Dumnezeu nu uită cererile noastre, ci le împlinește când crede El că a venit timpul – Sfântul Porfirie

Pentru ca rugăciunea noastră să fie ascultată, trebuie îndeplinite mai multe condiții. În primul rând, ea trebuie săvârșită cu multă credință.

Și totuși, chiar și cei care se roagă cu credință nu primesc tot timpul ceea ce cer. De aceea, trebuie să știm că pe lângă credință, mai trebuie să avem și smerenie.

Rugaciunea staruitoare

 

Cel care are cugetul smerit, nu cere cu tot dinadinsul ceva anume, ci, la sfârșitul rugăminților sale, adaugă aceste cuvinte: „Dar fă Doamne, ca să fie după voia Ta, și nu după voia mea”.

Acesta este modelul de rugăciune pe care ni-l arată Mântuitorul în Grădina Ghetsimani. Fiul cere Părintelui ceresc, dacă este cu putință, să îndepărteze de la El paharul suferinței, dar numai dacă este după voia Sa.

Aceasta ne arată supunerea pe care trebuie să o avem, ca fii ai lui Dumnezeu, față de Tatăl nostru Cel ceresc.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul spune că atunci când Dumnezeu nu ne dă ceea ce am cerut cu insistență, „ori nu ne dă spre binele nostru, ori nu știm noi cum și când să-I cerem!” De multe ori, se întâmplă ca ambele aspecte să fie valabile în același timp.

Nimeni nu poate ști ceea ce este bine pentru el, pentru că judecățile lui Dumnezeu sunt departe de judecățile noastre. Ele sunt de nepătruns, și nouă se cuvine doar supunerea și tăcerea.

„Când cerem ceva de la Domnul, nu trebuie să dăm din mâini și din picioare și să pretindem că vrem acum, pe loc, lucrul acela, fiindcă așa ceva e o ofensă inacceptabilă adusă Creatorului!”

Când o problemă persistă și nu se rezolvă, deși facem rugăciuni îndelungi, trebuie să știm că nu ne rugăm cuviincios.

„Dacă vedem că nu ne dă, atunci încetăm să-L mai supărăm cu cererea noastră, deoarece cu cât insistăm mai mult, cu atât Se depărtează și El mai tare”.

Trebuie să înțelegem că acel lucru pe care îl cerem nu trebuie să se împlinească atunci, sau niciodată.

Dar de multe ori, „exact când noi vom fi uitat deja cererea, atunci va veni cu rezultatul, fără ca noi să ne dăm seama.

Dumnezeu nu uită. A primit mesajul nostru! Îl ține minte, și când crede El că a venit timpul, atunci ne împlinește cererea. De aceea, nu trebuie să stăruim să facă Domnul ce vrem noi și când vrem noi!”

_______________________________

Sursă: Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, Antalogie de stafuri și îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 388-389: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/dumnezeu-nu-uita-primit-rugaciunea-noastra-dar-ne-implineste-cererea-cand-stie

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *