Este foarte greu ca doi egoiști să se înțeleagă în căsnicie

Unul din motivele principale pentru care foarte multe relații de prietenie sau de cuplu se destramă este egoismul.

Este foarte greu ca două persoane egoiste să se poată înțelege, să poată comunica una cu alta. Limbajul lor este mereu diferit, mereu conflictual.

Doi egoisti nu vor putea forma niciodata un cuplu

Dintru simplul fapt că cineva nu s-a vindecat de egoism și nu a ajuns la maturitatea iubirii, nici nu poate găsi pe cineva cu care să întemeieze o familie.

Mulți tineri sunt îngrijorați de faptul că nu au reușit să se căsătorească și că nu se ivește nimic la orizont în acest sens. Iată unul din motive: încă există o gândire egoistă, care ar distruge relația sau căsnicia într-un timp foarte scurt.

Egoismul demonstrează că cineva nu este pregătit pentru a se căsători. Iar faptul că această dorință nu se concretizează, nu poate fi decât purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Înainte de a da vina pe Dumnezeu că nu ne ajută să ne împlinim dorințele, se cuvine să ne uităm cu mai multă atenție la modul în care ne purtăm cu cei din jur. Cu rudele, cu prietenii, cu colegii.

Și dacă relațiile noastre cu aceștia sunt problematice, înseamnă că nu suntem pregătiți să formăm un cuplu. Căsnicia înseamnă să trăiești permanent cu o persoană, să împarți și să împărtășești totul cu ea. Să îi vezi toate neajunsurile.

Dacă în relație cu semenii nu reușim să rezolvăm sau să evităm anumite conflicte, cu atât mai puțin vom reuși în relația de cuplu.

Aceleași ieșiri ale egoismului și ale iubirii de sine vor ieși la suprafață și în căsnicie, dând naștere la certuri foarte mari.

Căsnicia înseamnă să înveți să viețuiești în pace cu o altă persoană. Să o accepți așa cum este ea, cu lipsuri și neputințe. Să o sprijini, să îi oferi dragoste necondiționat, să îmbunătățești mijloacele de comunicare dintre voi.

Până nu vom reuși să trăim înțelegere cu cei din jurul nostru, nu vom putea avea o căsnicie reușită.

„Dacă acum nu puteți trăi în pace cu oamenii necunoscuți sau puțin cunoscuți, nu puteți menține și păstra o relație prietenoasă, de unde veți avea putere pentru acest lucru în viața de familie, unde este nevoie de mult mai mult efort?”

În orice situație dificilă, problema este la noi și nu la cei din jur. Până nu vom reuși să ne îndreptăm noi înșine, nu vom putea avea relații bune cu cei din jur. Și poate, în acest fel, vom reuși să îl întâlnim pe acel „cineva” cu care să ne îmblânzim singurătatea.

„De aceea, cât timp mai aveți vreme, poate ar trebui să vă siliți pentru a vă schimba sufletul și relațiile cu oamenii din jurul vostru”.

Multe femei se plâng că nu își găsesc soț, iar după ce îl găsesc, se plâng că soțul nu este așa cum l-au visat. Atunci încep certurile, crizele de isterie și dezbinarea în familie.

Dacă mai apoi apar și copiii, iar mama nu reușește să își țină firea, ci începe să țipe la copii, situația devine din ce în ce mai nesuferită.

Toate acestea pentru că ea nu a reușit să rezolve aceste probleme înainte de căsătorie. Nu și-a curățat sufletul de mândrie și de egoism. Aceste două patimi sunt cauza pentru care doi oameni nu se pot înțelege.

Învățătura pe care o desprindem de aici este că, dacă Dumnezeu nu îngăduie să vă găsiți un soț sau o soție, aceasta este spre binele vostru.

„Folosiți acest timp pentru a vă schimba sufletul în bine, astfel încât, atunci când va veni timpul, să vă fie mai ușor să deveniți soț sau soție, mamă sau tată. Acest lucru este mult mai productiv decât să te chinui în mod constant cu faptul că nu ai ceea îți dorești”.

Iar dacă, în cele din urmă, cineva chiar nu se mai căsătorește, dar a încercat să se schimbe pe sine în bine, va avea mult câștig duhovnicesc. A devenit o persoană mai bună, iar viața sa a devenit de asemenea mult mai plăcută și mai frumoasă decât oricând.

Sursă: Pentru Ortodoxie, Daca nu reusiti sa va gasiti sot sau sotie: https://www.youtube.com/watch?v=QX9TrD92zU4

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.