Să nu aștepți să te iubească alții. Tu să iubești primul! – Sfântul Porfirie

Iubirea este o taină atât de adâncă încât puțini sunt cei care ajung să o înțeleagă. Ne-am îndepărtat atât de mult de adevăratele valori, de calea pe care ne-a spus Dumnezeu să mergem, încât cu greu mai putem simți adevărata dragoste.

Suntem atât de plini de noi înșine încât nu mai încape nimeni în sufletul nostru. Spunem că iubim, dar la primul gest nepotrivit al aproapelui ne tulburăm și ne pierdem iubirea.

Iubeste tu primul

Iubirea celui care iubește cu adevărat nu se împuținează niciodată, nu se poticnește de neajunsurile celorlalți, nu așteaptă să primească, ci doar se oferă. Când Apostolul Pavel a spus că iubirea nu cade niciodată la asta s-a referit. Ea rămâne statornică în inima celui care o are cu adevărat.

Iubirea noastră nu trebuie direcționată într-o parte mai mult și în alta mai puțin. Cel care iubește pe unul iar pe altul îl urăște se amăgește că iubește. Sentimentele lui sunt izvorâte din egoism, din interes.

Toate problemele noastre se izbesc de incapacitatea de a iubi. Suferim pentru că nu ne umplem sufletul cu iubire pentru semenii noștri. Să nu așteptăm ca ceilalți să ne iubească, pentru că așa nu vom fi niciodată fericiți și împliniți. Vom căuta la nesfârșit, vom suferi, vom pierde, ne vom simți goi și însingurați.

Oamenii ne pot părăsi, dar iubirea noastră pentru ei rămâne în suflet și ea ne încălzește.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul îl sfătuia pe unul din ucenicii săi să nu caute iubire de la ceilalți.

„Să nu te întrebi în sinea ta dacă ceilalți te iubesc. Dacă tu îi vei iubi primul, și ei te vor iubi înapoi la fel de mult”.

Iubirea este molipsitoare. Cel căruia îi oferi dragoste, prin gesturi cât de mici, simte dragostea ta și involuntar îți va răspunde cu dragoste.

Singura condiție este ca dragostea pe care i-o transmiți să fie sinceră, curată, dezinteresată. Mai mult, ea trebuie să îl așeze pe celălalt mai presus decât propria persoană. Aceasta este iubirea pe care o poate simți celălalt.

Este ușor să ne plângem că nimeni din jur nu ne iubește, nici partenerul de viață, nici membrii familiei, nici prietenii, nici colegii, nimeni. Greu este însă să arătăm noi primii iubire față de ei. Noi cerem să fim iubiți de alții, dar noi înșine nu vrem să îi iubim. Noi cerșim iubire, dar iubirea nu se cere, ci se dăruiește.

„Nu trebuie să căutăm iubire din partea celorlalți. Noi să-i iubim mai întâi și să nu luptăm să le câștigăm iubirea. Dacă facem astfel, cândva ne vor răsplăti”.

Iubirea lui Hristos, spunea Părintele Porfirie, împlinește o mulțime de lucruri. Secretul este să o iei de la Dumnezeu, să o sădești adânc în sufletul tău, să o crești și să începi să o răspândești în jur.

„Dacă vrei ca alții să te iubească, trebuie să-i iubești tu primul pe ei”.

Înainte de a respinge această idee, încearcă și vei vedea că viața ta se va schimba în întregime și vei fi cu totul un alt om, înnoit după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Atunci nu vei mai simți nevoia să fii iubit de nimeni.

Sursă: Altarul Credinței, Să iubeşti tu primul! http://altarulcredintei.md/sa-iubesti-tu-primul/

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.