Dă-mi Doamne să-mi văd greșelile mele, și să nu osândesc pe fratele meu

Articol scris de Ana-Maria Postolache

Această cerere deosebit de profundă și smerită face parte din rugăciunea Sfântului Efrem Sirul „Doamne și Stăpânul vieții mele”, pe care Biserica și creștinii o rostesc mai des (zilnic) în timpul Postului Mare.

Ea a fost aleasă special pentru această perioadă ca un laitmotiv, pentru ca să nu uităm care este scopul nevoințelor noastre în vremea postului. Postim și înmulțim rugăciunea ca să ne smerim cugetul și să îmblânzim pornirile cele mânioase și rele ale sufletului.

Vederea propriilor greseli si nejudecarea aproapelui

Omul este tentat să emită judecăți – de multe ori incorecte sau false – cu privire la cele ale aproapelui său. Cu greu se vede pe sine, iar pe cel de lângă el cu multă ușurință îl critică și îi face biografia, ca și cum l-ar cunoaște cu adevărat.

Nimeni nu poate și ce este în sufletul și în viața semenilor săi, decât numai Dumnezeu. Nimeni nu poate ști cât de grele sunt neputințele și slăbiciunile lui, cât de mare este lupta lui cu viciile pe care le are, cât de mare este strădania lui să se ridice din greșeli, și cât de mare este pocăința lui pentru păcate.

Cu atât mai mult nu se cuvine să judecăm cu cât noi înșine suntem supuși greșelii și avem ale noastre patimi de care trebuie să ne slobozim. Mântuitorul, vrând să taie de la noi această pornire de a judeca pe aproapele, ne spune:

„De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, și bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău și iată bârna este în ochiul tău? Fățarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul tău” (Matei 7, 5).

Mântuitorul ne arată prin aceste cuvinte că nu se cuvine să judecăm nici cu gândul, nici cu cuvântul pe fratele nostru.

Sfântul Ierarh Serafim Sobolev, făcătorul de minuni din Sodia ne îndeamnă să ne facem asemănători oamenilor sfinți în ceea ce privește nejudecarea și dragostea adevărată față de aproapele nostru.

„Să ne străduim să nu observăm și nici chiar să nu cunoaștem greșelile celor de aproape ai noștri și întotdeauna să recunoaștem doar păcatele proprii”.

Cel care se îngrijește de sufletul său nu are timp să se uite la greșelile aproapelui său. Are frică de Dumnezeu și nu își permite să judece pe nimeni, temându-se ca nu cumva acest păcat să se adauge la mulțimea păcatelor sale.

„Fie ca una din cele mai iubite și permanente rugăciuni ale noastre să fie: „Așa Doamne împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele” (Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul).

Nu trebuie să așteptăm Postul Mare ca să o rostim. Această rugăciune trebuie să devină o permanență în viața noastră. Întrucât judecarea semenilor a devenit aproape o obișnuință, este greu să o scoatem singuri. De aceea trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu.

„Să facem legământ cu Domnul nostru Iisus Hristos, să iertăm din toată inima toate supărările ce ne-au fost pricinuite din partea apropiaților noștri și niciodată să nu judecăm pe nimeni”.

Pentru a nu judeca trebuie să avem inima bună și iubitoare, și cugetarea smerită. Cel care iartă din inimă pe semenii lui simte pacea lui Hristos și bucurie în inima lui.

„Pentru această iubire față de aproapele nostru, Domnul va revărsa peste noi toată dragostea și milostivirea Lui cea nespusă”.

Să facem această experiență în viața noastră – să ne ferim de a mai judeca – și vom vedea că aceste cuvinte se adeveresc și pentru noi.

Sursă: Doxologia, Sfântul Ierarh Serafim Sobolev Făcătorul de minuni, Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, 2007, p. 164: https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/asa-doamne-imparate-daruieste-mi-ca-sa-mi-vad-greselile-mele

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.