Dacă nu IERTĂM pe cineva, pierdem LINIȘTEA interioară, harul lui Dumnezeu și limpezimea minții

Articol scris de Ana-Maria Postolache

„Te iert, dar nu te uit” spune o vorbă din popor, care arată de fapt că iertarea nu a avut loc deplin. Cel care iartă nu mai pomenește greșeala celui pe care l-a iertat, nici nu mai simte supărare față de el.

Cel care zice că a iertat dar nu poate uita ce i-a făcut cineva, nu a iertat cu adevărat, ci se află în înșelare. Astfel că, la următoarea greșeală (aceeași sau alta), îi reproșează aceluia greșelile anterioare și își revarsă mânia asupra lui.

Cel care nu iarta din inima

 

Părintele Nicolae Boian spune că atunci când simțim că relația cu o anumită persoană cu care ne-am împăcat după o ceartă s-a răcit și nu mai este ca înainte se datorează faptului că nu am iertat din toată inimă.

Calea dintre noi și acea persoană nu mai este curată, deschisă, pentru că iertarea nu a fost din inimă, completă și adevărată.

Dacă însă simțim ceva negativ pentru persoana care ne-a supărat, înseamnă că a rămas „un pic de venin pe fundul vasului”, și acesta amărăște relația dintre noi.

„Depozitat, veninul neiertării clocește, și nu numai că la altă mică neînțelegere te vei mira de gravitatea cerții, dar la un moment dat ocazia se va căuta singură”.

Această înverșunare sau neputință de a ierta deplin îl robește pe om și îl împiedică să afle pacea cu el însuși și cu aproapele.

„Neiertând pe cineva, te poți certa cu toată lumea! Dacă nu ierți, pierzi liniștea interioară, harul lui Dumnezeu și limpezimea minții”.

Acela care ține minte răul adună ranchiună în sufletul său și poate ajunge să îți verse amarul pe alții, certându-se cu toți.

Cel care nu șterge din minte și din inimă greșeala aproapelui său arată mândrie și iubire de sine. Un creștin adevărat se smerește și își cere primul iertare în cazul unui conflict, chiar dacă nu este el principalul vinovat.

„Iertați din inimă, nu țineți minte răul, răspundeți cu bine și așa vom schimba lumea”.

De 70 de ori câte șapte ne-a zis Mântuitorul să iertăm celor care ne greșesc. Oamenii au nevoie de dragoste, de iertare, de înțelegere din partea semenilor lor. Să începem noi să fim mai buni și mai îngăduitori cu cei din jur.

„Într-o situație când oamenii nu sunt iertați, suferă ambele părți. Dacă vei cere primul iertare, vei fi ușa care se deschide bucuriei [ …]”.

Să ne silim să-L imităm pe Dumnezeu, Care este îndelung-răbdător și lesne iertător și iubește pe toți oamenii la fel. Mântuitorul ne învață prin pilda datornicului nemilostiv să lăsăm datoriile aproapelui așa cum Dumnezeu ne lasă nouă datoriile (Matei 18, 35).

Dacă nu vom face așa, vom fi trași la socoteală ca acel slujitor viclean, pe care „mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria”.

„Tot așa și Tatăl meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veți ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre” (Matei 18, 34-35).

Sursă: Altarul Credinței, Preotul Nicolae Boian, De ce oamenii iartă dar nu pot uita: http://altarulcredintei.md/de-ce-oamenii-iarta-dar-nu-pot-uita/

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.