Omul care nu judecă pe fratele său, se va mântui

Judecarea aproapelui este un păcat înfricoșător, spune Părintele Efrem Athonitul. El adaugă la faptele noastre rele o și mai mare osândă.

Dumnezeu a lăsat judecata Fiului Său, iar Fiul Său, Mântuitorul Hristos, ne spune nouă: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Căci cu judecata cu care judecați, veți fi judecați, și cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura” (Matei 7, 1-2).

 

Aceste cuvinte, pe care le-a rostit Dreptul Judecător, nu produc în noi nici un fel de teamă sau îngrijorare.

„Vine omul și ia judecata lui Dumnezeu și judecă! Fiul omului nu judecă, dar judecă omul!”

Părintele Efrem spune că acest păcat vădește cât de mare este mândria noastră.

„Rădăcina păcatului judecării începe din egoism și mândrie, care sunt mari boli duhovnicești. Toate patimile, păcatele și căderile își au punctul de plecare în egoism”.

Deși mulți le considerăm lucruri banale, la ordinea zilei, bârfele și vorbirea de rău sunt păcate grele care se adaugă la mulțimea fărădelegilor noastre.

„Avem atâtea păcate asupra noastră, suntem atât de împovărați, avem atâtea greșeli personale, și nu trebuie ca din cea mai mică pricină, când auzim ceva, să începem să bârfim, și în felul acesta să-i dăm diavolului dreptul de a scrie învinuiri în catastiful greșelilor noastre”.

Chiar dacă cei din jurul nostru practică acest păcat cu nonșalanță, nu trebuie să întovărășim cu ei. Căci la Judecată nu ne vom putea scuza spunând că toți au judecat, nu doar noi.

Niciodată nu trebuie să ne permitem să judecăm cu ușurință pe cineva, pentru că nu știm care este adevărul, nici cât de multe sunt lacrimile lui de pocăință, nici care este starea sufletului său înaintea lui Dumnezeu.

„Părintele meu Iosif spunea. „Omul care nu-l judecă pe fratele său se va mântui. Căci dacă își cârmuiește cum se cuvine limba sa, înseamnă că se cârmuiește pe sine după voia lui Dumnezeu”.

Nimeni nu trebuie să se joace cu propria sa mântuire. Puținul timp care ne-a fost dat de trăit pe pământ trebuie să-l folosim pentru a dobândi viața veșnică, prin practicarea virtuților.

Sufletul nostru trebuie să se curățească într-atât încât să nu-și permită să judece nici măcar în sinea lui pe cineva, având conștiința că Dumnezeu cunoaște toate gândurile și ascunzișurile noastre, și pentru toate vom da seama.

Sursă: Altarul Credinței, Părintele Efrem Athonitul, Despre credință și mântuire, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 35: http://altarulcredintei.md/toate-patimile-pacatele-si-caderile-isi-au-punctul-de-plecare-in-egoism/