Dumnezeu nu ne iartă cu țârâita, ci ne iartă deplin – Părintele Teofil Părăian

Părintele Nicolae Steinhardt îl asemuia pe Dumnezeu cu un boier, și „ori de câte ori dă, dă din belșug, mai mult decât s-ar cuveni, boierește”.

La fel de îmbelșugată este și iertarea pe care o dă celor care se pocăiesc. Hristos nu a pus niciodată nici o condiție păcătoșilor, nu a făcut nici o discriminare, ci a zis: „Pe cel ce vine la mine nu-l voi scoate afară”.

Dumnezeu nu ne iarta cu taraita

 

Dumnezeu îi iese în cale fiului risipitor, încă de departe văzându-l venind către Dânsul, spune parabola, arătând o dragoste ieșită din comun, care trece peste orice, de dragul celui regăsit.

Atât de mult îl iubește Dumnezeu pe om, încât se bucură nespus de întoarcerea lui de pe calea pierzării.

Atât de mult vrea să ne mântuiască, și nu vrea să piardă pe nimeni, de aceea a trimis pe singurul Său Fiu pentru a răscumpăra prin jertfa Sa întreaga lume de păcat.

Dumnezeu nu iartă cu țârâita, spune Părintele Teofil Părăian. El ne iartă pe deplin. Noi însă, tot timpul calculăm, ne purtăm contabilicește cu semenii noștri, și greu ne urnim inima să iertăm greșeala celuilalt.

Și chiar dacă zicem că iertăm, tot mai simțim în sufletul nostru o urmă de mâhnire. Tot mai păstrăm o rană, care nu se vindecă din pricina ținerii de minte a răului.

Atât de mare este puterea de iertare a lui Dumnezeu încât uită tot răul pentru care oamenii se pocăiesc și nici nu-l mai pomenește.

„Când te știi iertat de Dumnezeu, nu trebuie să te mai gândești că ai făcut, cine-știe-când, cine-știe-ce. Dumnezeu are puterea să șteargă totul și trebuie să ștergem și noi, din mintea noastră, lucrurile care nu ne favorizează. Și pentru aceasta, pentru că știm că Dumnezeu este Tatăl nostru”.

Atât de mare este iertarea pe care ne-o dă Dumnezeu prin duhovnic, încât atunci când ne ridicăm de la spovedanie, suntem din nou în starea de dinainte de păcat.

După ce ne iartă, Dumnezeu ne privește ca și cum nu am fi făcut nimic rău. Această iertare desăvârșită trebuie să o dobândim și noi.

Pe Tatăl nostru ceresc trebuie să-L imităm în viața noastră, luând de la El toate virtuțile creștinești care ne fac viața frumoasă: dragostea, iertarea, blândețea, îndelunga-răbdare, smerenia, facerea de bine, mila și milostenia.

„Domnul Iisus Hristos ni L-a descoperit pe Dumnezeu ca Tată al nostru. În Psalmul 102 se spune: „Cum miluiește un tată pe copiii săi, așa-i miluiește Domnul pe cei care se tem de Dânsul”.

Bunătatea lui Dumnezeu nu are sfârșit, este infinită, este veșnică.

„Bunătatea lui Dumnezeu e așa de mare, încât umple tot spațiul de la cer până la pământ. Toate ale lui Dumnezeu sunt infinite; și iubirea lui Dumnezeu este fără margini, și mila lui Dumnezeu este fără margini…”

Deși ni se pare că știm acestea, nu medităm prea mult la ele, ca să le aplicăm în viața noastră. Numai atunci când conștientizăm cât de mult ne iubește Dumnezeu viața noastră se umple de sens.

Și dacă Dumnezeu iese în calea noastră și aleargă de departe ca să ne întâmpine și să-Și pună grumazul pe umărul nostru, de ce să nu alergăm noi mai întâi la El, ca niște fii recunoscători și mulțumitori?

Mântuitorul vine către noi cu Sfintele Sale Taine, chemându-ne la cina Sa, pentru a ne hrăni cu Însuși Sângele Său și carnea Sa. Cel care nu se împărtășește cu acestea, cu Hristos, nu are viață în el însuși, adică este lipsit de sens, de direcție.

Dumnezeu se coboară la noi într-o măsură la care noi putem suporta prezența dumnezeiri Sale, prefăcându-Și trupul în pâine, iar sângele în vin, ca să nu ne ardă. Iată cât de mare este iubirea Ziditorului nostru!

__________________________________

Surse:

1. Arhimandrit Teofil Părăian, Disciplina interioară prin rugăciunea de toată vremea, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, p. 30

2. Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, 1992, pp.101-126: http://www.nistea.com/steinhardt_hristos_gentleman.htm

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *