Apăsați „întrerupătorul” rugăciunii, ca să vină lumina lui Dumnezeu în sufletul vostru – Părintele Porfirie

Rugăciunea este singurul mod prin care mintea și întreaga noastră ființă noastră primește luminare, înțelegere, pace și ajutor de la Dumnezeu. Chiar dacă vedem cu ochii trupești, fără rugăciune suntem nevăzători cu duhul, orbecăim în întunericul patimilor.

Iată de ce trebuie să iubim rugăciunea, spunea Părintele Porfirie Kavsokalivitul.

Lumina rugaciunii

„Să vă îndreptați continuu mintea la Dumnezeu… Pentru a nu trăi în întuneric, apăsați „întrerupătorul” rugăciunii, ca să vină lumina divină în sufletul vostru. În adâncul sinelui vostru va străluci Hristos”.

Dacă oamenii ar cunoaște cât de folositoare este rugăciunea, și-ar face mai mult timp să se roage. Dacă am înțelege cât de mare este ajutorul pe care îl primim prin rugăciune, nu am mai aștepta seara sau dimineața ca să ne rugăm, ci am folosi orice prilej pentru a ne uni cu Dumnezeu prin rugăciune, a-I cere ajutorul, a-I mulțumi pentru milele revărsate asupra noastră.

„Când mintea omului se pregătește pentru rugăciune, într-o miime de secundă vine harul divin. Atunci omul se umple de har și vede totul cu alți ochi”.

Cel care iese din rugăciune parcă e alt om, pentru că rugăciunea îl schimbă în bine. Dacă e supărat, îl face bucuros. Dacă e răzvrătit, îl face mulțumitor. Dacă e pus pe ceartă, îl face pașnic. Dacă e agresiv, îl îmblânzește. Dacă e trândav, îi dă energie. Dacă e întristat, îl umple de nădejde.

Firea omului se schimbă când el se roagă. Toate pornirile rele se îmblânzesc, toate patimile și viciile se potolesc.

„Toate se aranjează cu ajutorul rugăciunii. […] Când te afli în rugăciune, toate devin așa cum trebuie. Înăuntrul tău vine harul lui Dumnezeu. Când ai harul, toate se fac cu bucurie, fără efort”.

Pentru a primi acest har, trebuie să ne rugăm cu multă dragoste și fierbințeală, spune Părintele Porfirie. Prin rugăciune nu trebuie să înțelegem neapărat rugăciunile scrise în cărți pe care le citim fără să le înțelegem sau să le simțim în inimă.

„În cazul rugăciunii, nu are importanță durata temporală, ci încordarea. Să vă rugați lui Dumnezeu fie și pentru cinci minute, dar dedicați lui Dumnezeu cu dragoste și dor. Adică rugăciunea trebuie să fie conștientă, cu mintea concentrată”.

Mai este un lucru care trebuie să îl avem ca să simțim că Dumnezeu vine în inima noastră când Îl chemăm pe nume „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”.

„[…] inima noastră trebuie să fie curată, să nu aibă nici o piedică, să fie liberă de ură, egoism și răutate”.

Sursă: Altarul Credinței, Monahul Patapios Kavsokalivitul, Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul – Sfințenia în secolul al XXI-lea, Editura Doxologia, Iași, 2015, pp. 53-54: http://altarulcredintei.md/toate-se-aranjeaza-cu-ajutorul-rugaciunii/

Loading...

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.