Doamne, miluiește-mă! Rugăciunea de leac a tuturor celor bolnavi – orbi, șchiopi, leproși și demonizați

Suferința trupească îl smerește pe om și îl aduce într-o stare de neputință în care rugăciunea apare ca cel mai firesc lucru pe care îl poate face pentru a afla mângâiere.

Mulțimi de bolnavi – orbi, surzi, șchiopi, mulți, slăbănogi și ologi și-au găsit vindecarea prin rugăciune. Aceasta ne-o arată limpede Sfânta Scriptură.

Rugaciunea tuturor celor bolnavi

Acel strigăt de rugăciune al mulțumii bolnavilor din vremea Mântuitorului a devenit strigătul neîncetat al Bisericii, spune Mitropolitul grec Ierotheos Vlachos.

„Prescurtată, este acel „Doamne, miluiește” pe care îl cântăm neîncetat în Biserică. Orbii, leproșii, surzii, demonizații, prin acest cuvânt „Fiul lui David, miluiește-mă”, Îi cereau lui Hristos harul Său, mila Sa.

Citește și RUGĂCIUNEA are un efect curățitor extraordinar asupra minții și sufletului

Și dacă rugăciunea „provoacă” vindecare în suflet și în trup, înseamnă că omul care nu se roagă este bolnav.

„Sănătatea duhovnicească are legătură cu starea minții, care atunci când este luminată, se află în rugăciune, […] în timp ce, dacă nu se află în rugăciune, este bolnavă”.

Iubirea pe care ne-a poruncit Dumnezeu să o avem către Dânsul antrenează toată ființa noastră. Dumnezeu vrea să Îl iubim cu tot sufletul nostru, cu tot cugetul, din toată puterea, din toată vârtutea. Acest lucru înseamnă o permanentă rugăciune.

Dacă din punct de vedere biologic, boala este un dezechilibru la nivel psiho-somatic, din perspectivă teologică, boala înseamnă îndepărtarea de Dumnezeu.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea că mintea omului care este lipsită de Dumnezeu (adică de rugăciune), devine animalică sau demonică. Adică își pierde smerenia și se semețește la fel ca demonii, sau se umple de pofte și mânie, ca animalele.

Din cauza neascultării și a păcatului, Adam a pierdut legătura permanentă pe care o avea cu Dumnezeu și mintea lui s-a despărțit de rugăciune.

„[…] toate energiile sufletești și trupești s-au pervertit și ies la iveală patimile – tot la fel cum, după apusul soarelui, când vine noaptea, toate se întunecă și în pădure ies la iveală fiarele sălbatice. Așa s-a întâmplat și cu omul când a păcătuit în Rai”.

Din acest motiv înțelegem că boala înseamnă întoarcerea omului împotriva firii, iar sănătatea înseamnă venirea lui în fire și „întoarcerea la cele mai presus de fire”, pentru care a fost creat de la început.

„Omul, aflat în întunericul uitării și al neștiinței lui Dumnezeu, trebuie să se întoarcă la lumină prin pomenirea lui Dumnezeu și prin cunoașterea lui Dumnezeu. Această pomenire a lui Dumnezeu se săvârșește prin rugăciune. Cine nu are rugăciune înseamnă că este încă bolnav”.

Avem îndemn de la Dumnezeu să ne rugăm neîncetat și să priveghem asupra noastră, asupra gândurilor noastre. Cum putem să păstrăm rugăciunea în viața de zi cu zi?

Părintele Ierotheos ne sfătuiește să rostim rugăciunea minții.

„Rugăciunea lui Iisus este cea mai scurtă rugăciune, pe care o putem spune în orice timp și în orice loc: pe drum, acasă, în pauzele de la lucru, dimineața, seara, oricând”.

Sfântul Apostol Pavel îi îndemna pe primii creștini, care erau trăitori în lume ca și noi, să se roage neîncetat.

Citește și RUGĂCIUNEA lui IISUS duce mai repede la mântuire – Sfântul Paisie de la Neamț

Nu doar călugării se pot ruga permanent, ci și mirenii. Nu contează că suntem monahi sau căsătoriți, totul depinde de cât de duhovnicește ne trăim fiecare viața. Oamenii pot fi împărțiți în „oameni care trăiesc duhovnicește și oameni care nu trăiesc duhovnicește”.

Rugăciunea trebuie să fie curată de gânduri. Mintea să fie atentă la cuvintele rostite, iar inima la simțirea prezenței lui Dumnezeu, „ca Doctor Căruia Îi spunem bolile noastre duhovnicești, fără însă a ni-L închipui pe Dumnezeu”.

Pe măsură ce sporim în lucrarea rugăciunii, mintea și inima vor ajunge să rostească singure această rugăciune, chiar și atunci când rațional și trupește este angajat în diferite activități.

Rugăciunea nu este numai un strigăt de ajutor, de cerere de vindecare, ci este o stare de pocăință, de mărturisire neîncetată către Dumnezeu, care izvorăște din „simțirea îndepărtării noastre de Dumnezeu”.

Sursă: Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie, Rugăciunea este ardere după Dumnezeu: https://www.pemptousia.ro/2015/05/rugaciunea-este-ardere-dupa-dumnezeu/

Citeşte mai multe despre:

Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.