Câte de mare este puterea rugăciunii, chiar și a omului păcătos, când este înălțată din tot sufletul

Puterea rugăciunii o cunoaște numai cel care s-a rugat din toată ființa și din toată puterea lui. Rugăciunea noastră este însă slabă, firavă și ezitantă, din cauza păcatelor, din cauza lipsei de credință, din cauza lipsei de dragoste față de Dumnezeu.

Numai atunci când suntem în primejdie de moarte sufletul și mintea noastră se roagă cu adevărat. Sfântul Serafim de Sarov spune că Dumnezeu stă la ușa inimii noastre și bate, și îi compătimește pe cei care petrec în nebăgare de seamă și nu iau aminte la purtarea Lui de grijă.

Puterea rugăciunii

„Vai, de ne va afla El împovărați cu grijile și întristările acestei vieți, fiindcă cine va putea să stea înaintea chipului mâniei Lui! Iată de ce s-a zis: „Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită, adică să nu vă lipsiți de Duhul Sfânt, fiindcă privegherea și rugăciunea ne aduc harul Său”.

Toate faptele bune (milostenia, dragostea) ne ajută să sporim duhovnicește, însă nici una nu ne poate aduce pe Duhul Sfânt ca rugăciunea.

„Ea este întotdeauna oarecum la îndemâna noastră, ca o armă pentru dobândirea Duhului Sfânt”.

Rugăciunea îi stă mereu la dispoziție celui care voiește să Îl simtă pe Dumnezeu aproape și să se umple de harul Lui. Pentru a ne ruga nu avem nevoie decât de o inimă înfrântă și smerită.

Mântuitorul spune că atunci când vrem să ne rugăm Tatălui din cer, să o facem în ascuns, adică să intrăm în cămara inimii și să ne rugăm nevăzuți de nimeni.

De aceea nu avem nevoie de un loc anume pentru a ne ruga. Iar dacă în jurul nostru este mult zgomot sau ne aflăm în situații dificile, cu atât mai mult trebuie să folosim acest prilej pentru a chema ajutorul lui Dumnezeu.

„Ai vrea, de pildă să mergi la biserică, și fie nu e nici una prin preajmă, fie s-a terminat slujba. Ai vrea să miluiești pe vreun sărac, și nu-i nici unul, sau n-ai pe moment ce să-i dai”.

Nici una din aceste fapte bune pe care ai vrea să le face dar nu poți nu împiedică rugăciunea.

„De ea oricine și oriunde se poate folosi – și bogatul și săracul, și cel nobil și simplu, și cel puternic și cel slab, și cel sănătos și cel bolnav, și cel drept și cel păcătos”.

Nici o rugăciune nu este mai puternică decât cea izvorâtă din adâncul sufletului, din suferință, din necaz, din smerenie. Cu atât mai mult cu cât durerea ne este pricinuită de suferința altora.

Când ne rugăm pentru alții, Dumnezeu primește aceasta ca pe o jertfă bineplăcută și frumos mirositoare. Sfântul Siluan Athonitul spunea că rugăciunea pentru aproapele este ca o vărsare de sânge pentru el.

Nu contează cât de păcătos este cel care se roagă pentru semenul său. Dacă se roagă din inimă și cu credință, din dorința de a-l ajuta, rugăciunea lui este primită negreșit.

Sfântul Serafim de Sarov ne arată cât de mare este puterea rugăciunii relatând o întâmplare care s-a petrecut cu o femeie prostituată. Aceasta a întâlnit în calea ei o mamă disperată din cauza durerii pierderii ultimului ei fiu.

Deși nu era curățită încă de păcatul ei, femeia prostituată a fost mișcată în adâncul sufletului de durerea celei mamei și a strigat cu îndrăzneală către Dumnezeu:

„Nu pentru mine, care sunt o păcătoasă blestemată, ci pentru lacrimile acestei mame care plânge pentru fiul ei, crezând cu tărie în milostivirea și atotputernicia Ta, Iisuse Hristoase, înviază, Doamne, pe fiul ei! Și Domnul l-a înviat.”

Iată ce trebuie să „conțină” o rugăciune „reușită”: dragoste de aproapele, empatie, recunoașterea atotputerniciei lui Dumnezeu și mai ales a milostivirii Sale față de oameni.

Sursă: Altarul Credinței, Extras din convorbirea Sfântului Serafim cu M. A. Motovilov, în Viața, învățăturile și profețiile Sfântului Serafim de Sarov, Editura Schimbarea la Față, p. 164-165: http://altarulcredintei.md/vai-de-noi-de-ne-va-afla-dumnezeu-impovarati-cu-grijile-intristarile-acestei-vieti/

Loading...

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.