De ce se urăsc oamenii?

Atât de scurtă și tumultuoasă este viața omului pe pământ, încât, așa cum zice Psalmistul, „în deșert se tulbură tot muritorul”. La ce folos războaiele, gâlcevile și ura dacă azi suntem pe pământ, iar mâine sub pământ cu toții.

Deși avem fire muritoare, ne semețim și ne socotim a fi veșnici. Nici n-am ajuns a ne cunoaște pe noi înșine, dar nu contenim a cerceta cele peste putere. Nu le știm bine nici pe cele de față, dar nu pregetăm a gândi la cele viitoare.

De ce se urasc oamenii

Supuși suntem cu toții rănilor, bolilor, patimilor și necazurilor. Și totuși… de ce nu există între noi pace și iubire?

„De ce se urăsc oamenii? E atâta necunoscut și atâta suferință legată de soarta noastră, încât legea de toate zilele ar trebui să fie numai dragostea și mângâierea”.

Dar noi, mai tulburați decât valurile mării suntem pe pământ. Nu ne înghițim unii pe alții, nu încăpem unii de alții, mereu vrem ceea ce au alții. Niciodată nu suntem mulțumiți.

„Nu ne izbim unii de alții mai puternic decât ne izbesc valurile mării? Unul ia celuilalt ogorul, altul răpește vecinului slugile. Unul se judecă cu megieșul său pentru apă, altul se luptă pentru aer cu cei din jurul său”.

Așa descrie Sfântul Ioan Gură de Aur situația deplorabilă a oamenilor din vremea sa. Nimic nu s-a schimbat, decât că răul a devenit și mai rău.

„Unii se ceartă pentru măsurarea pământului, alții se măcelăresc pentru zidirea caselor. Unul nu se satură de dobânzi, altul stăruie să ia și capitalul. Săracul se chinuie, bogatul se tulbură. Cel ce n-are blestemă că n-are, iar cel care are, viclenește.

Lăcomia împilează, minciunea se înalță cu mii de laude, credința unuia în altul a pierit, adevărul a părăsit pământul, iar prietenia ține până la sfârșitul mesei”.

Ne recunoaștem în această descriere dramatică a Sfântului Ioan Gură de Aur, ca mentalitate, ca societate, ca nație.

„De ce se chinuiesc oamenii unii pe alții? N-au loc sub soare? Nu le ajunge pânza cerului? Sunt atât de grele păcatele ce ne apasă, încât ar trebui să lucrăm până la cea din urmă fărâmă de putere pentru a înlătura urâtul ce ne desparte unii de alții”.

Dar noi continuăm să adăugăm rău peste rău, ură peste ură. Din pricina întunecării minții nu mai putem desluși cărarea care duce la viață și mulți am apucat-o pe calea cea largă, ce duce spre moarte.

„Pământul nu mai poate să rabde atâtea răutăți, care au pângărit până și văzduhul. Din pricina banilor, viața a ajuns de nesuferit. Din pricina banilor am vândut și stihiile cele libere: drumurile se vămuiesc, pământul se împarte, apele se stăpânesc, aerul se cumpără”.

Tot ce a lăsat Dumnezeu bun și frumos în noi și în natură am stricat. Viața a devenit un chin, și pentru cei săraci și pentru cei bogați. Oamenii sunt robiți de propriile lor patimi și nu se mai pot elibera de ele. Sunt prizonierii propriilor vicii și dorințe.

„Bogații se topesc de grijă, datornicii se veștejesc de grija datoriilor, hrăpăreții tulbură lumea, iubitorii de arginți își pierd timpul pe judecătorii; negustorii neguțătoresc nenorocirile și nevoințe oamenilor, defăimătorii vând minciuna”.

Din această pricină a ajuns Proorocul să declare viețuirea noastră ca fiind nebună și să zică: „În deșert se tulbură tot pământeanul. Strânge comori și nu știe cui le adună pe ele”.

Din pricina grijilor mulți și-au pierdut sănătatea trupească și mentală. Grijile noastre nu se mai termină, spune Sfântul Teofan Zăvorâtul, căci mereu se nasc altele și altele noi.

Nu învățăm nimic din cele ce ni se întâmplă, pentru că suntem orbiți sufletește. Cu adevărat suntem orbi pentru că ne credem fără de sfârșit, pe noi înșine și pe cele din jurul nostru.

Ne aranjăm bine în lumea aceasta și credem că nimeni și nimic nu ne poate dărâma.

„Să ne rugăm ca Domnul să ne deschidă ochii minții și să le vedem pe toate nu așa cum ni se par acum, ci așa cum sunt ele de fapt”.

Să nu ne pierdem vremea urând și răpind, clevetind și mințind, desfrânând și păcătuind, căci viața aceasta ne-a fost dată spre desăvârșire și nu spre auto-distrugere.

„De ce stau oamenii la pândă și se vânează unii pe alții? De ce cred ei că au loc în lume numai atunci când dispare altul? Locul tău, locul darurilor proprii nu ți-l poate lua nimeni; îl ai odată cu viața”, spune Ernest Bernea.

Surse:

1. Sfântul Ioan Gură de Aur, În deşert se tulbură tot muritorul! https://www.ioanguradeaur.ro/401/in-desert-se-tulbura-tot-muritorul/

2. Altarul Credinței, De ce se urăsc oamenii? http://altarulcredintei.md/de-ce-se-urasc-oamenii/

3. Doxologia, Agitația continuă ne împiedică să trăim cu adevărat: https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/agitatia-continua-ne-impiedica-sa-traim-cu-adevarat

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.