Creștinul nu iubește pentru folos și câștig, ci chiar și atunci când în schimbul iubirii primește numai rele

Acesta este profilul moral și spiritual al creștinului autentic, următor și ucenic al Mântuitorului. Hristos Domnul le spune apostolilor că întru aceasta vor cunoaște oamenii că sunt ucenici ai Lui: de vor avea dragoste unii față de alții.

Despre această dragoste a vorbit apoi Sfântul Apostol Pavel, care a oferit lumii cea mai completă și autentică definiție a iubirii creștine, sub forma unui imn:

Crestinul iubeste chiar si cand nu este iubit

„Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” (I Corinteni 13, 4-8)

Citind aceste rânduri – pe care ni se pare că le știm pentru că le-am mai auzit de atâtea ori – putem face un test personal. Mai precis, ne putem verifica dacă iubim cu adevărat pe semenii noștri, dacă putem spune că suntem răbdători, binevoitori, îngăduitori, iertători, împăciuitori.

Vom constata că, în multe cazuri, nu iubim cu adevărat. Alteori avem o iubire preferențială, sau bazată pe egoism, sau mânată de un anumit interes. Sau mai putem descoperi că ne este greu să îi iubim pe „vrăjmași”, pe cei care ne fac nouă sau altora rău.

„Creștinul nu iubește pentru folos ori câștig; creștinul iubește și atunci când în schimbul iubirii primește numai rele și ponoase”, spune teologul francez Jean Claude Larchet.

El merge și mai departe, conturând profilul creștinului care iubește în mod autentic pe semenii săi spunând că dragostea lui nu este influențată de dragostea celorlalți.

„Creștinul iubește mai înainte de a fi iubit, iubește și când nu e iubit, iubește și atunci când cel iubit de el îl urăște”.

Acest tip de iubire, care se opune logicii și rațiunii, este cel mai înalt grad de iubire. Este iubirea pe care o are Dumnezeu față de oameni, fie ei buni sau răi, drepți sau păcătoși.

Iubirea de vrăjmași este „chipul desăvârșit al iubirii”, spune profesorul Larchet citându-i pe Sfinții Părinți, deoarece ea arată mărinimie și este lipsită de orice plată.

„Iubirea e dăruire pe de-a-ntregul celuilalt. Iubirea creștină e lepădare deplină de sine. E sora smereniei”.

Cel care iubește nu judecă, sau a încetat să mai judece pe semenii săi. Numai cel care s-a vindecat de egoism și a ajuns să se nesocotească pe sine însuși poate iubi cu adevărat pe aproapele său.

„Cât despre noi, atât să cercetăm: dacă iubim pe Hristos și pe oameni; de nu, să ne căim, străduindu-ne tot mai mult să iubim”.

Să nu cădem în ispita de a ne face judecători în locul lui Dumnezeu, acuzatori și incriminatori ai semenilor noștri, punând cu ușurință etichete asupra oamenilor, când numai Dumnezeu poate ști ce este în sufletul lor.

Dumnezeu, dacă pedepsește, o face cu scopul de a-i ajuta pe oameni să se redreseze, să se vindece, să își salveze sufletele, pentru că îi iubește. Să fim atenți la noi înșine, și să nu lipsească iubirea din cuvintele, faptele și gândurile noastre. 

Sursă: Jean-Claude Larchet, Despre Iubirea Creștină: https://www.libris.ro/despre-iubirea-crestina-jean-claude-larchet-sop973-136-219-9.html

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.