Nu trebuie să fugim de ispite, ci să le înfruntăm cu răbdare și rugăciune – Sfântul Paisie Aghioritul

Fără ispite, nimeni nu se poate mântui, spun Sfinții Părinți. Pentru că prin ispite se curățește sufletul de patimi.

Pentru cei care se împotrivesc lor și se luptă cu ele, ispitele sunt prilej de câștig duhovnicesc. Pentru cei care le primesc, sunt pricină de păcat și cădere.

Despre ispite

Doar cel trecut prin focul încercărilor poate ști ce înseamnă răbdarea, smerenia, credința, nădejdea, îngăduința, blândețea, dragostea.

Dumnezeu îngăduie să fim ispitiți fiecare după nivelul la care ne aflăm din punct de vedere duhovnicește. Chiar și cei sporiți sunt încercați ca să se lămurească precum aurul în topitoare.

Sfântul Paisie Aghioritul spune că uneori, Domnul permite să facem o greșeală, o neatenție, ca să fim mai atenți data viitoare și să știm cum să preîntâmpinăm un păcat sau un rău mai mare.

„Alteori, lasă pe diavolul să ne ispitească, să ne încerce. Adică dăm examene, și în loc de rău, diavolul ne face bine”.

Prin cursele prin care ni le întinde, ne ajută să ne dovedim credința, statornicia și curajul duhovnicesc.

Bătrânul Filaret se mâhnea când nu avea nici o încercare și spunea: „Fiule, astăzi n-am avut nici o ispită, m-a părăsit Dumnezeu!” Dorea ispitele pentru că știa că lupta cu ele îi va aduce cununa biruinței de la Hristos.

Unul sporit în credință, precum Bătrânul Filaret, nu se teme de ispite, ci le caută și îi spune lui Hristos: „Trimite-mi, Hristoase al meu, ispite, și dă-mi curaj ca să mă lupt cu ele”.

Altul mai slab, se va ruga așa: „Nu îngădui, Hristoase ale meu, să fiu ispitit!” 

Unii oamenii se scuză când au ispite și se lasă biruiți de ele, zicând: „Ei, sunt și eu om. Nu mai pot suporta!”

Creștinul adevărat însă nu va spune asta niciodată, ci va grăi împotriva sa, ocărându-se pe sine și zicând: „Eu nu sunt om. Sunt un ticălos. Dumnezeul meu, ajută-mă să mă fac om!”

Nici să căutăm ispitele, dar nici să fugim de ele, ci „să le înfruntăm cu răbdare și rugăciune”.

Dumnezeu îngăduie să fim ispitiți, dar nu să păcătuim. Noi suntem cei care ne îngăduim să facem anumite lucruri rele.

Alții dau vina pe diavol pentru căderea lor. Dar diavolul este doar un ispititor, el nu poate fi făcut răspunzător pentru faptele noastre. El ne șoptește la ureche, dar nu ne constrânge să-l ascultăm.

„Când de pildă, mă mândresc, atunci alung Harul dumnezeiesc, pleacă îngerul meu păzitor, vine celălalt… înger, diavolul […] Aceasta este îngăduința mea, iar nu a lui Dumnezeu”.

Să nu deznădăjduim niciodată, pentru că ispita durează de obicei o clipă. Dacă în momentul acela nu o înfruntăm, ea pleacă și noi ne slobozim.

Rugăciunea este scăparea noastră în necazurile ce ne cuprind. Dar mult mai puternică este arma smereniei. Pentru că diavolul nu poate sta acolo unde este o inimă înfrântă și smerită.

Și dacă ne silim să păzim în toată vremea și în tot locul poruncile Domnului, atunci nu vom mai fi răniți de ispite.

„Atunci când omul se unește cu Dumnezeu, nu mai are ispite. Diavolul poate face rău îngerului? Nu, că este ars”.

___________________________

Sursă: Cuviosul Paisie Aghioritul, Părinți aghioriți, p. 65: https://marturieathonita.ro/ispitele-in-viata-noastra/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *