Când cineva are o patimă, trebuie să-i trimitem raze de iubire și de milostivire pentru a se tămădui

Cei mai mulți dintre noi simțim repulsie, sau în cel mai bun caz, indiferență față de cei căzuți în patimi.

Când vedem un bețiv sau un om al străzii, zdrențuit, care înjură și fumează, ne străduim să ne îndepărtăm cât mai repede de el, ca nu cumva mirosul urât să ne provoace vreun disconfort.

Cum il ajutam pe cel cazut in patimi

Cel stăpânit de vicii se aseamănă omului căzut între tâlhari, care zace la marginea drumului și nu îl ridică nimeni. Mântuitorul ne-a arătat că acela este aproapele nostru, asupra căruia El Însuși s-a aplecat și l-a ridicat, i-a legat rănile și l-a pus la loc de siguranță.

Când vedem un om cuprins de o patimă, nu trebuie să ne întoarcem fața dinspre el, ci se cuvine a-i oferi ajutorul nostru. Suferința lui este mai mare decât ne putem noi închipui. Nu ajutorul bănesc sau material este cel care îi folosește unui astfel de om, ci afecțiunea și dragostea noastră.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul spune foarte frumos în acest sens:

„Când cineva are o patimă, să ne străduim să-i trimitem raze de iubire și de milostivire, pentru a se tămădui și elibera”.

Iată un răspund duhovnicesc care contravine gândirii logice și „principiilor” după care se ghidează societatea actuală. Un om căzut între tâlharii care jefuiesc sufletul de virtuți trebuie să primească multă dragoste de la cei din jur pentru a se putea ridica și elibera de cumplitele patimi care îl stăpânesc.

Pentru a putea arăta toleranță, înțelegere, compasiune și iubire față de un astfel de om trebuie să ne punem în locul lui și să îi găsim circumstanțe atenuante. Numai Dumnezeu știe motivul și împrejurările care l-au adus în acea situație.

„Să simțim răutatea celuilalt ca pe o boală care îl chinuiește și îl face să sufere, și din care nu poate scăpa.

Pentru aceasta să-i privim pe frații noștri cu bună-voire și să ne purtăm cu noblețe, zicând înlăuntrul nostru, cu simplitate: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne”, ca să se întărească sufletul nostru prin harul dumnezeiesc și să nu judecăm pe nimeni”.

Dacă Mântuitorul ne-a poruncit să îl iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine, înseamnă că trebuie să participăm la durerea lui și să îl ajutăm cu orice preț să se facă bine.

„Aproapele, oricine ar fi, este „trup din trupul nostru”, este fratele nostru”, căruia îi suntem datori cu iubire, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel (Romani 13,8).

Creștinul trebuie să aibă sufletul plin de noblețe și dragoste, iar ochiul lui să fie atât de curat încât să îi vadă pe semenii lui, chiar și pe cei păcătoși, ca pe niște îngeri.

„Pe toți să-i vedem sfinți. […] Nu putem niciodată să-i judecăm pe ceilalți, pentru că nimeni vreodată nu și-a urât trupul său” (Efeseni 5,29).

Dumnezeu, când vede că cineva are dragoste pentru fratele lui căzut în patimi, intervine și îl vindecă pe acela.

Sursă: Altarul Credinței, Să preferăm a fi nedreptăţiţi: http://altarulcredintei.md/sa-preferam-a-fi-nedreptatiti/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.