O cale simplă spre RUGĂCIUNEA adevărată, vie și aducătoare de roade

Articol scris de Ana-Maria Postolache

Rugăciunea nu este atât o lucrare a buzelor care rostesc cuvinte din cărți sau din minte, ci o lucrare a sufletului. Rugăciunea înseamnă convorbirea sufletului cu Dumnezeu.

De aceea putem spune că a ne ruga înseamnă a ne deschide sufletul înaintea lui Dumnezeu. Iar această deschidere înseamnă a fi angajat într-o comunicare permanentă cu Dumnezeu, a avea o relație vie cu El. 

Ce înseamnă practic să-ți deschis sufletul înaintea lui Dumnezeu? Înseamnă să-I spui, pur și simplu, ca unei Persoane reale, tot ce ți se întâmplă. Dacă ne vom obișnui să procedăm astfel, vom constata că ne vom afla permanent în rugăciune, și nu vom mai avea nevoie de un anumit program de rugăciune.

Totodată, vom vedea ajutorul lui Dumnezeu în tot ceea ce facem și vom simți prezența Lui la tot pasul.

Fără Dumnezeu nu putem face nimic, ne-a spus-o Mântuitorul. De aceea pe toate trebuie să le cerem de la El. Inclusiv dorința, râvna și capacitatea de a ne ruga trebuie să le cerem de la Dumnezeu.

Când vedem că avem sufletul uscat și mintea învolburată de mulțime de gânduri și nu ne putem ruga, trebuie doar să ne adresăm cu simplitate lui Dumnezeu și să-I spunem cu sinceritate: „Doamne, nu simt nimic, nu am o stare bună, nu mă pot ruga. Ajută-mă!”

Vom vedea că Dumnezeu îndată vine spre noi și ne încălzește inima, dându-ne predispoziție de rugăciune și o stare de spirit mult mai bună.

La fel trebuie să facem în orice situație grea ne aflăm. De pildă, dacă am pierdut ceva, este suficient să Îi spunem lui Dumnezeu: „Doamne, nu găsesc cutare lucru, ajută-mă”. Așa ne vom păzi de tulburare și de mânie.

Când ieșim din casă, Îi putem spune lui Dumnezeu: „Doamne, ocrotește-mă cu harul Tău și cu paza Sfântului Înger, ca să umblu în căile Tale și să păzesc poruncile Tale”.

Când suntem bolnavi, ne putem ruga așa: „Doamne, dacă îmi este de folos, ajută-mă să mă fac bine, dacă nu, dă-mi răbdare și putere să îndur totul pentru dragostea Ta”.

Când avem necazuri, ne putem ruga astfel: „Doamne, ajută-mă să mă supun voii Tale și să primesc toate relele cu inima înfrântă și smerită, căci că știu că toate le rânduiești spre binele meu”.

Când cineva ne ocărăște, ne jignește sau ne vorbește urât, să ne întoarcem cu fața către Mântuitorul și să-I spunem: „Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă să păzesc dragostea față de această persoană care mă supără și să nu o judec. Dă-mi gânduri bune față de ea și liniștește sufletul ei tulburat”.

Iată cât de ușor este să practicăm rugăciunea cea adevărată, vie și lucrătoare. Nu trebuie să așteptăm seara, când suntem epuizați, ca să pretextăm că nu ne mai putem ruga din pricina oboselii.

Nu trebuie să așteptăm să ajungem într-o Biserică pentru a putea îngenuchea înaintea lui Dumnezeu. Ci genunchii inimii să-i plecăm pururea înaintea Lui, cerând mila și ajutorul Lui oriunde am fi.

Rugăciunea de toată vremea, izvorâtă din propriile noastre trăiri, simțiri, bucurii și neputințe ne apropie și ne lipește de Dumnezeu, ajutându-ne să sporim în toate cele bine plăcute lui Dumnezeu: în smerenie, în dragostea față de aproapele, în răbdare, în blândețe, în facerea de bine.

Loading...

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.