Roagă-te, iubește și iartă, alungând orice gând rău față de ceilalți – Sfântul Porfirie

Nici un om nu este scutit de războiul gândurilor. Cu toate acestea, foarte puțini au cunoștință despre acest război.

Câți sunt cei care dau importanță gândurilor? Câți cei care stau de strajă la marginea minții lor ca să izgonească cugetele cele rele pe care le seamănă vrăjmașul diavol?

Sa iubesti, sa te rogi si sa ierti

Sfinții Părinți cunoșteau că toate relele pornesc de la gânduri și de aceea se sileau să aibă permanent mintea trează și în rugăciune.

Mântuitorul Însuși ne îndeamnă să priveghem și să ne rugăm, ca să nu cădem în ispită. Pentru că gândul rău are mare putere asupra noastră. Tulburarea, frica, deznădejdea, mânia, răzvrătirea – toate pornesc de la gânduri.

Gândul rău poate influența inclusiv starea celor din jur. Sfântul Porfirie Kavsokalivitul spunea că atunci când gândim ceva rău despre cineva, acela simte o energie negativă din partea noastră, chiar dacă nu se află lângă noi. Și așa, fără să știe de ce, începe să simtă ostilitate față de noi sau să aibă ceva împotriva noastră.

„Suntem datori, așadar, să fim curați cu inima, curați nu numai de faptele rele, ci și de gânduri rele, mai ales de ținerea de minte a răului și de amărăciune”.

Cine are impresia că trăiește în curăție, se amăgește pe sine dacă nu s-a eliberat și de gândurile cele rele.

Nu este suficient să ne oprim de la faptele nedreptății. Trebuie să curățim și mintea, și inima și simțurile de cugetele viclene.

Nu trebuie să plecăm urechea la nici un gând de judecare, de hulă, de ocară împotriva aproapelui. Să le înlocuim cu gânduri bune, cu gânduri de lumină și de iubire.

„Diavolul vine cu gândurile lui și vă trage de mânecă să vă dezorienteze. Voi să nu vă întoarceți înapoi și să începeți să stați de vorbă cu el sau să vă contraziceți cu el. Să mergeți mai departe e drumul vostru”.

Văzând că nu îi dăm nici o atenție, cel rău se va plictisi și ne va lăsa în pace.

Nici chiar atunci când suntem acuzați pe nedrept nu trebuie să ne permitem să cugetăm ceva rău împotriva semenilor noștri. Creștinul nu trebuie să caute dreptatea pe pământ. El știe, după cuvântul Domnului, că va fi prigonit și că nu trebuie să urască.

„Să nu te răzvrătești împotriva nici unei judecăți nedrepte care vine asupra ta, nici măcar în sinea ta […] Când te amărăști și te răzvrătești, fie și numai în gând, îți pierzi așezarea duhovnicească. Îl împiedici pe Duhul Sfânt să lucreze și îngădui diavolului să facă un rău încă și mai mare”.

Sfatul Părintelui Porfire este ca cel nedreptățit să se roage, să ierte și să iubească, alungând din mintea și din inima lui orice lucru rău.

„Gândul nostru rău față de un semen al nostru, pe de o parte ne întinează nouă sufletul ca păcat, iar pe de altă parte îi face rău sau îi poate face rău și respectivului”.

În gândul rău se află o energie rea care se transmite celor din jur, precum prin gândul bun se transmite o putere bună. Să ne străduim să alungăm gândurile rele și să ne rugăm pentru cei care ne fac rău, după porunca Mântuitorului. Așa ne vom păzi sufletul nevătămat și vom rămâne fără de tulburare.

Sursă: Pemptousia.ro, Sfântul Porfirie Kafsokalivitul: Când te amărăști și te răzvrătești…https://www.pemptousia.ro/2014/02/sfantul-porfirie-kafsokalivitul-cand-te-amarasti-si-te-razvratesti/

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.