căsătorie, pentru că ambele căi au același scop: câștigarea mântuirii și purtarea unei cruci grele.

Tăierea voii înseamnă să asculți și să primești părerile celorlalți, să nu iei decizii singur, să te sfătuiești, să te eliberezi de orice formă de egoism.

„Această mare patimă se vindecă în cadrul familiei prin îngăduință, răbdare și consfătuire cu partenerul de viață”.

Temelia unei familii puternice trebuie să fie bazată pe smerenie și blândețe. Aceste două virtuți, spune Mitropolitul Atanasie de Limasol, „sunt pilonii esențiali care dețin întreaga structură a familiei ce trebuie să reziste furtunilor și presiunilor interne și externe”.

Viața de familie este supusă multor încercări. Timpul trece și aduce cu sine numeroase schimbări. În acest context, „blândețea constituie liantul ce adună și reunește membrii familiei, și în conduce, într-un mod liniștit și cu fermitate, către maturitate și întregire”.

A doua patimă, și care strică foarte ușor o căsnicie, este iubirea de sine. Sau adorarea propriul eu, care mereu vrea ca toate să se împlinească mereu numai după placul său.

Această formă cronică de individualism „destramă orice legătură dintre oameni […]”.

Una din cauzele principale ale destrămării familiei actuale este fără îndoială iubirea de sine, întâlnită atât la părinți, cât și la copii.

„Când măsura tuturor mișcărilor și a sentimentelor noastre se rezumă doar la persoana noastră, atunci înțelegem foarte bine motivul multor divorțuri ce creează ruinări și răni, din cauza bine-cunoscutelor pretenții:
„Aceasta nu îmi place, nu mă caracterizează, nu mă înțelege, nu mi se potrivește”.

Cel care țin la propriul sine mai mult ca la orice, nu conștientizează rănile pe care le produc în cadrul familiei. Ei sunt indiferenți, insensibili și orbi. Scopul lor este doar să își satisfacă propriul sine și dorințele lui.

Sfântul Apostol Pavel ne spune că dragostea adevărată nu caută niciodată „ale sale”, ci se jertfește, după pilda Mântuitorului Iisus Hristos, „Care S-a dat pe Sine pentru viața lumii”.

Când cineva iubește, înseamnă că s-a golit de propriul sine și trăiește pentru ceilalți. Unul ca acesta nu este gol, ci plin de viață. Însă pentru ca cineva să poată iubi pe semenii săi dezinteresat, trebuie ca dragostea sa să o orienteze întâi spre Dumnezeu, Care îi va da putere să iubească pe toți la fel.

Din acest motiv căsătoria este binecuvântată de Dumnezeu, pentru că El trebuie să rămână în mijlocul familiei, pentru a o face să rodească, să sporească, să se desăvârșească.

Sursă: Mitropolitul Atanasie de Limasol, Ce dărâmă temelia unei familii fericite? Doxologia: https://doxologia.ro/casatorie/ce-darama-temelia-unei-familii-fericite