Conținut: Detalii
Părintele Iosif Trifa, fondatorul mişcării religioase „Oastea Domnului” are câteva din cele mai frumoase cugetări despre suferinţă, necazuri, boli şi încercări.
Focul suferinţei care curăţă sufletul
Puterea sufletească a omului se măsoară cel mai uşor după cât de mult se lasă „ars” în cuptorul Duhului Sfânt. Pentru că focul Duhului Sfânt e de multe ori amestecat cu focul suferinţelor. Iar cuptorul acesta al suferinţelor e un cuptor sfânt care curăţă şi lămureşte aurul sufletului.
Oricât ai lovi un fier rece, nu poţi face nimic din el. Dar îndată ce-l bagi în foc, se înmoaie şi cedează. Aşa e şi cu omul păcătos după ce intră în focul suferinţelor, el devine lucrabil.
Se vorbeşte despre multe feluri de nenorociri în viaţa aceasta. Părintele Iosif Trifa zicea că una este nenorocirea cea mai mare: când vremea trece mereu şi noi rămânem tot nemântuiţi. Nu este ceva mai rău decât un om care îşi pierde vremea, pierzând cu aceasta şi Împărăţia lui Dumnezeu.
Strigătul de trezire
Domnul ne atrage prin diferite feluri la pieptul Său. Dar bieţii oamenii nu ştiu că şi necazurile, şi suferinţele, şi încercările şi durerile sunt o atragere a Domnului să ne aplecăm la pieptul Lui, să ne rezemăm în El, în odihna şi dulceaţa Lui.
Plantele au nevoie de vreme bună şi caldă pentru a creşte şi a se dezvolta armonios. Oamenii însă, pentru a se mântui, au nevoie de vreme aspră şi furtunoasă. În călătoria noastră spre Cer, înaintăm mai bine atunci când e frig şi vântul ne suflă împotrivă.
Suferinţele şi necazurile ne vin din pricina îndepărtării noastre de Dumnezeu, ca un strigăt de trezire, de deşteptare sufletească. Acestea ne strigă pe noi întocmai cum ai striga un om care doarme dus, în timp ce în casa lui s-a aprins mare foc. Mulţi se trezesc prin strigătul încercărilor.
Bolile – un medicament amar pentru suflet
Boala nu ucide virtuţile creştineşti, ba din contră, ca un vânt puternic, doboară la pământ fructele putrede. Prin cercetarea harului, fructele vii se întăresc, se coc şi se fac mai gustoase.
Bolile trupeşti au întotdeauna o legătură strânsă cu viaţa noastră sufletească. Ele îşi au rostul lor, iar acest rost este în mâinile Domnului. Deşi nu putem citi în tainele reţetei Lui, suntem încredinţaţi că tratamentele Lui ne fac bine.
Decât cu o sănătate şi cu o aparentă „linişte” în mrejele păcatelor, mai bine bolnav şi necăjit în braţele Domnului.
Bolile trupeşti vin spre noi ca o solie sfântă, ca să ne apere de bolile cele sufleteşti. Ele ne vin ca un medicament amar care scoate otrava din noi şi repară beteşugul sufletesc.
Sufletul e ca un izvor: din izvor, cu cât se ia mai multă apă, cu atât dă la iveală apă mai curată. Cel care trăieşte în Dumnezeu, când vine vremea să intre în apa cea rece a morţii, nu se teme, pentru că Domnul îl trece îndată din moarte la viaţă.
