Drumul către Dumnezeu trece prin inima aproapelui

Una din cele mai mari revelații pe care le poate avea cineva vreodată este să conștientizeze cât de iubitor și bun este Dumnezeu. V-ați întrebat vreodată de ce Dumnezeu a lăsat ca poruncă supremă dragostea de aproapele?

V-ați întrebat vreodată de ce a condiționat propria noastră iertare de iertarea pe care o oferim noi semenilor noștri?

Dragostea pentru aproapele

Toate acestea arată cât de milostiv și iubitor de oameni este Creatorul nostru. Știind de mai înainte că dragostea dintre oameni se va răci și fiecare va ajunge să se iubească pe sine însuși, Dumnezeu ne-a lăsat această poruncă nouă, și cea mai mare dintre toate: să îl iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine.

Nimeni nu poate avea pretenția că Îl iubește pe Dumnezeu sau că este credincios dacă nu îi iubește sincer pe cei din jurul lui. Această iubire nu este preferențială sau infectată de egoism, ci este curată, sinceră, profundă, jertfelnică.

Dumnezeu nu ne-a creat ca să ne facem vile pe pământ, să acumulăm bogății și să ne facem toate plăcerile, ci ne-a creat ca să învățăm să iubim, să renunțăm la orgolii, să fim binevoitori, binefăcători, pașnici și împăciuitori, lesne iertători.

„Dumnezeu nu vine la noi prin intermediul banilor sau al clădirilor și al bisericilor frumoase, ci prin intermediul dragostei noastre”.

De aceea se spune că drumul spre Dumnezeu trece prin inima aproapelui. Adică nu poți ajunge la Dumnezeu, și El nu poate veni la tine dacă inima ta nu iubește pe semeni.

Maica Gavrilia Papaiannis spunea că Dumnezeu ne-a dat dragoste, ochi, inimă, ca să iubim. Mai întâi pe El, din toate puterile noastre, și apoi pe semeni, ca pe noi înșine, fără să ne simțim deosebiți sau mai buni decât alții.

„Nu îi țineți pe ceilalți la distanță. Străduiți-vă să-L vedeți în aproapele pe Hristos… încercați să-l încălziți pe aproapele vostru, chiar și cu simpla voastră privire. Slujiți tuturor și nu căutați să vă slujească vouă cineva. Împărtășiți-vă suferințele unii altora”.

Părintele Ioachim Parr spune că aceasta este singura noastră șansă de mântuire: să ne iubim unii pe alții, fără excepție, fără oprire.

Așa cum Dumnezeu ne iubește pe toți la fel, ne hrănește și ne poartă de grijă, tot așa trebuie să avem și noi dragoste egală față de semenii noștri.

Cel care iubește cu adevărat nu judecă niciodată pe nimeni, nici nu își împuținează dragostea când cineva greșește, nici nu își pierde respectul față de cei căzuți.

Maica Garvilia Pappiannis spune că „Dumnezeu ne iubește pe toți, așa cum suntem, în ciuda stării noastre de păcătoșenie”.

„Cine sunt eu ca să zic: Dar aceasta este rău, nu trebuie să-l iubesc. Celălalt, este un mincinos. Ce am eu în comun cu el? Dragostea nu este așa. Dragostea iubește pe toți. […] Dacă pe unul iubești și pe celălalt nu iubești, aceasta înseamnă că nu iubești pe nimeni. Înțelegi?”

Deși are multe motive să nu ne iubească, totuși, „El face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni, și plouă și peste cei drepți și peste cei nedrepți”.

Surse:

1. Altarul Credinței, Dragostea iubește pe toți, așa cum Dumnezeu iubește pe toți: http://altarulcredintei.md/sa-ne-iubim-unul-pe-altul-in-dumnezeu/
2. Altarul Credinței, Să ne iubim unul pe altul în Dumnezeu: http://altarulcredintei.md/sa-ne-iubim-unul-pe-altul-in-dumnezeu/

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.