IUBIREA, un medicament mereu la îndemână, pentru propriul suflet și pentru cei din jur – prof. Ovidiu Bojor

Iubirea este unul din cele mai accesibile medicamente pentru sănătatea noastră trupească și sufletească. Nu costă nimic să-l luăm, și nici să-l oferim.

Nu se împuținează când îl dăruim, ci mai mult se înmulțește. Am fost creați să învățăm iubirea, căci Dumnezeu Însuși este Iubire, și din iubire ne-a adus la viață.

Iubirea este cel mai accesibil medicament

 

Doctorul în farmacie Ovidiu Bojor numără dragostea – față de Creator și de creație între elementele pozitive care ne prelungesc viața.

Această iubire trebuie să pornească de la cele mai mici forme de viață și până la cele mai mari: „[…] începând de la prima celulă din Oceanul Planetar până la furnică, girafă, hipopotam și până la „Homo sapiens”[…].

Este suprema poruncă pe care trebuie să o împlinim în viața noastră, spune academicianul. Beneficiile sale sunt enorme pentru suflet și trup.

„La iubire trebuie să apelăm nu cât mai rar, ci în fiecare zi, în fiecare clipă”.

Iubirea noastră se poate concretiza și transmite celor din jurul nostru printr-un zâmbet, printr-o mângâiere, iar ținta finală este dăruirea totală. Mântuitorul ne-a arătat această dăruire totală, când S-a jertfit pe Cruce și a luat toate păcatele noastre ca să ofere șansa mântuirii.

Cumpără de aici:

Cel care dă iubire primește de la Dumnezeu de mii de ori mai mult.

Toate relațiile noastre trebuie să pornească de la iubire și să fie învăluite în iubire.

Se cuvine să urmărim cu orice preț „[…] armonia din cadrul familiei, armonia relațiilor sociale, armonia relațiilor interumane care se cuvine să fie normale și corecte”.

Epoca în care trăim, remarcă profesorul, este în plină dezvoltare din punct de vedere științific, tehnic și utilitar. Din păcate, este deficitară în ceea ce privește evoluția spirituală.

Ea va continua să stagneze „atâta timp cât predomină forța, selecția artificială, ura, răzbunarea, atentatele la viața celor fără de apărare, conflictele între popoare în numele religiei sau al convingerilor politice.

Speranța se află în iubire și bună înțelegere între oameni”.

Profesorul Bojor spune că trebuie să trăim tot timpul cu convingerea că sufletul este veșnic, „prin însăși originea lui”, care este Dumnezeu. Chiar dacă încetăm din viață trupește, suntem nemuritori cu sufletul. 

Sursă: Ovidiu Bojor, Catrinel Perianu, Pledoarie pentru viață lungă, Sănătate prin Semințe, Legume și Fructe, Editura Fiat Lux, p. 190

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.