Despre Rai şi Împărăţia Cerurilor Nevăzută – Arsenie Boca

Dacă primele semne ale fericirii viitoare ne umplu inima de atâta bucurie şi blândeţe, ce să mai spunem de fericirea care îi aşteaptă în Împărăţia Cerurilor pe toţi cei care plâng pe pământ? Aşa se întreba Sfântul Serafim de Sarov.

Dumnezeu care locuieşte în tine

Nedumeriţii oameni cred că Împărăţia lui Dumnezeu este o împărăţie pământească, naţională, un teritoriu anume, în spaţiu şi timp. Mulţi creştini aşa o aşteaptă, cândva, undeva. Dar Iisus ne spune limpede în Evanghelie că Împărăţia Cerurilor este o împărăţie spirituală, lăuntrică, fiind ea însăşi structura duhovnicească a creştinismului. Despre ea nu se poate spune: iat-o aici sau acolo, odată sau cândva. Împărăţia lui Dumnezeu, spunea părintele Arsenie Boca, nu se află sub categoriile cunoaşterii.

Împărăţia nevăzută

Împărăţia lui Dumnezeu are de fapt două vârste. Prima vârstă este deodată cu venirea lui Hristos pe pământ, ca Împărat al cerurilor. El este energia duhovnicească a împărăţiei, nucleul şi bucuria care se naşte în fiecare suflet prin Duhul Sfânt. În sufletele curăţate de păcat, El se multiplică neîmpărţindu-Se, locuind deodată într-o mulţime de oameni, făcându-i oameni cereşti.

Împărăţia cerurilor are o cărare îngustă, greu de traversat, strâmtorată de necazuri, presărată cu ispite şi capcane din partea celui rău. De aceea mulţi nu reuşesc să o parcurgă până la capăt. Cei care suferă toate umilinţele şi necazurile veacului acestuia mulţumind şi binecuvântând pe Dumnezeu, aceia deja trăiesc în împărăţie.

Împărăţia în prima ei vârstă este nevăzută, dedusă din răbdarea sfinţilor. Ea nu are decât o evidenţă interioară pentru cel care o trăieşte. În lipsă de argumente decisive, cel care suferă cu răbdare pentru a câştiga raiul afirmă existenţa ei prin jertfă – care e ultimul cuvânt. Aşa ne putem da seama că împărăţia cea nevăzută este reală, ca un scop ultim de atins, după cât de mult au răbdat sfinţii în suferinţe şi prigoane pentru a ajunge acolo.

În acest interval al împărăţiei nevăzute, omul se poate bucura întru necazuri, pentru că arde într-însul focul aruncat de Iisus pe pământ: focul iubirii de oameni.

Împărăţia văzută

A doua vârstă a Împărăţiei lui Dumnezeu va veni pe nevăzute: ca fulgerul de la răsărituri până la apusuri, fiindcă este deodată cu a doua venire a lui Iisus în mare slavă. Din nevăzută cum era, împărăţia cerurilor va veni în slava ei orbitoare, transformatoare în cer nou şi în pământ nou.

Creştinismul este un fel de a doua creaţie a omului. Când va veni Împărăţia lui Dumnezeu întru slava ei covârşitoare, toată făptura se va înnoi şi va deveni duhovnicească, înghiţită de slavă şi statornicită pentru nesfârşitul veşniciei. Lumea şi cerul vor pieri, dar Dumnezeu va rămâne în veac. Atunci toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt se vor schimba.

Ce este Raiul?

Cele ce ochiul n-a văzut, nici urechea n-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit. Acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, spunea sfântul Apostol Pavel, care a fost răpit până la al treilea cer. Oricine încearcă să descrie lumea cealaltă prin cuvinte este un mincinos. Şi asta nu fiindcă el urăşte adevărul, ci prin nepotrivirea descrierii, spunea Sfântul Grigorie de Nyssa.

Împărăţia lui Dumnezeu este oriunde se află un om centrat lăuntric în Iisus, un om care se distinge prin puritatea şi smerenia sufletului său. Într-un astfel de suflet se străvede Iisus. A fi luminat de cunoştinţa lui Dumnezeu, a fi curat şi smerit cu inima, este singurul argument valabil al Împărăţiei. Aceasta este taxa de intrare pe care trebuie să o plătească omul pentru a intra în rai.

Şi portiţa pe care el intră dincolo este însăşi inima sa. Odată deschisă către Dumnezeu, inima este inundată de dragostea, lumina şi infinitatea Lui. Duhul Sfânt este Cel care „stimulează” în noi bucuria veşnică a raiului. Pentru că raiul este o stare, şi nu atât un loc anume.

În fiecare om, luat la întâmplare, este ascunsă Împărăţia cerurilor, care este desăvârşirea şi maturizarea sufletului. Raiul, o astfel de zare dulce nu se desluşeşte însă omului care nu vrea să sufere nimic. Şi spun sfinţii părinţi că nici un chin, nici o suferinţă îndurată aici pe pământ nu pot compensa frumuseţea şi desfătarea veşnică pe care a gătit-o Dumnezeu omului în Rai.

Ce este iadul?

Pedeapsa care face ca iadul să fie iad cu adevărat, este durerea sufletului că L-a pierdut pe Dumnezeu şi întunericul palpabil al morţii sufleteşti.

Tare mă tem să nu rămânem numai cu raiul acesta de aici (creaţia văzută), şi să-l ratăm pe celălalt, din pricina lenevirii şi necredinţei noastre, spunea părintele Paisie Olarul.