Dacă vrei să afli pacea, încredințează-te întru totul lui Dumnezeu

Dacă oamenii ar ajunge la cunoașterea faptului că Dumnezeu ne ajută la tot pasul și rânduiește viața noastră în cele mai mici detalii, nimeni nu și-ar mai face griji pentru ziua de mâine.

Această preocupare excesivă pentru ce va fi, cum ne vom descurca, ce vom mânca – este specifică păgânilor, ateilor, sau a celor care nu au credință în Dumnezeu.

Pace

Viața noastră s-ar putea simplifica enorm dacă ne-am pune sufletul în mâinile lui Dumnezeu și am avea încredere că tot ce ni se întâmplă ne este de folos. Chiar dacă ne este dat să trecem prin necazuri și greutăți.

„Domnul îngăduie ispite și încercări, însă El ne dă și puterea de a le depăși”.

A-ți pune nădejdea în Dumnezeu nu înseamnă că noi nu trebuie să facem nimic, ci doar să așteptăm ajutorul Lui. Ceea ce ține de noi, trebuie să facem. Însă sufletul și mintea, care permanent macină griji, preocupări, temeri și planuri de viitor, trebuie eliberate.

„Dacă dorești să afli pacea, încredințează-te întru totul lui Dumnezeu. Nu vei afla pacea, până nu te luminezi în Dumnezeu, iubindu-L doar pe El”.

Aceste frământări îi aduc pe mulți într-o stare de stres cronic. Alții ajung la deznădejde și suicid din cauză că nu mai văd nici o scăpare. Nu pot vedea în necazuri un mijloc de întărire duhovnicească.

„În toiul ispitelor nu deznădăjdui, ci adresează-te lui Dumnezeu cu rugăciuni scurte: „Doamne, ajută… Învață-mă să… Nu mă lăsa… Apără-mă…”.

Dacă ne vom trăi viața aceasta doar pentru ceea ce ne oferă ea aici, riscăm să cădem cu toții într-o lipsă totală de sens. Iată de ce atâta lume este nefericită – pentru că nu năzuiește la viața cea veșnică.

Pentru că nu se silește pentru mântuire, ci pentru dăinuirea vremelnică pe acest pământ. Fără rugăciune, fără o rânduială duhovnicească, nimeni nu poate rămâne neatins de ispitele lumii acesteia.

„Mergi la Biserică cât de des poți. Spovedește-te mai des și primește Sfintele Taine. Făcând astfel, vei rămâne în Dumnezeu, iar aceasta este cea mai mare binecuvântare. Păcatul celui care nu se pocăiește duce cu adevărat la moarte”.

Sursă: Platon, Arhiepiscop de Kostroma, 30 de pași pentru o viață creștină, Doxologia: https://doxologia.ro/30-de-pasi-pentru-o-viata-crestina

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.