RUGĂCIUNEA să fie mai puternică decât durerea BOLII – Sfântul Porfirie

Articol scris de Ana-Maria Postolache

Mântuitorul ne-a poruncit să veghem permanent asupra vieții noastre, să fim cu luare aminte la starea noastră sufletească, pentru a nu cădea în ispită. Aceste cuvinte înseamnă să avem tot timpul mintea la Dumnezeu să și ne rugăm neîncetat.

Din păcate, mulți dintre noi „apelează” la rugăciune doar în momentele dificile. Alergăm la Dumnezeu ca la ultima soluție, când de fapt, El este și trebuie să fie prima soluție.

Rugaciunea

Cel mai mult ne rugăm atunci când suntem bolnavi. Mai întâi mergem pe la doctori, și când aceștia nu ne pot alina suferința, începem să ne rugăm și să cerem ajutorul Bisericii, a preoților.

Un aspect pozitiv al bolii este apropierea noastră de Dumnezeu. Suferința ne aduce într-o stare de smerenie, în care ne putem vedea propria nimicnicie, slăbiciune și neputință. Conștientizăm că fără Dumnezeu nu putem face nimic.

De asemenea, începem să cugetăm la propria noastră viață, la păcatele noastre și așa ajungem la pocăință și la umilința cea bineplăcută lui Dumnezeu.

Cei bolnavi găsesc în rugăciune atât izbăvirea din suferință trupească chinuitoare, cât și mângâiere și întărire. Sfântul Porfirie îl sfătuia pe un bolnav de cancer care avea dureri cumplite să se roage cât de puternic poate el, astfel încât rugăciunea să acopere durerea.

„Îngrijește-te ca rugăciunea să-ți fie întotdeauna mai puternică decât durerea bolii”.

Cât timp reușea să împlinească acest sfat și să păstreze rugăciunea, simțea multă mângâiere și adumbrirea durerii. Însă îndată ce slăbea rugăciunea, durerea devenea de neîndurat.

Pe lângă rugăciune, bolnavul mai are nevoie de smerenie pentru a depăși mai ușor crucea suferinței. Smerenia înseamnă supunerea față de voia lui Dumnezeu, răbdarea și necârtirea.

Mântuitorul i s-a arătat Sfântului Siluan Athonitul și l-a învățat cum să se vindece de mândrie: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”.

„Tot cel ce se socotește pe sine vrednic de iad nu mai poate cârti împotriva vreunui cuvânt asupra sau a vreunei boli, fiindcă el deja s-a osândit pe sine la chinurile iadului”, spune Arhimandritul Zaharia Zaharou.

Vedeți cum prin suferința de bunăvoie și osândirea de sine ajungem să nu mai luăm în seamă la celelalte necazuri, întrucât noi deja l-am ale pe cel mai aspru dintre ele, singurul pe care îl merităm cu adevărat“.

Această cugetare smerită ne păzește de toată suferința care vine din necazuri, lipsuri, boli, încercări. Mai mult, ea ne ajută să ne tămăduim sufletește de toate patimile care decurg din mândrie, și uneori primim chiar și vindecarea trupească.

Cei care pășesc pe această cale (a smereniei), nu numai că nu se lasă răpuși de suferințele acestei vieți, dar uneori primesc chiar harul de a se tămădui de boli incurabile”.

Sursă: Doxologia, Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ți aminte de dragostea cea dintâi, Editura Doxologia, Iași, 2015, pp. 79-80: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/poti-indura-durerea-numai-daca-iubesti-te-rogi

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.