Prin răbdarea necazurilor se arată dragostea noastră față de Dumnezeu

Articol scris de Ana-Maria Postolache

Oamenii vor să trăiască pe pământ cât mai bine, să nu fie îngreuiați cu necazuri, să fie feriți de boli și scutiți de greutăți. Or acest lucru nu este cu putință, pentru că prin încercări ne șlefuim.

Nici Însuși Hristos, chiar și fără de păcat fiind, nu a fost lipsit de suferință în scurta sa vreme petrecută în lume.

Rabdarea necazurilor

 

Cu toții trebuie să bem paharul durerilor, ca să putem gusta apoi bucuria învierii. Dar ca să putem învia cu Hristos trebuie să arătăm îndelungă răbdare și smerenie în vremea încercărilor.

Părintele Macarie de la Optina spunea că permanent sunt războiți din afară și dinăuntru, de diavoli, de oameni și de propriile noastre patimi. De aceea trebuie să fim tot timpul pregătiți pentru întâmplări rele, să știm cum trebuie să reacționăm ca să le depășim cu seninătate.

„Viața duhovnicească nu stă numai în gustarea dulceților și mângâierilor acestora, ci mai mult în răbdarea cu bucurie atunci când ne lipsim de ele și în răbdarea altor necazuri. Din acestea se cunoaște dragostea noastră pentru Dumnezeu – când le purtăm cu bucurie; cunoscând neputința și sărăcia noastră, ne smerim prin acestea”.

Necazurile trebuie folosite ca prilej de dobândire a cugetării smerite, pentru că numai așa vom putea scăpa de toate săgețile vrăjmașului. De nimic nu fuge mai mult diavolul decât de smerenie.

Cel semeț, mândru, trufaș și răzvrătit, îi dă și mai multă pricină celui rău să-l stăpânească și să-l vatăme.

Nu în vremuri de pace se arată credința noastră în Dumnezeu și iubirea față de oameni, ci mai cu seamă în vremuri de ispită și de necaz.

Cuprinzându-ne acestea, este bine să alergăm la limanul cel lin al rugăciunii, care păzește sufletul de tulburare și de întristare. Pentru că nu atât gravitatea necazurilor ne produce amărăciune, cât lipsa noastră de credință și nesupunerea față de voia lui Dumnezeu.

Cel care s-a încredințat pe sine deplin lui Dumnezeu petrece la pruncul în brațele maicii sale, nefiind tulburat de nici un rău care se abate asupra lui. El se lasă cu totul în mâinile lui Dumnezeu și așteaptă cu smerenie izbăvirea Lui, care vine la momentul potrivit, nu atunci când dorește el.

Mai de folos ne este nouă să fim încercați cu necazuri, pentru că ele ne ajută să dobândim adevărata și statornica smerenie, care ne va păzi în orice situație nevătămați.

„Crucea ne face părtași patimilor lui Hristos și slavei Sale doar atunci când El va binevoi să ne dăruiască aceasta și atunci când ne va fi de folos”.

Sursă: Altarul credinței, Sfântul Cuvios Macarie de la Optina, Filocalia de la Optina, trad. Cristea Florentina, Vol. I, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 159-160: http://altarulcredintei.md/din-rabdarea-necazurilor-se-cunoaste-dragostea-noastra-pentru-dumnezeu/

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.