Curăția Maicii Domnului vindecă necurăția noastră – Părintele Constantin Necula

Cine poate gândi sau atinge cu mintea curăția Maicii Domnului? Ea a fost aleasă de Dumnezeu dintre toți locuitorii pământului pentru neprihănirea ei trupească și sufletească.

Nici la zămislirea Fiului lui Dumnezeu ea n-a suferit stricăciune, căci Dumnezeu a păzit cheile fecioriei sale. Este singura dintre femeie care a născut fecioară fiind și a rămas fecioară și după naștere, pentru că întruparea Mântuitorului a fost de la Duhul Sfânt.

Maica Domnului

Maica Domnului s-a arătat fără de prihană chiar și după moarte. Căci trupul ei necunoscând stricăciune, a fost luat la cer de Însuși Fiul ei. Cum avea să sufere putreziciunea trupul care a purtat într-însul pe Însăși Viața noastră, pe Dumnezeu întrupat!

Părintele Efrem Filotheitul spune că prin purtarea în pântece pe Domnul Hristos, ea a devenit mai încăpătoare decât cerurile. În Paraclisul Maicii Domnului se spune că ea este „mai înaltă decât cerurile și mai curată decât strălucirea soarelui“. Iar în alte rugăciuni ea este numită „prea nevinovată“. 

„Dacă pentru ceilalți oameni moartea înseamnă distrugerea trupului, pentru Maica Domnului ea a fost purtătoare de viață. Ea a rămas fără stricăciune atât în viață, cât și în moarte.

Nașterea Fiului ei nu i-a distrus fecioria, păcatul nu i-a pierdut sufletul, iar moartea nu i-a distrus trupul. Precum trupul lui Hristos a rămas nestricăcios prin moartea pe cruce, așa a rămas și trupul Maicii Domnului, ea a murit, dar nu s-a stricat”.

Maica Domnului este singura care ne mai poate arăta și învăța curăția și fecioria cea adevărată. Părintele Constantin Necula spune că ea este călăuzitoarea noastră în redobânditoare virtuților.

„Fecioria ei vindecă nefecioria noastră. Curăția ei vindecă necurăția noastră. Feminitatea ei vindecă lipsa noastră de tandrețe și de discreție”.

Maica Domnului este pentru toți creștinii modelul cel mai înalt al curăției, al sfințeniei, al smereniei, al gingășiei. Prin ea „Dumnezeu ne îndeamnă să-L redobândim și să-L naștem pe Hristos încă o dată în noi”.

Ea ne îndeamnă să facem toate lucrurile cu decență, cu mai multă cuvioșie.

„De fiecare dată, Maicii Domnului îi revine această misiune eternă de a ne așeza în curăție dinaintea lui Dumnezeu”.

Surse:

1. Cuvântul Ortodox, CEA MAI CUPRINZATOARE DECAT CERURILE. Omilie despre MAICA DOMNULUI a avvei Efrem Filotheitul: “Maica Domnului se intristeaza pentru necuviinta mare a poporului”: http://www.cuvantul-ortodox.ro/maica-domnului-platytera-predica-efrem-filotheitul/
2. Altarul Credinței, Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Propovăduind Evanghelia iertării, Editura Agnos, Sibiu, 2012, p. 15: http://altarulcredintei.md/25889998-2/

Citeşte mai multe despre:

Loading...

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.