Omul care se smerește se eliberează de toate

Smerenia este unul din acele lucruri esențiale pe care Mântuitorul ne-a cerut să le învățăm. Și ne-a dat ca exemplu însăși viața Lui, persoana Lui, inima Lui.

Învățați de la Mine, că Eu sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre” (Marei 11, 29).

Smerenia inseamna libertate

Este una din puținele afirmații pe care Mântuitorul le face la adresa propriei Sale Persoane. Nu este o laudă, așa cum poate a părut în urechile fariseilor din vremea Lui, ci o dezvăluire a Însușirilor Sale.

Smerenia pe care ne-o îmbie Hristos Domnul este binefăcătoare, este vindecătoare, este mântuitoare. Ea ne salvează de suferințele pe care ni le provoacă propriul sine, propriul orgoliu, propriul egoism.

Când omul se smerește, se și izbăvește degrabă de toate legăturile”, spune Arhimandritul Simeon Kraiopoulos. Prin legături se referă la robie, la captivitate, la patimile care ne împiedică să fim liberi.

Când se smerește, omul devine liber, iar când se mândrește, când vrea să se dea mare, „intră în roata robiei, a sclaviei, este înlănțuit. Adică, fuge de adevăr și intră pe tărâmul minciunii”.

Ori de câte ori vrem să ne înălțăm deasupra celorlalți, să creăm o impresie bună despre noi, să ne semețim cu calitățile noastre, nu facem decât să ne ieșim din adevăr.

Orice manifestare a mândriei este o fugă de adevăr. Cel smerit stă pururea înaintea lui Dumnezeu cu inima sinceră, cu conștiința curată. Cel smerit este iubit de semenii lui deoarece ei simt că el nu minte, că este un om liber.

Când petreci în smerenie, nu mai dorești să impresionezi, să îți faci reclamă, să convingi pe cineva de ceva, să te îndreptățești. Te cunoști bine pe tine și înțelegi că nu ai nici un motiv să te semețești.

Smerenia înseamnă libertate pentru că scapi de acea voce a sinelui care îți cere mereu să ieși în evidență, să faci ceva ca să fii văzut, să atragi atenția asupra ta. Smerenia înseamnă așadar eliberarea de tirania iubirii de sine.

„Cel care a hotărât să devină omul lui Dumnezeu, după ce cercetează lucrurile, după ce conștientizează realitatea, se întreabă: „Ce așteaptă Dumnezeu de la mine, care sunt un nimic?”

El realizează că viața aceasta are un scop mult mai înalt. Se maturizează sufletește și devine un om spiritual și înțelept. Nu se bucură de întâietăți și favoruri, de aprecieri, de laude și succese.

Singura bucurie pe care o consideră reală și neamăgitoare este bucuria de a trăi după poruncile lui Dumnezeu și a urma Lui după putință.

Ori de câte ori întâmpinăm dificultăți în relație cu ceilalți, trebuie să ne smerim cugetul și să lăsăm situația în seama lui Dumnezeu. O femeie care are probleme cu soțul sau cu copiii, trebuie să îi lase în grija lui Dumnezeu cu încredințarea că El poartă de grijă de ei și știe ce să rânduiască pentru ei.

„În clipa în care lasă totul în seama lui Dumnezeu, cu toată convingerea, omul trebuie să fie deșertat lăuntric, adică să fie smerit, foarte smerit, ca să nu cadă prea de sus”.

Ajungem la smerenie doar atunci când Dumnezeu ne luminează ochii ca să ne cunoaștem pe noi înșine, să vedem vicleșugurile ascunse în noi, prefăcătoriile, interesele ascunse, îndreptățirile noastre.

Cunoscându-le și conștientizându-ne starea, ne smerim puțin câte puțin.

Cum recunoști un om smerit? Un om smerit este întotdeauna blând, binevoitor. Nu se ceartă cu nimeni, nu pizmuiește, nu se supără când este jignit, nu pune la inimă vorbele de ocară. Se arată mereu grabnic să ceară iertare, se pune pe sine la dispoziția celorlalți.

Un „efect” extraordinar al smereniei este că din această stare, omul nu mai poate păcătui. El „este ancorat în smerenia sa”.

Un om smerit nu va supără niciodată pe nimeni, nu va răni, nu va face rău. Aceasta este singura cale prin care putem schimba ceva în jurul nostru, în sufletul semenilor noștri.

Sursă: Tanarul Ortodox, Cel care se smereşte nu se simte niciodată constrâns de ceva: http://tinarulortodox.blogspot.com/2019/09/cel-care-se-smereste-nu-se-simte.html

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.